Liderul Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la un miting electoral la Medgidia, că social-democraţii iubesc oamenii şi ţara şi au găsit când au fost la guvernare bani pentru măriri de pensii şi salarii, ceea ce îi diferenţiază de guvernanţii de dreapta, dar care în acelaşi timp ‘se poate să deranjeze’.

‘M-am gândit în ultima perioadă, când am mers prin ţară, că de câte ori a guvernat PSD, am găsit bani să mărim pensiile, salariile, să facem creştere economică şi, când vin ei, nu sunt bani. Primul lucru pe care îl fac când vin ei la guvernare, spun că nu sunt bani, al doilea lucru că trebuie să taie salariile, să strângem cureaua şi este austeritate. Şi se pune întrebarea: de ce fac ei acest lucru? Nu ştiu să facă lucrurile altfel, sau poate asta vor să facă ? Asta să ne fie destinul, că de câte ori PSD ridică această ţară vin imediat ceilalţi să o dea în jos, că poate deranjează ? I-am cerut preşedintelui Klaus Iohannis, când a început scandalul Hexi Pharma, când nu mai era de glumă, când se vedeau problemele din sănătate, să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. A răspuns după 22 de zile. Cam acesta este tipul de reacţie. Marea diferenţă dintre noi şi ei este că noi iubim oamenii, iubim ţara, iar acest lucru se poate să deranjeze. Suntem un partid care iubeşte ţara şi care nu vrea ca această ţară să stea în genunchi în faţa nimănui’, a afirmat Dragnea la mitingul candidatului PSD de la Medgidia, unde a fost însoţit de fostul premier Victor Ponta.

Liderul social-democrat a spus şi că după plecarea PSD de la guvernare au fost abandonate politicile sociale şi invistiţiile în infrastructura locală. ‘Când am venit la guvernare, în 2012, erau miliarde risipite, nimeni nu a avut puterea, curajul, dorinţa să realizeze un program pentru oameni, nu să ia nişte bani şi să-i risipească. De ce au făcut asta ? Pentru că nu i-a interesat, nu au venit într-un judeţ sau comună. Mulţi nu ştiu câtă umilinţă au îndurat primarii care au mers la Bucureşti să facă rost de bani ca să facă lucruri, proiecte pentru oamenii pe care îi iubesc’, a susţinut Dragnea, el adăugând că Luminiţa Vlădescu, candidatul PSD pentru Primăria Medgidia, iubeşte comunitatea acestui oraş.

Şi fostul premier Victor Ponta a criticat guvernarea Cioloş. ‘Trebuie să spunem că atât timp cât am fost la guvernare, niciunui pensionar nu i s-a tăiat un leu din pensie, ci s-a adăugat. Fiecărui profesor, medic, funcţionar public, militar i s-a adăugat la salariu, nu i s-a tăiat. Nu există un judeţ în care cu o administraţie competentă să nu fi atras sute de milioane de euro fonduri europene. Ei ne-au criticat că, anul trecut, am adus în ţară cinci miliarde de euro. Anul acesta, ei au adus zero. Ne-au acuzat că nu am făcut destule investiţii. Ei au făcut zero. Este un guvern zero, care, din păcate, va strica în 2016 mult din ce am muncit în 2012-2016. Cât despre preşedintele Iohannis, când vine în vizită în România, o să le aduc aminte celor care l-au votat de ce l-au votat. Blestemul PSD este ca noi să construim, ceilalţi să dărâme, oamenii să vină iar la noi, ca noi să construim. Cred că, în toamnă, oamenii vor face ce au făcut şi în 2012, adică vor spune că nu este bine acum în România, să îi chemăm pe cei de la PSD să facă lucrurile să meargă bine. Sunt convins că, după noiembrie, aleşii noştri locali, toţi ceilalţi primari, vor avea un Guvern care să îi sprijine, pentru că, doar cu resurse proprii, este imposibil să dezvolţi cu adevărat o comunitate’, a spus Ponta.

