Fostul premier Victor Ponta a declarat, duminică seară, la Antena 3, că îl tentează mai mult un proiect nou şi mai mic decât să stea ”în tribuna” unei echipe mari, făcând referire la o posibilă trecere a sa de la PSD la PRU, precizând însă că prima sa opţiune va rămâne PSD.

”M-aş transfera la Steaua Roşie Belgrad că tot sunt eu stelist. (…) Sau la orice echipă din jur. (…) Când ai un jucător care nu are loc în echipă, decât să-l ţii pe bancă sau în tribună, lasă-l să joace la o echipă şi să se întoarce când ai nevoie. Decât să stau în tribună, sigur că un proiect în care să pot să fac ceva, e tentant. E uman, e de înţeles acest lucru. Fiind campanie electorală pot să fac mai mult decât atât. Partidul meu m-a folosit la alegerile pentru locale”, a spus Ponta, întrebat dacă are de gând să ”se transfere” la PRU sau la o altă ”echipă” din afara ţării.

El a recunoscut că ajută PRU şi pe Bogdan Diaconu şi că unul dintre sfaturi pe care i l-a transmis preşedintelui PRU a fost să nu treacă ”linia care te face dintr-un naţionalist într-un extremist”.

”În primul rând ştiu că era o întrebare legitimă: cum poţi tu dintre partid să ajuţi alt partid. Am ajutaţi pe alţii. Pe ALDE, UNPR, am vorbit cu Laurenţiu Rebega  de la Forţa Naţională, (…) la fel am vorbit şi cu Bogdan Diaconu. Am avut şi timpul necesar pentru că dacă eram foarte ocupat cu alte activităţi spuneam: îmi pare rău”, a mai spus Ponta, la Antena 3.

Fostul premier a precizat că există un electorat care nu se simte reprezentat de marile partide şi că într-un partid mare, precum PSD, nu poţi să te exprimi la fel de liber cum o faci dintr-un partid mai mic.

”Cred că există un electorat care nu se simte reprezentat nici de PNL, nici de PSD. (…) PSD e un partid mare care nu-şi poate permite  să spună tot ceea ce poate să spună un partid mai mic, liber. Eu sunt liber, ca exprimare. Eu cred că un partid naţional sau naţionalist, care să nu fie extremist e un lucru bun”, a mai spus fostul premier.

Întrebat dacă ar putea exista o negociere PRU-PSD pentru ca Ponta să fie ”împrumutat” la PRU pentru a ajuta acest partid să ajungă în Parlament, fostul premier a spus: ”Asta e decizia antrenorului. Împreună luăm decizia şi poate să mă împrumute”.

Ponta a mai precizat că, din punctul său de vedere, prima sa opţiune e PSD ”îotdeauna, în orice situaţie, la orice vârstă şi în orice moment”.

După campania de racolări începută de PRU, în urma căreia mai mulţi parlamentari au intrat în formaţiune, Bogdan Diaconu a afirmat că acum îl aşteaptă şi pe Victor Ponta să facă acest pas. În replică, fostul premier a spus că va ajuta PRU cu sfaturi, dar nu doreşte să plece din PSD, scrie news.ro.

 

24 COMMENTS

  1. off topic: Gadea a prezentat la Antena 3 aseara cum, citez, “Doi britanici isi bat joc de Romania”.
    DE CE BRITANICI??? intreb eu! pt ca daca urmariti tot videoclipul (https://www.youtube.com/watch?v=nP4DUT_SOK0), veti vedea ca la minutul 4:50 omul ddpune clar ca nu a putut scoate DOLARI din contul lui din SUA si ca se mira cum i s-a zis ca nu mai e rezident american:). Desigur, Gadea a dat aproaaaaaape pana la secventa aia dar nu chiar paba acolo 🙂
    MAI MULT: pe pagina lor de start pe Youtube (https://www.youtube.com/channel/UCEN-solHhenDmFKWHjsxcBw) omul spune f clar ca acum doi ani si-a dat demisia de la o corporatie din USA (!!) ca sa poata calatori in jurul lumii.
    SI DACA MAI ERA CAZUL, pe site-ul lor web (https://thebudgetsavvytravelers.com/who-are-these-crazy-people/) spun f clar cine sunt cei doi: “We’re Audrey and Harry, born and raised in the Chicago burbs”!!!
    ACUM INTREB: este o eroare, sau – ca sa-l parafrazez tot pe Gadea – este o magarie sa zici nasoale de altii?? deci EROARE sau INTENTIONAT DEZINFORMARE, ca nu cumva Antena 3, afiliata CNN sa zica nasoale de americani? 🙂 (desigur, si cu declaratie Ambasadorului SUA la Chisinau Antena 3 a fost tot mucles).
    Vom afla, daca e eroare sau “magarie” in zilele urmatoare daca Gadea va accepta sa recunoasca pe post la emisiunea lui ca aia defapt erau americani si ca a facut-o de oaie. Eu nu cred ca o sa recunoasca. voi? 🙂

