Toate secţiile de vot din România la alegerile locale vor avea mijloace electronice şi va fi pusă în funcţiune o aplicaţie care va înregistra CNP-urile, în vederea evitării votului multiplu, şi care va oferi BEC informaţia necesară pentru numărarea votanţilor, a declarat Marcel Opriş, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), joi, la şedinţa Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor locale.
‘Toate secţiile de vot din România vor avea mijloace electronice. Nu va exista nici măcar o secţie de vot care să nu aibă un mijloc electronic de contact. Dintre acestea, e bine să se ştie în avans, există 24 de secţii, nesemnificative ca număr de alegători din listele electorale permanente, la care mecanismele automate definite în aplicaţii nu vor funcţiona, ele vor trebui asistate de către personal special instruit pe această temă, iar datele de acolo vor fi comunicate prin intermediul unor sisteme de voce. Vor exista undeva la centru operatori sub autoritatea BEC, care vor notifica şi vor introduce acele date. Însă, repet, numărul de alegători din listele electorale este nesemnificativ, este vorba de localităţi foarte izolate, cătune, unde numărul de alegători este între 5 şi, o să vă comunicăm cifra exactă, zeci. Orice fel de date comunicate de acolo vor fi înregistrate pentru a putea fi supuse auditului autorităţilor în cazul unor suspiciuni’, a explicat Marcel Opriş.
   Acesta a remarcat şi sprijinul populaţiei în pregătirea alegerilor locale, respectiv a celor trei teste – dintre care primul pe 22 mai -, care vor fi făcute până la data alegerilor.

‘Remarc în mod deosebit sprijinul populaţiei din România în legătură cu această acţiune fără precedent (…) Au trecut prin locurile de instruire şi selecţionare un număr de 33.370 de persoane. Din acestea au fost reţinute şi instruite 32.000 de persoane. Cu ocazia acestor teste vom vedea câte dintre ele îşi vor menţine angajamentul de a participa la acest exerciţiu şi în perioada 9 la 16 mai toate aceste persoane vor fi convocate în grupuri de câte 50-100, vor fi încă o dată reverificate şi testate şi cu această ocazie li se vor distribui toate mijloacele tehnice cu care ei trebuie să lucreze, atât în zilele testelor, cât şi în ziua alegerilor, deci acele celebre tablete, de care aţi luat act că sunt inima sistemului, începând cu 16 mai vor fi în posesia operatorilor din secţiile de vot’, a spus Marcel Opriş.

   Şeful STS a precizat că în secţiile de vot s-au instalat echipamentele necesare.
   ‘În toate secţiile de vot, mijloacele electronice, fie că era vorba de instalarea unor switch-uri, routere (…), deja de comun acord cu proprietarii, deţinătorii spaţiilor au fost setate, puse în funcţiune, verificate şi sunt în stare de conservare pentru zilele testelor (…). Operatorii nu vor sta acasă şi vor face teste, ci vor fi chiar la locul în care urmează să se desfăşoare alegerile’, a arătat Marcel Opriş.
   El a vorbit şi despre cele două categorii de aplicaţii de la alegeri.
   ‘O aplicaţie care înregistrează CNP-urile, în vederea evitării votului multiplu, dar în acelaşi timp ele oferă BEC informaţia necesară pentru numărarea votanţilor. Spre deosebire de alte dăţi, de data aceasta BEC va avea la dispoziţie (…) numărul exact secundă de secundă al votanţilor care au trecut prin faţa acelei aplicaţii şi au fost înregistraţi’, a subliniat Opriş.
   Astfel de informaţii vor fi disponibile online.
   ‘Nu mai discutăm de celebrele raportări la ora 15,00 sau din trei în trei ore sau la ore fixate. Deja există o decizie a BEC ca prezenţa la vot să fie disponibilă public şi online. Tot o decizie BEC (…) consacră transmiterea în formă electronică a proceselor de numărare a voturilor din secţia de vot, care vor fi transmise tot electronic, şi urmează ca BEC să decidă cum vor administra aceste procese verbale temporare până la sosirea proceselor verbale semnate şi ştampilate, pe care statistica, în conformitate cu legea, le va introduce în sisteme informatice în vederea validării definitive a rezultatelor votului. Nu estimăm că sunt probleme deosebite, chiar credem că totul va funcţiona aşa cum a fost proiectat’, a mai spus Opriş citat de Agerpres.

23 COMMENTS

    • STS castiga din primul tur !
      ——————————-
      Oricum daca votati, atunci votati politicenii abuzati de DNA si sistemul securist.

    • In comisiile de vot or sa fie 6-7 reprezentanti ai partidelor securiste de “dreapta” si unul psd.
      Cum credeti ca o sa se numere voturile, sta ala de la psd in spatele la toti ?