La mitingul de la Medgidia au participat şi liderul organizaţiei judeţene PSD Constanţa, Felix Stroe, parlamentarii constănţeni ai PSD – senatorul Nicolae Moga, deputaţii Radu Babuş şi Cristina Dumitrache, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, secretar executiv al filialei judeţene PSD şi viceprimarul cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău, lider al filialei municipale Constanţa a PSD, relateaza Agerpres.

34 COMMENTS

  1. cand oferi doar informatii dintr-o singura parte nu esti deloc echilibrat radu tudor.
    ponta minte zilnic.

    • Blestemul PSD?
      Oameni politici care vor sa ajunga in frunte ca sa-i vada o tara intreaga cat de lasi si fricosi sunt.
      Lume lume, vedeti sunt prim ministru si am venit sa execut 11 puncte de la Barroso fara cracnire fara o negociere minima.
      ———–
      Daca stii ca esti fricos, daca ti-e frica sa risti inclusiv libertatea atunci de ce nu stati mai psd-istlor acasa sau faceti o meserie fara riscuri. Un magazin, o mica afacere, avocatura, taxi , gresie faianta.
      Uite eu sunt un fricos si de aia nu ma bag in politica, scriu anonim, nu amagesc pe nimeni nu le spun oamenilor sa ma voteze ca ma lupt cu basescu ca dupa ia sa ajung valetul lui.
      Nu ma umflu in pene ca pun motiune si dupa doua zile incep sa o intorc ca m-am razgandit.
      Lasati fratilor pe aia care au curaj ca ocupati locurile degeaba si incurcati pe toata lumea.

  2. Nu e niciun blestem! Exista intelegeri intre toate formatiunile politice, Bruxelles si servicii, sa intretina echilibrul vietii politice, sa existe alternanta la putere a formatiunilor si in final sa existe viata politica sau ceea ce se numeste democratie. Pentru ca altfel totul ar degenera in extremist, dictatura sau anarhie. De aceea, trebuie intretinut un echilibru permanent intre dreapta-stanga, lucru pe care il periclitase grav Basescu in vremea regimului lui pentru ca modul in care administrase tara era sa conduca la disparitia dreptei de pe scena politicii romanesti, lucru redresat cu mare atentie de burghezii de la Bruxelles si de globalistii de peste ocean prin trimiterea emisarului Philip Gordon ca sa transeze soarta referendumului in 2012.

    De aceea, ceea ce s-a numit si a parut “coabitare”, n-a fost decat o colaborare intru echilibru a formatiunilor politice romanesti cu lumea civilizata din vest inspre care ne-am indreptat fata si de la care luam lumina (Bruxelles si globalistii de peste ocean) si cam atat. Cine are suficient creier intelege si singur, nu trebuie neaparat sa va traduca dl. Radu Tudor zi lumina prin articolele postate de dansul! Sal

    • Doamne-ajuta sa vina strainii sa ne zica ce sa facem. Dupa 70 si ceva de ani de condus tara de catre noi, romanii, pot sa zic cu mana pe inima ca mai bine nu eram tara. Dupa zeci de mii de romani omorati de romani, alte mii moarte prin lagare si santiere, alte mii moarte de lipsa mancarii, a reusit sa vina un urma de insanatosire pe calea capitalismului. Dar tot romanii au luat fraiele, asa ca tot in cacat ne scaldam.
      Chiar discutam zilele trecute despre cum am putea declara falimentul tarii. Exact ca la o firma. Nu mai putem sa avem grija de ea, nu intelegem cum sa facem aceasta tara sa mearga, hai sa o vindem.
      Vindem frumos tara la niste antreprenori care, pe model startup, dezvolta tara in cateva luni (pentru ca va fi vorba de interes financiar, care primeaza peste tot).
      Asa scapam si de neo-comunisti, si de partide, si mai ales, de politicieni.
      Facem totul pe performanta si pe abilitati. Ai abilitati de prim-ministru? Ai mai fost prim-ministru in alte tari? Vino in Romania la interviu.

