Tuesday, May 19, 2026
17.5 C
Bucharest

Iohannis : “Voi consulta si strada la stabilirea solutiei de guvernare”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că, pentru prima dată, va chema vineri la consultările pentru formarea guvernului societatea civilă şi reprezentanţi ai manifestaţilor, precizând că a auzit vocea străzii şi că va ţine cont de solicitările protestatarilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Palatul Cotroceni, că a urmărit cu mare atenţie protestele şi că are un mesaj important pentru cei care au fost în stradă. “V-am văzut, v-am auzit. Voi ţine cont de solicitările voastre”, a spus preşedintele citat de Mediafax.

În acest context, şeful statului a anunţat că a decis ca, în premieră, să consulte un nou actor, în continuara discuţiilor pe care le va avea cu partidele parlamentare. “Am decis ca în continuarea consultărilor cu partidele politice să avem un acord cu societatea civilă, să consult în premieră un nou actor. Voi convoca pentru vineri după-amiaza un grup care reprezintă atât societatea civilă, cât şi ceea ce se numeşte strada. Este important pentru mine şi doresc să le cunosc părerile şi opţiunile”, a precizat preşedintele.

Iohannis a spus că i se pare important să ştie şi opţiunile societăţii civile, pe lângă cele ale partidelor politice.

Hot this week

Președintele Comitetului Militar al NATO : suntem în furtună

Președintele Comitetului Militar al NATO : suntem în furtună Președintele...

Sondaj : scade AUR, cresc PSD și PNL

Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională...

Rubio, în dezacord cu Trump : Ucraina are cea mai puternică armată din Europa

Într-o declarație acordată Fox News pe 14 mai, în timpul...

Bolojan : salariile sunt prea mari

Premierul demis al României, Ilie Bolojan, a vorbit, într-o...

Președintele Consiliului Fiscal : România nu este în dezastru economic

Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, consideră „impropriu” termenul de...

Topics

Când durerea de genunchi schimbă viața: soluțiile moderne în gonartroză

Când durerea de genunchi schimbă viața: soluțiile moderne în...

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București Consacrarea...

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img