Mohamad Yassin a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, după ce ar fi cerut aproximativ două milioane de euro pentru a interveni în obţinerea unei decizii de anulare a unei pedepse cu închisoarea, surse judiciare declarând că s-ar fi cerut banii pentru o posibilă eliberare a lui Hayssam.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Mohamad Yassin, pentru trafic de influenţă, şi a lui Tahli Fadel, pentru complicitate la această infracţiune.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2014 – martie 2015, Mohamad Yassin, direct şi prin intermediul lui Tahli Fadel, a pretins de la două persoane, denunţătoare în cauză, suma de aproximativ două milioane de euro, spunând că ar putea influenţa organe judiciare, în vederea desfiinţării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare, astfel încât persoana condamnată să fie pusă în libertate. Persoana condamnată este unul dintre denunţătorii din acest dosar.

Conform unor surse judiciare, Omar Hayssam i-ar fi denunţat pe Mohamad Yassin şi Tahli Fadel.

Tribunalul Bucureşti urmează să decidă, vineri, dacă Mohamad Yassin şi Tahli Fadel vor fi arestaţi preventiv pentru 30 de zile, la propunerea procurorilor DNA.

Numele lui Tahli Fadel a apărut şi în dosarul Foresta Nehoiu, în care Omar Hayssam a primit o pedeapsă definitivă.

Omar Hayssam execută 23 de ani şi patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarele “Volvo”, “Foresta Nehoiu” şi cel al răpirii celor trei jurnalişti, potrivit unei decizi luate în 27 martie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Omar Hayssam execută pedepsele din iulie 2013, când a fost adus în ţară, după şapte ani de la fuga sa din România.

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea celor trei jurnalişti, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

Ulerior, în iunie 2005, preşedintele de atunci Traian Basescu spune că Omar Hayssam voia să iasă din România şi că îşi transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soţiei acestuia şi al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contacta autorităţile irakiene.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

În 31 mai 2007, Omar Hayssam declara, într-un interviu prin telefon la o emisiune de la Antena 3, că la cererea doctorului Yassin s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, după ce, în seara de 28 martie 2005, prietena jurnalistei Marie Jeane Ion l-a anunţat despre răpirea de la Bagdad. El preciza că Yassin s-a prezentat, în seara de 28 martie 2005, la biroul său, împreuă cu soţia, iar în aceeaşi zi l-a condus la aeroport pe acesta, care s-a deplasat în Irak pentru a participa la negocierile pentru eliberarea jurnaliştilor.

 

10 COMMENTS

  1. Şi ce spuneam eu? “spionul prost” va avea cărţile date pe faţă de alţii! Poporul ăsta spune de ani de zile că s-a instalat o mafie de la primul om în stat pînă la cei/toţi care au sau sunt numiţi în funcţii de decizie cu mîna altora. De multe ori am scris că din 2004 a început distrugerea României prin orice formă, ce să vezi, din 2004 pînă în 2015 nu s-a luat nicio măsură deşi se ştia şi s-a confirmat tot ce am scris! Acum, cine mai prezintă încredere ca să facă curăţenie şi dreptate în ţara asta? Pînă în prezent, nicio instituţie sau individ nu prezintă garanţia dreptăţii şi a curăţeniei! Nu cumva suntem prin 1907 cînd s-a ieşit cu ustensilele din grădină la revoltă pentru dreptate? Se pare că DA!

  2. Meciul Kovesi&Coldea-Basescu&Udrea a intrat intr-o noua faza, superioara, disputa mutandu-se pe teren strain. Rezultatul nu va fi o mare surpriza, primii, detinatorii catuselor, vor castiga chiar daca meciul va avea multe reprize de prelungiri. E posibil ca la un moment dat sa fie si un blat, rezultat in urma sacrificarii unui combatant, cel mai probabil din a doua echipa.

  3. Băşină Vodă la buuuuu-lău! Restul – mai vedem! Din păcate, soluţia “laţul”, sugerată de dl. Marius Tudor, nu ar fi rea, ar rezolva problema, dar rămâne doar un ideal; însă nici bulăul nu i-ar strica pramatiei! Unu’ pe câţi ani o va mai avea de bântuit şi de împuţit lumea asta! Bulău etern şi zvârcolire în chinuri neîncetată este ceea ce îţi doresc, NENOROCITULE!
    P.S. Salutări fierbinţi “organelor” care o mai slujesc pe boaita asta chioambă!

    • Tudorv … Fac o precizare … Latzul la care am facut referire nu e pentru a-l spanzura pe basescu Traian … Posibil sa fi primit pedeapsa asta in urma cu cateva sute de ani … Eu nu vreau decat sa primeasca ceea ce merita.

  4. Cred ca episodul “rapirea jurnalistilor in Irak” a fost un scenariu a carui finalitate a avut doua scopuri: pe deoparte sa arate lumii ca si Romania este amenintata de flagelul terorismului iar pe de alta parte a fost o metoda prin care cei care au orchestrat operatiunea au facut bani. Diabolic dar posibil.
    In primul rand guvernele nu negociaza cu teroristii pentru ca s-ar crea precedente, iar in al doilea rand, gruparile teroriste nu irosesc timp si resurse cu niste ostatici a caror tara nu are un cuvant de spus pe plan international. S-a vazut foarte bine, ca rapirile si atentatele vizeaza tari importante, pentru ca impactul social local si international sa fie cat mai mare. A organiza atentate sau rapiri in dauna unor tari precum Romania, Bulgaria, Letonia sau alta colonie ar insemna ca acea organizatie sa coboare sub un anumit “standard” sau sa se decredibilizeze. Ar fi ca piratii din Golful Aden:”ce ne pica si sa fie primit!”.
    De ce a fost secretizat acest dosar? Eu il vad ca fiind de interes public daca intradevar nu a fost nimic necurat la mijloc. Putea fi scos din context doar “modus operandi” ce viza serviciile secrete iar restul sa fie facut public. Intreb retoric deoarece daca stau sa ma gandesc mai bine au fost clasificate clauze sau dosare privind privatizarile (unde aici tinea clar de interesul public).

  5. Situatii de acest gen, cand sunt reale si nu inscenari, se rezolva cu girul presedintelui statului, dar de structurile informative. Basescu s-a comportat in acea criza ca un veritabil sef operativ de serviciu secret, dar nu din patriotism, ci din interes material. Este mult prea lacom ca sa-l mai creada cineva.

Leave a Reply to vigilanteCancel reply