      • Bai bulles, daca esti hipster feisinterbucist si ti-ai lasat tu barba considerand ca acum esti mai inteligent decat inainte cand nu aveai matreata pe fata, bai cocalar de Centru Vechi sau ce esti, am inteles ca multor cretini ca tine in inteligenta lor sclipitoare de loviti cu scandura li s-a opintit mononeuronul ca cel mai bine este fara partide, parlament, politicieni, fara voturi si sa fie doar cu hipster care si-au lasat ei barba si din cauza asta au devenit foarte inteligenti si acum se duc in Centrul Vechi ca sa isi falfaie ba.inile. Caci democratia asta inseamna ba ghelbane, sa nu ai dreptul de a-ti alege singur conducatorii prin vot, in acest sens cel mai bine fiind sa se desfiinteze si partidele, si politicienii, si parlamentul, si aprozarele, si Centrul Vechi si tot. La mintea unor boschetari ca tine mai pui o vaca si paste pe asfalt, ba Nae. Sal

  3. pe blogul asta sunt informatii de ce zice ponta, dragnea si tariceanu in majoritatea cazurilor, toti niste penali, caraghiosi si tupeisti. aici sutn toate mizeriile ce le declara si restul trebuie sa le ia de bune toate prostiile astora.
    sa luam ce declara dragnea ca psd-ul isi iubeste tara. cel mai penali , nababi, imbuibati si hoti sutn in psd.
    ponta zice ca guvernul lui a costruit. ce a construit ? nimic, au lasat o tara dezastru in aproape toate domeniile.
    zice ponta o porcarie, hop si radu tudor pune pe blog.

    • auzi anonimule, daca tot ai orbul gainilor, da search iohannis si ciolos, sau gorghiu si pnl si vezi si cate citate din ei sunt. daca ai nevoie de ajutor, zi

      • cum ti-a mai zis o cititoare , da dreptul la replica si nu tine textul bold.
        de exemplu lasa realitatea sa mai vorbeasca si combate mizeriile astora cu niste realitati statistice.
        uite ce zice ministrul fondurilor europene : “Ministrul Fondurilor UE, catre candidatii la Primaria Capitalei: Luati cei 187 milioane de euro de la Bruxelles, pentru conducte, sa nu pierdeti banii europeni ai bucurestenilor”
        asta nu o sa vad la tine pe blog.

        • tu vrei sa pun eu pe blogul meu ce vrei tu, potrivit nivelului tau? ce sa vezi, nu se poate. fa-ti tu blog si pune ce crezi tu ca e potrivit mintii tale

          • adevarul trebuie sa il gasim in alta parte .
            zice ciolos : “Doamnă Zărnescu, dacă ați fi urmărit cu adevarat (nu doar la televizor) ce s-a intamplat cu fondurile europene de la inceputul anului ați fi văzut că au intrat în tară câteva sute de milioane de euro. Iar noi contracte se semnează deja”

          • la a3 ne aminteau toti ca nu s-a atras nici un cent. pai ce facem mai nene ? de unde ne informam corect ?

          • Ce legatura are demitearea cu realitatea ? Nu a atras suficient si proiectele erau in intarziere, dar sa zici ca nu au adus nimic e minciuna. Plus ca vor mai veni alte proiecte pana la sfarsitul anului si va fi bine.
            Vezi ca s-a dat drumul la construit autostrazi.

            Pai nu e sanatos si de bun simnt sa dai afara pe cineva din timp sa regleze situatia ?
            Nu inteleg logica. Se mai intampla ca o companie sa angajeze pe cineva gresit. Te desparti de el si angajezi altul.
            Problema s-a rezolvat si la fonduri si la sanatate. Bucura-te si tu , lucrurile incep sa mearga si sa se curete.

          • inca una si gata. ce zice consilierul in transporturi catalin drulea despre lotul Ungheni-Ogra:
            “Am găsit în ianuarie acest proiect blocat, fără exproprieri efectuate, fără autorizație de construire emisă, total nepregătit. Cu eforturi mari de la Cancelaria Primului Ministru pe care le-am mai povestit s-a reușit efectuarea exproprierilor.”
            “Pentru munca din ultimele luni, pentru sutele de telefoane și atenția zilnică pentru acest proiect (și nu numai), trebuie să-i mulțumesc colegului meu Cosma Horatiu. Bravo, Horatiu, la vîrsta ta ai făcut deja multe pentru țara ta!”

            si in restul domeniilor si ministerelor e cam la fel.

            deci mizeriile de politicieni psd-isti si alde-isti care zic ca guvernul asta nu a facut nimic, jignesc cu un tupeu incredibil poporul asta care mai vrea sa faca ceva in tara asta. in afara de doua-trei lucruri au lasat praf toate domeniile.
            viitorul trebuie sa fie tehnocrat, altfel e inutil tot.

