Fostul premier Adrian Nastase a publicat pe blogul sau un mesaj in legatura cu alterarea grava a mecanismelor parlamentare.
“Desi numărul facultătilor de drept a crescut foarte mult (chiar prea mult), prezenta unor juristi cu autoritate, in parlament, a scăzut considerabil. Imi aduc aminte, spre exemplu, că in Camera Deputatilor, in mandatul in care am fost presedinte al Camerei (1992-1996), ii aveam colegi, intre altii, pe Emil Popescu, Vasile Lupu, Gavril Dejeu, Alexandru Athanasiu, Ion Neagu, Petru Tănăsie, Victor Babiuc, Răsvan Dobrescu, Adrian Severin, Nicolae Cerveni, Ovidiu Petrescu, Eugen Nicolicea, George Stancov, Ioan Timis. Cuvântul lor era ascultat cu respect de toată lumea. Ulterior, lucrurile s-au schimbat. In legislatura 2008-2012, presedintele Comisiei juridice din Cameră a fost Daniel Buda, absolvent al Facultătii de zootehnie (ulterior a absolvit si facultatea de drept). Un om onest, altfel. Si disciplinat. Se spune că suna la Cotroceni de fiecare dată când trebuia luată o decizie importantă. Ca să nu gresească. El a fost si presedintele Comisiei speciale pentru codul penal si pentru cel de procedură penală. De ce s-a ajuns aici? Explicatia ne-o poate da cel care a impus votul uninominal pentru Parlament. Cel care astăzi isi permite să se adreseze unor parlamentari numindu-i „imbecili” – fără ca acestia să dorească să-i răspundă. In perioada de 17 ani in care am fost la Institutul de cercetări juridice, am avut sansa de a cunoaste mari juristi români: pe Traian Ionascu, Eugen Barash, Yolanda Eminescu, Ioan Ceterchi, Octavian Căpătână, Mihai Ghelmegeanu, Edwin Glaser, Ion Stătescu, George Antoniu, etc. Chiar in vremurile acelea, cuvântul lor era ascultat. Cel putin pentru concepte, pentru coerenta legislatiei. Acum , este firesc, responsabilitatea pentru elaborarea si finalizarea legilor revine Parlamentului. Juristii din parlament ar trebui să fie cei care să explice si să apere (atunci când sunt convinsi de justetea unei cauze) textul in dezbatere publică. Am un sentiment dezagreabil, urmărindu-i la dezbaterile televizate (adeseori, ei nu realizează că se află la Palatul Parlamentului, participâmd, totusi, la emisiunea „Casa Poporului”), ascunzându-se in fata ziaristilor, acceptând teze populiste, pliindu-se pe demagogia cea mai penibilă. Sigur că nu este simplu. Atunci cand Serban Nicolae aduce unele argumente juridice, moderatori impartiali il contrează spunându-i că el nu poate avea dreptate si că argumentele lui nu sunt bune pentru că el poartă basca lui Cătălin Voicu. Asa incât, imediat, este infierat ca dusman al poporului. Dacă Eugen Nicolicea explică un anumit lucru, este intrebat de „martea neagră”, de „lovitura de stat”, de „gratieri”, contra-argumentele „juridice” cele mai puternice fiind comunicatele sibilinice ale ambasadelor străine. Este evidentă deprofesionalizarea Parlamentului si, in aceste conditii, in care deputatii si senatorii au doar strategii individuale de supravietuire, o mare liniste se asează pe dezbaterea parlamentară. Ultimul exemplu – cel mai recent, il reprezintă discutia referitoare la propunerile de modificare ale Noului Cod Penal si ale Noului Cod de procedură penală. Nu le-am citit (propunerile de modificare), asa că nu mă pronunt pe fond. Dar mi s-ar fi părut normal ca initiatorii să organizeze o conferintă de presă in care să explice ratiunile initiativei lor si să-si asume responsabilitatea, prezentând, in dezbaterea publică, argumente pertinente. Apropo, mai există sala pentru conferinte de presă pe care am amenajat-o la Camera Deputatilor? Practic, ea nu mai este folosită. Totul se petrece, pe culoare, in miscare, precum in serialele americane, unde detectivii vorbesc doar in timp ce aleargă dintr-un birou in altul… Unii dintre deputati au vrut să semneze propunerea de modificare, dar să o dea „anonimă”. Mai mult, câtiva si-au retras semnătura, in urma unor presiuni sau poate in urma unui dialog cu propria constiintă, decredibilizând insă demersul colectiv. Un aspect amplu dezbătut l-a reprezentat reglementarea arestului preventiv. Sigur că există perspective diferite asupra acestei chestiuni. DNA – poate si celelalte parchete – doresc o reglementare mai strică a arestului preventiv. Pentru ratiuni evidente. De altfel, dacă ar exista o lege a lobby-ului si un registru al lobbyistilor la Parlament, probabil că DNA ar trebui inscris pe primele locuri… Se poate discuta la infinit. Inclusiv din punctul de vedere al păstrării caracterului <exceptional> al acestei măsuri. Solutia putea fi insă foarte simplă. Si la indemâna deputatilor. Parlamentul are un Departament de documentare (cred că l-am creat eu in urma unei vizite la Camera Reprezentantilor, in SUA, in urmă cu peste 20 de ani). Acest Departament ar trebui să pregătească un material comparativ cu solutiile legislative in materia arestului preventiv in tarile din Uniunea Europeană. Printr-o analiză echilibrată, se poate alege solutia dominantă, existând astfel o argumentatie serioasă si in cazul in care reprezentantii ambasadelor străine, stimulate de tumultul ONG-urilor si de patosul unor jurnalisti, ar dori să afle mai multe detalii despre intentia de modificare, inainte de a da comunicate de presă prin care să-si exprime ingrijorarea. Evident că si guvernul are un cuvânt de spus in aceste privinte. Guvernul trebuie să aibă propria sa politică in domeniul penal, asa cum are si in domeniul economic sau agricol, sau industrial, sau… Respectând, desigur, independenta judecătorilor. Si reglementările sau jurisprudenta instantelor europene. De altfel, de aceea există in guvern un ministru al justitiei. Politicienii, inclusiv parlamentarii, ar trebui să aibă curajul de a-si sustine punctele de vedere, char daca, la un moment dat, curentul de opinie merge in sens contrar. Altfel, se va ajunge la o manelizare a procesului legislativ iar legile nu vor mai fi remedii pentru societate ci doar etnobotanice.”