        • “jurnalistii” lui peste nici n-au putut sa stea 5 minute sa verifice stirea (atat mi-a luat ca timp). si mai invita si europarlamentari sa-si dea cu parerea in prime time pe o stire falsa. Super deontologie. nu mi se pare cu nimic mai putin amenintatoare ca stirea de la Sky News. La fel de fabricata.
          Supe profesionalism sau rea intentie?? bravo!!

          • Antena3 nu a publicat nici un articol referitor la gestul firesc si de un bun simt al primului ministru Ciolos de a folosi clasa economic in deplasarea sa cu avionul in Germania. Ba mai mult si-a cerut scuze pentru eventualele impedimente intampinate de pasageri din cauza lui. In schimb antena3 tot promoveaza aceasta scursura ponta. Ne-am saturat de el domnule Tudor si cu greu a fost indepartat de milioanele de romani care pur si simplu le provoaca greata acest ponta la fiecare aparitie. Un nesimtit fara margini.

          • Nu l-a publicat pentru că Ciulish făcea figurație dar nu avea si papornitza încât să fie mai convingător ca este cu poporul, dar numai înainte de alegeri.

  2. Deja a devenit plictisitor si previzibil.Bai nene ori pleci acum ori nu mai pleci ce atata fandoseala si alint de domnul Goe ?!? E adevarat ca-s multi prosti care urmaresc tigania asta ca pe telenovela vietii lor dar daca te cobori la nivelul lor…

  3. Serios! ”Ionuț Gheorghe l-a fotografiat pe Dacian Cioloș într-un avion care a zburat la Munchen. Premierul a călătorit la economic, deși mergea într-o vizită oficială în Germania. El a refuzat chiar oferta echipajului de a sta la business.” La fel şi celălalt, ocupantul scaunului principal al ţării, pentru ce-i trebuie avion? Ce business omule,ce avion omule, merg pe rând la…piaţă să negocieze sau să cumpere ce au vândut depăşind limita graniţelor ţării în cei 27 ani de prosteală cu democraţia? Călare pe cozile de greble şi hârleţe ca să zboare unde a dus surdu roata şi mutul iapa! Nu merită niciunii beneficiile pe care şi le-au acordat în dispreţul cetăţeanului care a muncit şi încă munceşte precum sclavii pe moşiile cocalarilor în funcţii!
    Ascultaţii, reascultaţii sau auziţii şi reauziţii cum scărmâie în vocabularul Limbii Române pentru confuzie, eroare şi inlocuire a verbelor de la timpul prezent cu viitorul sau reflexivul : a cumpăra, a trăi, a face, inclusiv introducerea permanent a vocalei ăăăăăăă !
    Cum bre? Poporul este obligat de voi să trăiască în viitor şi nu azi cu moneda naţională ”speranţa” în loc de leu sau euro după gândirea şi faptele scăunarilor şi escrocilor? Care este valoarea la BNR sau BVB a monedei naţionale ”speranţa”? Ce poţi cumpăra cu 1 speranţă sau 100 de speranţe? Poţi hrăni o familie cumpărând produse cu moneda ”speranţa”? Am un stoc cu saci din monede speranţa prin care doresc să vă binecuvântez cu un uriaş sikkktir şi la groapa de excremente a societăţii cu voi leprelor care ne sfătuiţi să cumpărăm cu monedele ”speranţa” şi ”am putea” zilnic!

  4. Domnule Tudor a cumparat acest individ ponta postul antena3? Acesta este un reper moral? Este tipul de politician care trebuie promovat? Un mitoman incurabil, un plagiator dovedit, un urmarit penal pentru 17 fapte de coruptie,un santajist mai nou, un coabitant cu toti doar sa fie la putere, un nedorit de democratiile UE si SUA! Chiar trebuie promovate “valorile” acestea dandu-l si invitandu-l non stop LA ANTENA3 pe acest cineva, pe care oamenii nu il mai doresc din 2014. Ne spuneti va rugam cum credeti ca va progresa tara asta cu astfel de oameni?