        • Si care-i “dezvaluirea”,mai Tandala? Nu i-a lasat Ponta pe baso-penelisti ,care au condus si conduc Primaria capitalei, sa obtina fonduri europene,sau nu au avut ei interes pentru ca din fonduri europene le era periculos tare ca sa-si traga parandaraturi? Asa cum nici guvernarea Boc,din fonduri europene, nu a luat decat 7% ca de acolo era naspa cu spaga si nici DNA-ul basist nu putea sa-i protejeze.Mai iesiti bai tovarasi si cu argumente inteligente ka_ku idiotenii din propaganda lui Blaga si Gorghiu va faceti de kko.

    • Draga T,
      Te du pe alt blog la securisti si o sa te simti minunat, gasesti acolo propaganda care iti place.

    • Radu Tudor, asta chiar are dreptate: eu vreau sa aflu neaparat ce mai zice robertica, vindeanu, marcel hoarca si cu email bock! Na, ca uitam de nelu mexicanu olteanu-broscoi, branco falca si dancing talmacean! Te rog sa ne informezi corect si la timp! Merge si cu puncte puncte, ca sa nu te amendeze CNA-ul!

  4. D-le Tudor,

    Nosocomial vorbind, e bine si cu lumea evoluata din occident, cu exemplul tarilor civilizate si cu inaltele valori democratice, dar daca tot sunt atat de civilizati si de evoluati de ce era nevoie sa ne fure referendumul de demitere a Chiorului din 2012, de ce au spurcat si alegerile prezidentiale din noiembrie 2014 atunci cand Ciolannis a recuperat 3 milioane de voturi in 2 sapatamani cu “voturile din diaspora, revolutia tinerilor feisbucisti, ne-am luat tara inapoi, Romania lucrului bine facut etc.”, si ce nevoie aveau sa curenteze cu “voturile prin corespondenta” si alegerile prezidentiale din Austria de acum o saptamana si jumatate de frica sa nu iasa extremistul ala de Norbert Hofer presedinte?

    Adica bai nene, nu civilizatia, evolutia si lumea avansata asta inseamna, sa iti fure voturile? Pai era parca tocmai invers, cu inaltele valori democratice si cu votul suveran al oamenilor care au dreptul sa voteze si e un drept inalienabil etc. bla-bla-bla si restul de vrajeli?!

    Pai ma nene, stii cum se numeste la cod penal daca tu incalci legile ca sa faci un bine?! Se numeste infractiune bai fratele meu! Asa incat, astia sunt ei evoluati, toti astia care si-au batut joc de referendumul de demitere si de votul nostru suveran? Noi ce exemplu ar trebui sa luam noi de la ei? E bine bre cu astia?! Furi voturi ca sa le faci oamenilor bine, sau cum este?! Sal.

  5. aşa cum e descrisă situaţia pare un patern agreat de afară,de peste ocean.dreapta republicanii,iar stânga democraţii.diferenţa constă în faptul că stăpânii noştri fac totul ptr ţara lor indiferent de spectrul politic,pe când la noi toţi o vând cui dă mai mult ca să ajungă la ciolan,tot indiferent de spectrul politic!

    • Pai ,cum este treaba cu vanzarea ,mai studiaza si ai sa afli cine sunt tradatorii de tara care ne-au dat mereu pe mana FMI-ului care sa ne oblige la privatizari fortate.Deci nu prea “e toti”,ca nu poti asemana useleu cu baseleu.Daca ramaneai cu baseleu in dezastrul din 2012 facut de ei, erai acum la foamea si frigul din Ucraina, cum se poate restaura foamea si frigul acum cu tot felul de guverne iohaniste si baseliste.

