Cincizeci de persoane au fost ucise și 53 rănite duminică într-un club gay din Orlando, în statul Florida, în cel mai sângeros atac armat din istoria SUA, au anunțat autoritățile, care au deschis o anchetă pentru ‘terorism’, transmit CNN si AFP.

http://edition.cnn.com/2016/06/12/us/orlando-nightclub-shooting/

Bărbatul, care a deschis focul la întâmplare și care ar fi avut ‘simpatii’ pentru mișcarea islamistă, conform poliției federale (FBI), ar fi luat anterior ostatici clienți ai clubului de noapte, în momentul în care trupele speciale (SWAT) au dat asaltul.

Suspectul, care ar fi acționat singur, conform primelor indicii ale anchetei, a murit într-un schimb de focuri cu forțele de ordine.

Martorii au descris scene de oroare, cu victime care cădeau ca secerate și sânge peste tot. Clubul este unul extrem de frecventat.

Potrivit presei americane, suspectul ar fi Omar Seddique Mateen, un cetățean american de origine afgană născut în 1986 și care locuia la circa 200 de km sud-est de Orlando, în orașul Port Saint Lucie. El nu ar fi avut antecedente penale.

FBI l-a identificat, însă nu a vrut să anunțe încă oficial, așteptând să le prevină pe rudele tânărului.

Atacul “a făcut 50 de morți, pe lângă atacator”, iar “53 de persoane sunt spitalizate”, a anunțat primarul din Orlando, Buddy Dyer, într-o conferință de presă.

Un precedent bilanț vorbea de 20 de morți și 50 de răniți.

Din cauza numărului mare de victime, primarul orașului a cerut guvernatorului statului Florida să instituie stare de urgență, așa cum el a făcut pentru Orlando, ceea ce îi permite să mobilizeze resurse suplimentare.

Anunțând că “nu mai există nicio amenințare”, autoritățile au permis unui imam local să intervină într-o conferință de presă, pentru a face apel la calm și a cere populației și presei să nu tragă concluzii pripite privind motivele atacatorului.

Anchetatorii FBI, care au deschis o anchetă pentru “act de terorism”, încearcă să determine ce l-a motivat pe tânăr să intre în club cu o armă de atac și cu o armă de mână, în noaptea de gay pride în SUA.

“Avem indicii (care lasă să se înțeleagă faptul) că acest individ ar fi avut simpatii pentru această ideologie, însă nu putem afirma acest lucru cu certitudine”, a explicat Ron Hopper, agent special al FBI, întrebat despre posibilele legături între atacator și terorismul islamist.

Atacul “nu are nimic de-a face cu religia”, a declarat, pentru NBC, tatăl suspectului, Mir Seddique, care a explicat că fiul său s-a înfuriat recent văzând doi bărbați care se sărutau în fața soției și copilului său.

“Nu știam nimic. Suntem șocați, ca întreaga țară”, a adăugat tatăl, după ce și-a cerut scuze în numele familiei sale.

Pe de altă parte, potrivit Reuters, un cont de Twitter asociat grupării Statul Islamic a postat duminică o fotografie în care se presupune că apare Omar Mateen. “Bărbatul care a comis atacul din clubul de noapte din Florida în care au murit 50 de persoane și au fost rănite alte câteva zeci”, se putea citi în textul care însoțea fotografia. Statul Islamic nu a transmis niciun comunicat oficial.

Reuters notează că nu se poate verifica dacă fotografia este, într-adevăr, a lui Omar Mateen. Alte conturi de Twitter asociate cu militantismul islamist au distribuit de asemenea fotografii cu același tânăr, iar susținători ai Statului Islamic au postat mesaje prin care salutau atacul.

Anterior, șeful poliției din Orlando, John Mina, a anunțat într-o conferință de presă că suspectul a fost găsit mort în club, având asupra sa două arme de foc și ‘un fel de dispozitiv’. Atacatorul a murit în schimbul de focuri cu polițiștii.

Nouă polițiști au fost implicați în schimbul de focuri cu atacatorul, unul dintre ei fiind rănit, a adăugat șeful poliției, potrivit Reuters.

El a precizat că atacul s-a transformat într-o luare de ostatici. “Aproape de ora 05.00 în această dimineață, a fost luată decizia de a-i salva pe ostaticii care erau în interior”, a spus Mina, precizând că intervenția poliției a dus la salvarea a cel puțin 30 de vieți.

Nu se știe deocamdată clar când au fost împușcate victimele de către atacator.

Președintele american Barack Obama a fost informat de asemenea despre atac și a cerut guvernului federal ‘să ofere orice ajutor este necesar’, conform Casei Albe.

Violențele comise prin folosirea de arme de foc sunt aproape zilnice în SUA. De la începutul anului, s-au înregistrat peste 5.800 de morți în atacuri cu armă în SUA și peste 23.000 de incidente în care au fost folosite arme de foc, conform site-ului Gunviolencearchive.org.

————–

“Niciun act de teroare și de ură nu poate schimba cine suntem”, a declarat președintele SUA într-o scurtă alocuțiune din direct de la Casa Albă.

Președintele Barack Obama a afirmat că “FBI (poliția federală) a făcut bine că a deschis o anchetă pentru terorism”.

El a mai ordonat ca drapelele de pe toate clădirile federale să fie coborâte în bernă ca omagiu adus victimelor.

Atacatorul a fost identificat de mass-media ca Omar Mateen, un cetățean american de origine afgană, în vârstă de 29 de ani. El a acționat singur și a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliția.

Potrivit CNN și BBC, Omar Mateen a sunat la 911 înainte de atac și a jurat credință grupării jihadiste Statul Islamic.

Pe lângă cele 50 de persoane care și-au pierdut viața, alte 53 au fost rănite, potrivit ultimului bilanț prezentat de autorități, care au lansat un apel la donatorii de sânge, scrie Agerpres.

4 COMMENTS

  1. Serviciile sa lase gargara.Sunt ferm convisa ca Trump va specula la maximum masacrul si va puncta in campanie.

  2. Asta e nebun, nu simpatizant terorist cum zic aia. Teroristii au tinte mai reprezentative nu cluburile de gay.

  3. Bravii de ei.au salvat 30 si au murit restul.se plictisise ala sa traga.3ore?altminteri cand vad un negru ca fuge cu o piatra in mana il fac instant.cafe.

Leave a Reply