  1. Mortii lui Dragnea oricum votau o singura data (cel putin asta am auzit) asa ca aplicatia cu CNP-ul nu acopera integral posibilitatea de fraudare.E adevarat ca firmele de transport abonate in aceasta perioada la contracte uriase pt turism interjudetean vor avea un mare deranj.

    • @Floricel Demisionacul, a fost şi este valabil pentru orice partid politic şi chiar pentru candidaţii care şi-au adunat semnături pentru listele depuse pentru înscriere! Nu mai aruncaţi doar pe unii că toţi profesează aceeaşi meserie cu succes!

    • de cand ai aparut pe blog, probabil trimis de partidul basisto-penelist, tu ai o singura problema legata de pesede si liderii sai.cum stai prost cu auzul cum singur recunosti, te folosesti de tampeniile debitate de partidul tau. culmea, partidul care a fost cot la cot cu pesedeii la alegeri si referendum. acum isi neaga propriile actiuni, lucru specific acestui partid de tradatori “istoric”. turismul electoral e specific partidului basisto-penelist fiind prinsi la fiecare alegere cu acest mod de “votare” asa ca iar ai gresit cand te-ai luat de dragnea. “mortii: lui dragnea, din pacate pentru tine, se inscriu in numarul statistic de la fiecare alegere asa ca exagerareaa cu “mortii” o au in capatana numai basistii care incearca sa scape de votul a 8,5 milioane de ro,mani care l-au trinis acasa pe idolul lor baselu.

  2. Sa speram ca STS se limiteaza doar sa supravegheze, nu sa voteze in locul meu!!! Lasand gluma la o parte, cred ca e bine ca se intampla asta, ca de 26 de ani incoace am auzit de la tot felul de candidati ca s-au furat alagerile, ca altcineva defapt trebuia sa catige, doar ca niemni nu avea probe niciodata… in afara de cele 7.4 milioane de voturi, unde a fost clar numarul de voturi, clar nu era covrumul necesar. “Nici noi nu mai stim cati suntem!” Se pare ca suntem vreo 19 milioane in tara, deci 7.4 era oricum departe de cvorum. Cred ca sistemele informatice pot sa redea instantaneu, la inchiderrea urnelor prezenta, covumul sau voturile multiple. Atata timp cat nu va fi implementat de Siveco sau de vreuna din cele 60 de firme ale securistului Ghita!!!!! PS va multumesc domnule Radu Tudor ca ati publicat pana la urma acele comentarii virulente pe care l-am facut la articolul cu Ponta. Imi cer mii de scuze ca v-am acuzat de cenzura bolsevica.

    • Daca cineva isi mai imgagineaza ca acest sistem securist “imbunatateste” sistemul de vot pentru democratie si legalitate….atunci e naiv incurabil sau nu urmareste situatia.

    • Bai Volodea, facind un efort urias sa cred ca nu esti ticalos, imi mai ramine doar varianta ca nu gindesti.
      Avind in vedere ca populatia Romaniei a scazut dramatic de la “revolutie” incoace (dar nu si cea din listele electorale!!!), la referendum A FOST CVORUM CU VIRF SI INDESAT.
      Ar fi fost cvorum chiar si asa, cu listele minarite, numai ca o “erata” ILEGALA, MINCINOASA SI TICALOASA a modificat si acel cvorum, astfel ca basaul sa “supravietuiasca” miniei populare.
      Daca tu inca n-ai inteles aceste lucruri simple, chiar trebuie sa mergi la scoala la clasa ajutatoare!

      • Bai Augusta, Eu nu trebuie sa fac eforturi ca sa imi dau seama ca esti un postac ticalos. Si acum ca am stabilit asta, explica-ne exact cum ai invatat tu la scoala ajutatoare la care ai fost cat e populatia exacta a Romaniei, cati dintre acestia sunt majori si cati minori si pe ce surse exacte si recente se bazeaza aceste date. Pana atunci, ciocu’ mic acolo la ajutatoare!! Dovada ca nu a fost cvorum a fost ca Ioan Rus nu a vrut sa intre la puscarie si a demisionat in loc sa falsifice listele electorale asa cum i-a dictat partidul.

  3. Oare mai putem avea incredere in STS, dupa ce la Paris s-a votat cum s-a votat, nimeni nu s-a sesizat asupra votului la secunda. Dupa aceea au fost mai multe episoade cand la vot de la un tur la celalalt au fost diferente enorme iar, in 2 ore s-a votat cat s-a votat pe parcursul unei zile. De fapt pana la urma se mai urmareste si altceva, cine merge la vot si cine nu.