  6. După câte am înțeles de la votanții tineri din diaspora montrealeza (pe cand înghețam împreuna la usa Consulatuli in Noiembrie 2014) blestemul PSD-ului e cripto-comunismul si asocierea, condamnabilă in substanta ei ideologica, dintre Ponta si fostul presedinte Ion Iliescu. Asta venea din gura tinerilor “cultivați”, in mare parte studenți la McGill, universitatea cea mai veche si cu ștaif din Montreal (un soi de Harvard local) sau proaspeți absolvenți de prin universităților romanești (toata lumea isi striga cv-ul in gura mare, parca eram la târgul de joburi de la Palais des Congres) veniți la perfecționare si/sau posturi prin diverse firme de servicii. De la alții, mai puțin tineri si cu aspect mai “proletar” (lucrători in construcții, garajisti, șoferi cu tatuajele expuse de sub ceasurile enorme de la mâini) am aflat ca blestemul consta in faptul ca PSD e condus de “olteni”(ca Ponta) care știți Dvs Bancul! Ăla cu Mihai Viteazu, doamna, care se trezește din morți si nevăzându pe nimeni prin satele tării zice: unde-s ardelenii mei? Si Buzeștii răspund: In Germania, Maria-Ta, la munca. Dar moldovenii? Care nu s-au înecat la inundații au murit de foame, Maria-ta. Si oltenii? A, ăștia-s toti in CC (al PCR)! Am omis sa le spun ca Buzeștii si chiar Mihai, săracul, erau de pe la Bănie, bania Craiovei care nu-i chiar totuna cu Banatul, nu in toate epocile istorice, oricum; venise, de altfel, si un personaj celebru sa ne contemple, unul Rareș Bogdan, de care eu nu auzisem la vremea aceea (mea culpa) așa ca toti cunoscătorii de istorie si folclor comunist s-au repezit sa-i ceara autografe (ma rog, sa-si facă selfies cu respectivul) si nu mai aveam cu cine susține conversatia. Esențial este, insa, faptul ca PNL, un partid fara nici o urma de ideologie sustenabilă (neologism la moda, il iau si eu), tot atat de plin de “comuniști” ca si PSD după “fuziunea”, atunci de data recenta, cu PD-L-ul, dar garnisit cu un candidat Neamț, afurisise deja adversarul pentru apartenența acestuia la ideologia comunista, reala sau închipuită, si-si făcuse opțiunea de vot pe baza folclorului Anti-comunist cu nuanțe regionale colportat pe vremea cand ei înșiși, respectivii votanți, nu erau nici măcar in stare de “proiect” in mintea părinților lor. Mi-e teamă ca Ponta si politicienii din noul val PSD nu vor scapă de “blestem” cu cifre, procente si exhibiții de competentă profesională, ci doar la modul arhaic al desprinderii de Iliescu, fie si cu mijloacele extreme ale excluderii (pe modelul Firea-Pandele), preferabil cu proces-spectacol, a bătrânului monstru comintern-ist, Iliescu Ion(ușor anacronica eticheta, dar la halul de ignoranta a tinerilor post-revoluționari merge orice, imaginea sa fie captivanta).

