Sunday, August 2, 2026
27.3 C
Bucharest

“Nu Băsescu va înghiţi elefantul USL, ci elefantul USL îl va înghiţi pe Băsescu”

Co-preşedintele USL, Crin Antonescu, a declarat joi, la Tulcea, că Uniunea va câştiga ‘zdrobitor’ alegerile parlamentare şi a subliniat faptul că viitorul premier al României va fi Victor Ponta.

“Am străbătut împreună cu ceilalţi colegi (din USL, nn) aproape toată ţara şi vă putem spune că vom câştiga zdrobitor alegerile parlamentare. Dacă USL obţine majoritatea absolută, nu există alt prim-ministru decât Victor Ponta. Apoi, Victor Ponta va forma Guvernul sprijinit de majoritatea parlamentară şi vom porni la îndeplinirea tuturor proiectelor. Dacă Victor Ponta nu va fi desemnat, atunci strigătul nostru nu va fi “Jos Băsescu!”, ci “Afară Băsescu!”. Un preşedinte interimar va respecta votul românilor şi-l va desemna pe Victor Ponta premier şi vom merge mai departe. E aşa de simplu!’, a declarat joi, la Tulcea, co-preşedintele USL, Crin Antonescu.

“Acum, important este ca pe 9 decembrie să facem iar căldură să-i ardem pe cei de la partidele astea şi să-l ajutăm pe dl preşedinte Băsescu, care, ca un adevărat european, a spus zilele trecute nişte lucruri despre mine şi dl Antonescu. A zis ceva cu porcii, că nu poate înghiţi un porc, şi ceva cu somnul. Eu îmi propun ca după 9 decembrie să vin la Tulcea şi să-l obligăm pe dl Băsescu să înghită un somn, un somn mare de Tulcea. Vă asigur că poate să o facă. Domnia sa a înghiţit atât de multe lucruri în anii aceştia – chiar un elefant. Pe 29 iulie, un elefant format din 7,4 milioane de români i-a aplicat un şut direct în scaunul de preşedinte şi domnul preşedinte l-a înghiţit. A zis că 7,4 milioane de voturi nu sunt suficiente. Nu vă faceţi griji, dl Băsescu înghite orice. Ce e mai important este să înghită voturile pe care toţi românii le pot aduce pentru USL. USL înseamnă speranţa şi dorinţa de bine a românilor şi o să-i băgăm pe gât lui Băsescu această speranţă a românilor”, a afirmat co-preşedintele USL, Victor Ponta.

Atunci când cei peste 1.000 de participanţi la eveniment au început să scandeze “Jos Băsescu”, liderul PSD, Victor Ponta, a spus: ‘O să vă rog ca începând de ieri să nu mai strigăm ‘Jos Băsescu’, pentru că mai jos decât atât nu poate ajunge. ‘L-am văzut zilele acestea pe Traian Băsescu. Este foarte, foarte speriat. Vă daţi seama? Să fii speriat de o pisică? Oare cum o fi?”, s-a întrebat retoric liderul PSD, Victor Ponta.

De asemenea, liderul PNL, Crin Antonescu, a specificat în timpul discursului său că “nu Băsescu va înghiţi elefantul USL, ci elefantul USL îl va înghiţi pe Băsescu”.
“Vă garantăm că de această dată Traian Băsescu va respecta voturile românilor sau va pleca definitiv”, a afirmat co-preşedintele USL, Crin Antonescu

Hot this week

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Geografia turismului : încep să fie căutate locurile răcoroase

Confruntați cu căldura intensă, turiștii se îndreaptă din ce...

Porturile georgiene la Marea Neagră, refugiul petrolului rusesc

Porturile georgiene Kulevi și Batumi, situate pe coasta Mării...

Alergia de sezon care poate da simptome greu de suportat

Alergia de sezon care poate da simptome greu de...

Topics

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Geografia turismului : încep să fie căutate locurile răcoroase

Confruntați cu căldura intensă, turiștii se îndreaptă din ce...

Porturile georgiene la Marea Neagră, refugiul petrolului rusesc

Porturile georgiene Kulevi și Batumi, situate pe coasta Mării...

Alergia de sezon care poate da simptome greu de suportat

Alergia de sezon care poate da simptome greu de...

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia Agarici, vânător de bolșevici

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia...

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img