      • credeti ca nu sunt bine ? credeti ca sufar de ceva dorind oameni integri in studiourile antenei3? Ce ati ajuns domnule Tudor sa va mirati ca telespectatorii antenei3 doresc sa promovati oameni de calitate, repere morale care sa ne ajute copiii sa se dezvolte sanatos …

        • cum ma faci sa cred ca ai competente in alcatuirea desfasuratorului unei emisiuni A3 ,pe cine invita ,pe cine ,nu?Din ce ai postat nu reiese ,cat despre educatia copiilor ai un prea plin de subiecte pe acest post ,doar urmareste-l si lasa-i pe cei de la B1 ,Dgi etc.

          • Domnule Tudor ma faceti Basist desi eu nu am semnat nici o coabitare cu el cum a facut-o ponta. De ce nu l-ati facut pe ponta basist? De ce il protejati? Din multitudinea de oameni cinstiti care apar la antena3 doar ponta are aici pe blogul dumneavoastra prioritate absoluta, republicandu-i tot ce scoate asta pe gura. @claudia la b1 nu ma uit chiar deloc, in schimb iti recomand Digi24 ! Este un reper de emisiuni de bun simt si impartialitate, un etalon jurnalistic cum nu gasesti in Romania! Singurul derapajla Digi24 a fost cand era invitat ala de la UNPR care s-a apucat sa vorbeasca urat in direct de Guran cu niste invective greu de imaginat iar a doua zi s-a dus la sinteza zilei si s-a gasit domnul gadea sa-i spele reputatia nesimtitului de nicolicea desi Guran si Gadea au fost colegi de trust. Aici apare diferenta deontologica in jurnalism. Respectarea intre colegii de breasla!

        • Bai Oaie @Ovi,pentru copiii tăi mai bine să fie Ciolos si Iohannis=Stan si Bran de România.Corect?

  5. Mai d-le Radu ajuta-ma sa scap de astia cu creierul lis. Am la oferta neuroni, gratuit pentru primii 10.000 de solicitanti si cursuri intensive de omenie, bun simt si adevarata identitate nationala.
    Da, il vad pe dl. Ponta intr-o constructie noua politica in schimb fara acest Diaconu care se afla in spatele compromiterii unei mari campioane.

  6. Jurnalisti batrani,au dat in mintea copiilor…SRS spune ca aceast infantilism numit PokePonta a fost lansat de ai lui ca sa-l faca mai simpatic si sa atraga mai multi adepti….Doamne Ferrr ! Ponta a transformat tara intr-un joc de copii intre 12 si 15 ani …Mai sus de varsta asta ar trebui acordul parintilor sa fie protejati cumva de subdezvoltare mintala.

  7. totusi ce vrea ponta? nu a fost bine ca era presedinte pesede si si-a dat demisia cand politia politica numita si dna i-a fabricat un dosar la ordinul penalului ciolanis. apropo, moral si politic de apreciat! si a dat demisia din funtia de premier cand a fost evenimentul tragic de la colectiv speculat politic de acelasi penal ciolanis daca nu a fost implicat via servicii! o demisie cu semnul intrebarii dar daca se va dovedi ca are dreptate atunci probabil ca a facut iarasi bine. s-a bazat pe cuvantul lui dragnea si a contribuit major la rezultatul obtinut de peseder la alegerile locale dar… dar de ce mai vrei postul de sef la deputati daca ai cedat celelalte posturi? te implici in prpoiectul pru ca sa ce? si aici admiram “inteligenta” vesnicilor invitati in studiourile tv care-si dau cu parerea despre subiecte comentandu-le bazandu-se evident pe “surse”. aceste “surse” au devenit singura informatie a “analistilor” de tot felul care se perinda prin mass media. ce sa mai zic de “politologul” cristian parvulescu, individul care a contribuit major la ascensiunea baselului si care minte de dimineata pana seara. acest ditamai “profesorul” politolog(???!!!) e atat de inteligent incat face grave confuzii intre nationalism si extremism. poate asa o fi la snspa. in rest comentariile pupincuristilor basisti deveniti fani ai “marelui” partid basisto-penelist arata cat sunt de redusi la fel ca cei doi copresedinti buldogul vames al banilor pentru partid si alinutza kilowatt, aceasta mata hari a politicii romanesti, mare amatoare a barbatilor cu functii care sa-i netezeasca drumul in politica.

Leave a Reply to danielCancel reply