    • Oare cati dintre neo-tovarasii studenti “cu staif” au ajuns pe acolo pe puterea si pe banii facuti de ei, astfel incat sa judece ei cum este treaba cu “cripto-comunismul”, cu “monstrul cominternist” Iliescu,care s-a ingrijit ca multi dintre ei sa nu ramana fara casele in care au locuit ei cu parintii lor,case facute de Ceausescu si pe care,dupa Revolutie,comunistii de dreapta de prin partidele “istorice” si de prin FSN vroiau sa le vanda engross cu chiriasi cu tot.Sau cum s-a ingrijit sa aiba oamenii salarii in perioada grea a anilor ’90,chiar si de salariile pe care le luau multi dintre parintii lor frecand menta pe la servici in 1990 ,dupa care fugeau “de la program” la miting in Piata Universitatii,ca doar puhoaiele de acolo nu traiau din mana cereasca.Dar tot Iliescu era Dreacu pe Pamant.(Iliescu a fost si este un social-democrat adevarat,cum au mai fost si altii in trecut, ajuns la nivel mai inalt si care intamplator a avut norocul sa nu ajunga in inchisorile comuniste). Dar cum este cu “cripto-comunismul” cand ti se asigura scolarizarea GRATIS, dupa care te simti mare smecher pe banii parintilor, pentru ca sunt putini care sa fi invatat ca lumea incat sa mearga la nivel maxim aici in tara pe locuri de varf la facultati ,cu burse si taxe de stat, sau afara, sa munceasca ei pentru platirea taxelor?Iar aia sigur nu sunt atat de retarzi ca sa puna botul la propaganda de doi lei a astora de teapa lui Rares Bogdan,Gorghiu,Macovei,Blaga sau Iohannis.Cum se face ca apoi flacaii “cu staif” abia gasesc locuri de munca acolo afara la nivelul studiilor lor ,iar unii flacai din tara,studenti cu rezultate de varf, sunt luati afara de firme mari,pe salarii adevarate chiar si pentru acolo,imediat ce isi termina studiile? Aia (cunosc niste cazuri) sigur nu au stat si nu stau sa le impuie capul unul ca Rares Bogdan sau Iohannis cu lozinci. Iar neo-tovarasii rigipsari si capsunari “de dreapta” care au fugit de salariile ce li se plateau in tara de catre iubitii lor “de dreapta” si vazandu-se pe bani mai multi, acum se simt aristrocrati neaparat de dreapta,dar ei tot ce erau prin tara sunt si acolo,adica tot o talpa.Banul trimis sau intoarcerea acasa face diferenta iar ei stiu ca daca tara ar merge mai bine si veniturile in tara ar fi mai mari,banii lor de afara ar avea valoare mai mica in tara.De aceea sunt multi diasporeni care se pare ca nu prea ar vrea sa mearga lucrurile bine pe acasa sau poate ca sunt idioti.Dar sunt si multi care vor sa mearga lucrurile bine si chiar sa se poata intoarce acasa intr-o zi,dar nu mai au incredere si nu mai stiu nici ei cine ii minte mai mult si de aceea nu se prea implica in situatia politica si nici in a vota macar. Revenind la Iliescu,multa lume a vazut si stie cum a fost treaba cu Iliescu si nu merge la oamenii normali la cap cu vrajeala stampilelor si a lozincilor neo-burgheze, aruncate de parvenitii capitalismului de carton “istoric”,iar PROSTANACII ,care se mai gasesc rataciti prin PSD si care se trezesc si ei sa-l atace pe Iliescu,nu fac decat rau PSD-ului, iar electoratul ii taxeaza cum i-au mai taxat si pe vremea catastrofei numita Geoana.

