Conducerea PSD a votat joi pentru excluderea din partid a premierului Sorin Grindeanu și pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului, a anunțat președintele social-democraților, Liviu Dragnea, într-o conferință de presă, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național.

Deciziile au fost luate în unanimitate.

“Am avut o ședință CExN unde am discutat despre refuzul dlui Sorin Grindeanu de a respecta decizia celor două partide — PSD și ALDE. În acest context, mai mulți colegi, foarte mulți, au propus excluderea dlui Sorin Grindeanu din calitatea de membru al PSD, o decizie care a fost aprobată în unanimitate, pe baza statutului, care dă această competență CExN. În același timp, am luat act de conferința de presă a purtătorului de cuvânt de la Cotroceni cu privire la răspunsul dat la adresa pe care și eu și dl Tăriceanu i-am trimis-o dlui președinte Iohannis, în care l-am informat despre deciziile de ieri. Ca atare, PSD a luat decizia, după ce ne-am consultat cu colegii de la ALDE, ca luni să se depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului, iar miercuri să fie dezbătută și votată. Nu ne-am dorit această situație, recunosc că și eu și majoritatea colegilor am sperat că, după decizia de ieri a CExN la care din păcate dl Sorin Grindeanu nu a vrut să participe, va înțelege că astea sunt regulile democratice și că trebuie să își prezinte demisia”, a susținut Liviu Dragnea.

În acest sens, a arătat el, “PSD a luat această decizie, pe care o regretă”. “Dar aici am ajuns. Dacă ar fi dorit să nu intervină această criză politică, să nu se lungească această criză politică generată prin refuzul de a părăsi Palatul Victoria, poate am fi ajuns la o soluție amiabilă și astăzi poate eram la Cotroceni la consultări, în seara asta am fi avut un candidat pentru funcția de prim-ministru și declanșam procedurile constituționale pentru instalarea unui nou guvern”, a spus președintele PSD.

Potrivit acestuia, din ceea ce s-a prezentat în raportul de evaluare a activității guvernamentale, una dintre problemele care a generat această întârziere o reprezintă și lipsa unei coordonări efective a activității miniștrilor, atribut al prim-ministrului.

“Este principala atribuție — să coordoneze activitatea miniștrilor și să blocheze toate situațiile care pot genera aceste întârzieri. Am discutat astăzi cu colegii mei și despre demisiile miniștrilor prezentate ieri, au fost prezenți și miniștri PSD la acest CExN și le-am spus colegilor mei ce n-am spus ieri. (…) Din păcate, în ultimele două luni, majoritatea miniștrilor, două treimi, veneau și la mine și la partid plângându-se de faptul că nu reușesc să aibă o comunicare corectă, normală cu primul ministru, plângându-se de faptul că sunt blocaje administrative pe care trebuie să le rezolve primul ministru. (…) Am avut mai multe discuții cu dl Sorin Grindeanu în această perioadă și ne-a asigurat că se vor regla aceste lucruri. (…) Au fost mai mulți miniștri care de mai mult timp intenționau să plece din guvern din această cauză. Le-am cerut să nu facă lucrul ăsta pentru că am sperat că vom găsi o rezolvare, astfel încât guvernul să funcționeze. Cea mai importantă grijă este și va rămâne aplicarea programului de guvernare, dincolo de orice discuție”, a subliniat Liviu Dragnea.


Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi că, în opinia sa, moțiunea de cenzură va fi votată și de parlamentari care nu sunt în arcul guvernamental și nu a exclus discuții pentru cooptarea UDMR la guvernare după căderea Guvernului Grindeanu.

“În cursul dimineții am avut o rundă de consultări cu conducerea PSD și în fața situației create, adică o situație inedită, în care un prim-ministru care și-a pierdut sprijinul politic se agață de funcție și încearcă diferite soluții pentru a rămâne în fruntea Guvernului fără sprijinul politic al partidelor care asigură majoritatea în Parlament. Acest lucru este de Cartea recordurilor. (…) La noi, după cum vedeți, asistăm la niște elemente de circ reprobabil din partea unui om care a ajuns prim-ministru acolo nu prin propriile merite, ci pentru că a fost desemnat de coaliția majoritară din Parlament. În acest moment ar fi fost normal să înțeleagă că nu este decât o soluție politică, nemaivorbind de cea constituțională, de a-și depune mandatul (…). Mă bucur că există o înțelegere comună a acestui gest și a acestei acțiuni”, a afirmat Tăriceanu, joi, la sediul central al ALDE, după ședința Biroului Politic Central al formațiunii.