    • La Paris, nu a actionat STS-ul ci persoane “dedicate”, pe filiera “dubioso-diplomatica”, cu tema clara. Nici asa nu s-a putut acoperi necesarul de voturi in favoarea lui basescu si atunci s-a actionat in tara. Aici s-a facut marea fraudare. Si da, in tara, STS-ul a avut un rol major in fraudare. Problemele s-au rezolvat “peste noapte” in favoarea cui “trebuia”. Aici, la nivel central, mai ales, au fost falsificate procesele verbale.

      • La ora actuala STS si SRI si BEC pot sa faca din pix orice numar de voturi.
        Cine o sa se opuna?
        Unul ca Ghise? Si ce-o sa faca Ghise? Sa dea ture la Cotroceni cu inca 2-300 de roamani revoltati.
        Noi pe bloguri? Si?
        Pai Dragnea care a facut numaratoare paralela e oricand la un pas de puscarie cu condamnarea lui suspendata. Poate la alegeri mai numara odata si ia ani grei plus suspendarea.
        Si orice alt polician care misca in front devine cu “prbleme judiciare”
        VOT/Puscarie.

  4. Necazul mare consider eu era faptul ca, reprezentantii partidelor plus judecatorii de la birourile ORASENESTI / SECTOARE NU MAI AVEAU ACCES LA INTRODUCEREA DATELOR DE LA NIVEL ORASENESC / SECTOARE.Erau introduse de specialistii de la INS CU PAROLE.ASTFEL INCAT DE LA ACEL NIVEL nu mai aveai controlul centralizarii datelor.Acum vad ca , scriptic , nu mai exista control chiar de la sectii de votare.

  5. Faptul ca, reprezentantii partidelor plus judecatorii de la birourile electorale ORASENESTI / SECTOARE NU MAI AVEAU ACCES LA INTRODUCEREA DATELOR DE LA NIVEL ORASENESC / SECTOARE.Erau introduse de specialistii de la INS CU PAROLE.ASTFEL INCAT DE LA ACEL NIVEL nu mai aveai controlul centralizarii datelor.Acum vad ca , scriptic , nu mai exista control chiar de la sectii de votare.

    • O analiza scurta si un scenariu posibil pentru cum se poate frauda si in aceste conditii.
      0. Foarte important! Programul informatic, algoritmul implementat a fost auditat, a fost validat si atestat de un organism neutru?
      1. Modul de incheiere a proceselor verbale in sectiile de vot ramane acelasi: nr votanti, prezenti, absenti, cati pentru uni cati pentru altii, cate voturi nule, chei de verificare, semneaza inclusiv reprezentantii partidelor. Aici nu se schimba practic nimic.
      2. Softul pus la dispozitie de STS are rolul de a preveni votarea cu acelasi CNP in mai multe locuri (votul multiplu). Si acum e acum. Din descrierea facuta de Opris, seful STS, deduc urmatoarele: in fiecare sectie va exista un echipament unde se va introduce CNP-ul votantului. Acest CNP, poate impreuna si cu numele, se inregistreaza intr-o baza de date centrala. In cazul in care un CNP exista deja in baza de date cum ca a votat, trebuie semnalata automat problema operatorului. Cum s-ar proceda in acest caz, nu stiu. Il lasa sa voteze sau nu? Anunta BEC si Politia? Teoretic, in situatia ideala, la final, in baza de date vor exista numai CNP-uri unice sau care au votat o singura data, adica nici unul nu se va regasi de doua ori. Problema este daca baza de date se afla sau nu in mana “cui trebuie”. In program ar putea fi inserat un “mecanism de eludare” care sa permita votarea multipla pentru CNP-urile dintr-o lista anume si despre care se stie sigur ca vor vota intr-un anume sens. Pare paranoia, dar nu este nevoie decat de 1-2-3 persoane anume desemnate care stiu programare si gestioneaza baza de date si cateva (20-30) linii de cod de program in plus plasate cum si unde trebuie printre celelalte mai multe mii de linii de cod, poate zeci de mii. Tehnic, se pot imagina mai multe “rezolvari” care sa permita votul multiplu.
      Intrebarea este, ne putem increde sau nu in acest program informatic, ne putem increde in STS?
      Obs. Mai exista si CNP-uri cu probleme datorita erorior de la evidenta populatiei. Am intalnit un CNP care ca si componenta a cifrelor nu era valid dar era pe cartea de identitate pe care am tinut-o in mana. Am mai intalnit o situatie a doua persoane care aveau exact acelasi CNP valid dar desigur se numeau altfel.

      • Controlul reprezentantilor partidelor.neutrilor si judecatorilor din componenta birourilor electorale cred ca nu va mai exista.Li se vor pune in fata niste liste printate pe care tre ‘ sa le semneze.Eu zic ca o comisie de specialitate mixta ar trebui sa verifice softul si introducerea datelor.

Leave a Reply to 7.4Cancel reply