  7. @paris,
    Păi, tinerii ăia, în majoritatea lor, beizadele ale vechii nomenclaturi, activiști UTC și UASCR sau ai unor frustrați care din greșeală și nu ”pe bune” fluieraseră în biserică, aveau să-și spele( și să spele) propriile deja păcate ale lor și ale părinților lor în condițiile în care și ei, și părinții lor, puseseră botul la binefacerile, alea puține, pe care le permitea regimul comunist. Problema este CINE i-a trimis pe ei acolo și pe ce bani? Și nu vreu să sugerez nimic răspunsul fiind, deja, foarte cunoscut.
    Așa că brusc , într-o noapte, două, nouă…tinerii ăștia s-au înregimentat urcându-se în căruța hârșită a falsei dizidențe gds-iste (de care, unii, aveau să afle mai târziu că nu-s nici pe departe ce au crezut sau au fost puși să creadă c-ar fi ”Noua Inchiziție” la începuturile democrației și să nu cerceteze cu cine se înhăitează) și au început să scuipe acolo unde, până în 89, linseseră, în toți cei ce le cunoșteau trecutul, sau care ”nu erau cu ei”, luând distanță de cei ”rămași de căruță” numindu-i, etichetându-i cam așa cum experimentaseră americanii în perioada mc-chartistă, cu ce li se spunea de la Centrul Mondial(că precis au avut așa ceva :”comunist”, ”securist”, ”turnător”, ”kgb-ist” , ”neo-cripto-comunist”(cea mai de impact etichetă), ”baroni roșii”, ”PSD- partid stat” toate din haznalele politicii de dreapta și de extremă dreapta care diviza și încă mai divizează lumea în răi și buni, în democrați și extremiști, în cei pro-americani, pro-europeni și pro-ruși , pro-comuniști. Ăsta a fost ALFABETUL învățat cel dintâi, firește, pe de rost de tinerii de atunci și, încă, precum o flașnetă veche de către cei de 45-50 de ani din elita intelectuală rasată a acelor ani sau din lumea politică a fostelor ”istorice” decrebilizate încet , încet, ”prin ele însele”.
    De –atâtea ori, am tot pus întrebări pe aici, întrebări de tot felul, încercând să nu o fac tendențios ci numai pentru a mă informa de la cunoscători mai …informați . Întrebările au fost și sunt de felul:
    1. Dați-mi, vă rog, 3(trei) nume de de dizidenți reali ai regimul comunist care să nu fi fost turnători ai securității , care să nu fi fost devoalați, sau suspicionați, ca fiind agenți acoperiți ai unor servicii externe, care să nu fi făcut dizidență sprijinită dinafară logistic dar și material(pentru că la noi asta-i totul) ? Așa-i că vă e greu?
    2. Dați-mi 3(trei) nume sonore de lideri ai Pieții Universității nepătați atunci, fără pată și în primele rânduri ale treburilor Țării, astăzi? Așa-i că vă e greu?
    3. Dați-mi 3(trei) nume actuale de membri de partid din vârful politicii liberale pe care puneți bază(și nu acid) continuatori a ceea ce generic se spune, ai Brătienilor? Să nu-mi dați, vă rog, nume aparținând ALDE care… ”rara avis” și nici al lui Ion I. Brătianu, fondatorul Uniunii Liberale Brătianu (partid parlamentar în anii ’90) și, mai nou, ”vehiculul revenirii lui crin antonescu în marea politică”
    4. Dați-mi 3(trei) nume de vârf ale intelectualității de DREAPTA care să și facă ceva trainic în acești 26 de ani de democrație.
    5. Dați-mi 3(trei) nume notorii de avocați care să NU fi pledat pentru a apăra interesele Mafiei(în toate ipostazele sub care s-ar manifesta) în lupta cu STATUL.
    6. Dați-mi 3(trei) nume de procurori nepătați care să se fi luptat cu părți ale Mafiei și care sunt niște repere? Așa-i că-i cam greu?
    7. Dați-mi 3(trei) nume de judecători modele de cirectitudine și independență în săvârșirea actului de justiție, în penal, care să fi dat verdicte care să întrunească și sufragiile întregii societăți.
    8. Dați-mi 3(trei) exemple de analiști politici, economici și din alte domenii, sau jurnaliști veritabili prin independența, echidistanță și credibilitatea dovedită în cei 26 de ani necesară abordării oricărui subiect și care să satisfacă și stânga, și centru, și dreapta în aceeași măsură. Faceți abstracție de analiștii de la Trustul Intac, pentru a nu se crede că fac procese de intenție cuiva.
    9. Dați-mi 3(trei) exemple de ziariști de stânga? Teoretic este un nonsens o asemenea abordare dar cum toți s-au declarat de dreapta, insist, și poate nu chiar toți?
    .
    Concluzie : Ăsta-i halul de societate la care au visat acei tineri, maturii de astăzi. O societate , o Țară controlabilă, manipulabilă care poate și stoarsă de bani cu lozinci și etichete. Nu vorbesc de cei puțini, cu bune intenții și mai rașionali care luați de evenimente nu au văzut decât într-un târziu că au fost manipulați de forțe care ne-au vrut prăbușiți. Pentru că asta a fost și este și OPERA lor.