El a amintit că, în Marea Britanie, premierii Margaret Thatcher și Tony Blair au demisionat atunci când au pierdut sprijinul propriilor parlamentari.

Tăriceanu a subliniat că, în situația în care premierul refuză să își dea demisia, nu există altă soluție decât cea a moțiunii de cenzură.

Liderul ALDE a explicat motivele retragerii sprijinului politic pentru Guvernul Grindeanu.

“Sunt două motive în esență. Primul este cel care ține de incapacitatea de a conduce Guvernul (…), pe care premierul în funcție nu a dovedit-o și de aici decurg toate nerealizările pe programul de guvernare. Al doilea lucru care se vede din ce în ce mai pregnant, în care știrile cu privire la încercarea de a forma o altă echipă guvernamentală, de a numi un alt secretar general, denotă o agendă politică nu paralelă cu cea a Coaliției, ci total divergentă, care ține de alte interese și, în condițiile acestea, cu atât mai mult, încrederea nu mai poate să existe între noi și s-a decis retragerea sprijinului politic”, a adăugat Tăriceanu.

“Nu cred că se poate discuta despre o împărțire a voturilor PSD, dar nu este exclus să avem voturi în plus și din partea partidelor care nu fac parte din coaliție”, a afirmat Tăriceanu, după ședința Biroului Politic Central al ALDE.

Întrebat dacă exclude participarea UDMR la guvernare după moțiunea de cenzură, Tăriceanu a replicat: “Eu nu am spus că nu discutăm și nu am să vă spun că discutăm. În momentul de față, coaliția majoritară este alcătuită din PSD și ALDE. Nu avem ce să discutăm cu UDMR referitor la procedurile legate de demiterea premierului, care a fost numit de coaliție. Dacă pe viitor, după ce domnul Grindeanu va fi demis prin moțiunea de cenzură, cei de la UDMR vor arăta că au disponibilitate de a participa la coaliție și la guvernare, după cum știți acest lucru noi l-am discutat încă de anul trecut și l-am anunțat și ne-am arătat disponibilitatea, și sigur că acest lucru poate fi reluat ca discuție”.

Tăriceanu a adăugat că “e prea devreme” să se pronunțe dacă actuala colaborare parlamentară cu UDMR se poate transforma în colaborare guvernamentală.

“E prea devreme să vă spun. Acea disponibilitate pe care noi am arătat-o și, de altfel, colaborarea la nivelul Parlamentului a funcționat foarte bine, se menține. Dacă vor exista astfel de intenții putem să discutăm, dar cred că în momentul acesta nu este factorul esențial”, a susținut Tăriceanu.

Liderul ALDE a spus că nu s-a discutat cooptarea PMP la guvernare și nici obținerea sprijinului Partidului Mișcarea Populară la moțiunea de cenzură.


 

19 COMMENTS

  1. Tariceanu n-are dreptul sa vorbeasca despre condus guvern fara majoritate parlamentara. A facut-o 2 ani ipocritul.

    • Ha, ha! “Strategul Dragnea” pune motiune de cenzura impotriva guvernului PSD pe care il lauda si-n dunga acum o luna.
      HA, HA! O sa mearga in genunchi la Iohanis sa il scape de propriul guvern. Strateg sau ce??Bravo psdeilor!