  8. Problema PSD? Pai:
    1. Dragnea e condamnat penal. Repet, Dragnea e condamnat penal. In alta tara intra la puscarie pentru ilegalitatile comise.
    2. Ponta e inculpat penal.
    3. La orice poza PSD apar minim 3 condamnati sau inculpati penali.
    4. La orice vot in Parlament, PSD apara condamnatii si inculpatii penali.

    Deci despre ce vorbim? PSD este partidul coruptilor, condamnatilor si inculpatilor. Si singura vina este a membrilor care fac parte din acest mare partid. Membrii care fac parte si ei dintr-o generatie de romani crescuta de comunisti. Generatie care: nu gandeste prea mult (vezi comentariile celor peste 40 de ani), nu tine la sanatate (sportul e un vis), nu intelege contexte globale, si ultima carte citita e o revista sau o chestie nationalista.
    Vrem sa ne fie bine, dar trebuie sa educam 80% din populatia tarii pentru asta. Si nimeni nu o face.

    • 1) Imi place sa cred ca nu esti un postac de 30 bani/pagina.
      2) Daca esti sub 40 ani sau chiar sub 30 ani atunci avem o problema in sensul ca ar trebui sa lasi in pace pe toti over 40 ani crescuti si educati, cum zici tu, de comunisti. Ghinion, eu am mai mult de 40 de ani si pot pe drept sa ma simt jignita de afirmatiile tale privind profilul unui subiect crescut si educat de comunisti. Ai dreptate, draguta, pe vremea cozilor la pui congelati cu 47 ghiare in burta, nu era timp pentru aerobic, step, spinning, Pilates etc. dar nu pentru asta lumea nu socotea sanatatea o valoare.
      Desigur , nu gindeam prea mult si de aia ne-am luat lumea in cap cind tu poate nici nu erai un proiect in viata parintilor tai. Noi cei over 40, over 50, suntem hodorogi sau senili ce nu inteleg contexte globale.
      Ia, explica-ne tu cum e cu globalizarea, cu finanta creativ-criminala ce ne ingroapa economicul si politicul mai peste tot in Europa caci deh, suntem europeni si mai ales europeisti.
      Ce mult imi place sa te imaginez cosmopolit , versatil, rafinat si civilizat, adica esti “creme de la creme” a elitelor. Ma tem ca tonul tau de aroganta superioritate nu este mai mult decit lipsa de sensibilitate si inteligenta emotionala atunci cind iti permiti sa judeci la gramada.
      Ne spui si noua, 3 titluri de carti citite recent? Cochetezi cu Baumann, cu Martha Nussbaum, cu R. Kaplan si alti guru ai politici sau sociologiei? Vezi tu, revistele sunt de multe feluri, nu vad nimic rau sa pui ochii pe un Time, pe un Economist etc. Evaluarea pe care o faci tu despre cei over 40/50, ma face sa iti sugerez o discutie cu un psihiatru bun : nu pentru ca ai avea o patologie, ai insa o problema care se numeste defect de perceptie. Inchei si iti graiesc asa: daca esti ” tinar, frumos, destept si liber” tine minte ca e o dovada de prostie sa-i socotesti pe ceilalti prosti. Aveti poate abilitati cu smartphone si tableta, aveti poate informatii in timp record dar 80% (e o cifra care iti place) nu aveti ceea ce se numeste cultura in sensul cel mai amplu posibil: cultura respectului pentru cine apartine altei generatii, traiti compactati intr-un prezent fara sfarsit, ignorand mult din trecut si neavind o viziune sau o idee clara despre viitor. Stiti ce inseamna reconciliere nationala sau ati ramas paradoxal voi tineri, la antagonismul depasit si rasuflat dintre stinga si dreapta. Care stinga, care dreapta? E tiotul lichid si haotic in post-modernul in care traim. –

    • Ce nevoie mai au ghelbani ca asta de democratie, pluripartitism, parlament, politicieni, vot prin care oamenii sa isi aleaga reprezentantii etc.? Ba vere, cata prostie ba nene in forma ei cea mai naturala, sa dea dreacii! Asta habar n-are pe ce lume se culca seara! Mare mai e gradina ta bai vere! Cata prostie ordinara, frateeeeeeeeeei!

Leave a Reply to Radu TudorCancel reply