    • A facut-o cu “politicul”, cu negocieri…Alta treaba, nu le “scufunda” !
      A facut majoritatea cu PSD, c-altfel dadea bassescu cu el de podea, imediat cand avea posibilitatea…
      Si Tariceanu avea partid in spate…deci, avea “spate”… Grindeanu are ?!
      (grea politica pentru unii… aparent, mai usoara de la inventarea “google” si “facebook”.. dai “searci”, si gasesti argumente… nici nu trebuie sa gandesti, iei ce gasesti, ca e rumegat de-a gata :)))

  2. Daca ministrii au demisionat iar Grindeanu a fost exclus din psd, cum mai poate el sa formeze un alt guvern? Grindeanu nu mai are nici o ligimitate ca PM

  3. Ce va asteptati de la condamnati si urmariti penali…nu sunt pesedista si nici nu voi fi dar ce a produs drgnea acum cu taticeanu reprezinta actiunea cea mai perversa si abjecta de a se impune in fata lingailor si supusilor. Sper sa le vina randul si lor!

    • Ce sa comentezi la ce spune “carmencita” !? Iese, dracului, “Fratii Jderi” + “Pe aripile vantului”…
      Daca ar fi sa fac antiteze, as spune ca pesedistii sunt oameni inteligenti (bine, nici eu n-o cred, da’ logica p-acolo ar duce, citind ce spune, agramat-lozincard, una, mai sus !); d-aia, carmencita nu e… nici, nici…
      Fara substrat, totusi : Carmencita, speri mata, da’ sper degeaba:))
      (astea gen “carmencita” mi-l fac simpatic pe Dragnea…daca atata prostie e si “de partea ailalta”, atunci chiar ca e explicabil de ce Vanghelie e mai citat ca Tutea pe televiziunile romanesti : lozinca e mai penetranta, intra chiar si la carmencita:)))

  4. In tot ce se intampla in guvern si politica, gasiti ceva in comun real cu poporul? Da,gasim vorbe vorbite sa agate popotul dar in niciun caz actiuni reale in legatura cu poporul! Se haituiesc clanure!?

  5. Tot aud ca PSD + ALDE nu va trece motiunea si ca 12 parlamentari,cel putin,se vor gasi sa treaca langa Grindeanu…Posibil dar asta nu rezolva problema,tot asa si nidter baieti din PMP se vor gasi sa voteze cu Dragnea dupa ce au mai facut asta si cu majoritatea in CGMP cel care-i asigura doamnei Firea posibilitatea de a risipi banul public dupa cum doreste…Sunt convins ca asa va fi.

    • sa voteze PMP motiunea si sa riste anticipatele? Astia nu mai intra in parlament in caz de anticipate, in locul lor n-as risca

        • daca le iese motiunea, le poate faca Iohannis bucuria si vor avea de ales intre ceva de nevotat sau anticipate.

          • Anticipate se produc doar cind un guvern (de nevotat) pica de doua ori. Dar ce te face sa crezi ca, dupa primul guvern propus (si respins) nu urmeaza o suspendare? Locul lui krauss Weber iohanes e luat, in perioada suspendarii, de Tariceanu, care numeste premier pe cine trebuie si ACEST guvern trece!
            Iohanis poate sa revina la Cotroceni, nu-i ramine decit sa ia act de ceea ce s-a intimplat cit a fost el….ocupat!
            Ce zici, se pune?

  6. Grindeanu este executat pentru ca:
    – O abrogat OUG13.
    – O refuzat sa mai faca miscari in domeniul Justitiei, favorabile infractorlor.
    – Tudorel Toader nu i-o executat pe procurorul general si sefa DNA.
    – Nu or pus prag pentru abuz in serviciu iar sentinta in dosarul lui Dragnea se apropie. Pe langa Dragnea s-or raliat toti anchetatii penal.

    Programul de guvernare si evaluarea mincinoasa sunt perdea de fum si gargara pentru prosti.

    • Grindeanu nu este executat, el #rezist(a). La fel ca tine, Ovidiu – si tu rezisti la argumente de bun simt si-i dai inainte cu sloganuri ieftine. Deci pampalaul de Grindeanu a abrogat OUG13 si nu i-a “executat” pe procurorul general si pe sefa DNA care, inteleg, ca-ti plac la nebunie, sunt etalonul de probitate in tara asta… Esti penibil la fel ca Grindeanu.

Leave a Reply