Saber Guardian 2017 este cel mai mare exercițiu desfășurat în regiunea noastră, în perioada 11-20 iulie, unde participă 25.000 de militari, din 22 de țări aliate și partenere.
Exercițiul este condus de USAREUR și se desfășoară pe teritoriile naționale ale Bulgariei, României și Ungariei.
“La baza Mihail Kogălniceanu, unde m-am întâlnit cu militari români și ai forțelor aliate, aflați pe teritoriul țării noastre”, a scris presedintele Klaus Iohannis intr-o postare pe Facebook.
Militarii Forţelor Terestre Române participă la cel mai mare exercițiu multinaţional desfășurat în regiuneațării noastre, SABER GUARDIAN 17 (SG17).
SG17 este condus de către Forțele Terestre ale Statelor Unite dislocate în Europa (USAREUR), se desfășoară, în perioada 11-20 iulie, pe teritoriile naționale ale Bulgariei, României şi Ungariei, cu participarea a 25.000 de militari, din 22 de țări aliate și partenere.
În marja SG17 sunt planificate şi alte exerciţii naţionale sau multinaţionale care au rolul de a executa o gamă largă de acțiuni militare pentru asigurarea securității și stabilității în zonă, contribuind astfel la întărirea posturii de descurajare.
Aproximativ 8.000 de militari din forţele terestre participă la exerciţiile multinaţionale din ţară şi străinătate, astfel:
Cincu: la Centrul Naţional de Instruire Întrunită (CNII) se desfăşoară exerciţiul GETICA SABER 17, la care participă 1.700 de militari din forţele terestre aparţinând comandamentului Diviziei 2 Infanterie “Getica”, Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată “Unirea Principatelor” și Brigăzii 8 LAROM “Alexandru Ioan Cuza”, împreună cu 3.300 de militari din Armenia, Croația, Statele Unite ale Americii şi Ucraina. Exerciţiile cu trageri de luptă ale artileriei şi ale blindatelor sunt susţinute de aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Române şi ale USAREUR.
În sprijin acţionează structuri de informaţii militare, PSYOPS şi topogeodezice.
Borduşani: pe braţul Borcea al fluviului Dunărea se desfăşoară exerciţiul ARGEDAVA SABER 17, având ca scop creșterea interoperabilității la nivel întrunit și multinațional în cadrul acțiunilor specifice trecerii peste un curs major de apă. Participă peste 1.500 de militari români şi 100 de americani cu aproximativ 400 de mijloace tehnice de luptă.
Participă militari din comandamentul Diviziei 2 Infanterie “Getica”, Brigada 10 Geniu “Dunărea de Jos”, Brigada 1 Mecanizată “Argedava”, Brigada 9 Mecanizată “Mărăşeşti”, Regimentul 528 Cercetare Supraveghere, Batalionul 630 Paraşutişti, Batalionul 307 Infanterie Marină, precum şi structuri de informaţii militare şi PSYOPS. Acţiunile forţelor terestre sunt susţinute de un grup naval din Flotila Fluvială şi aeronave ale Forţelor Aeriene Române.
În scenariul acţiunilor de luptă, militarii răniţi vor fi evacuaţi la spitalele militare instalate la Mihail Kogălniceanu, unde se desfăşoară exerciţiul MASCAL.
SMÂRDAN: la Centrul secundar de instruire se desfăşoară exerciţiul SCUTUL DE FOC la care participă 400 de militari români din Brigada 8 LAROM “Alexandru Ioan Cuza”, Regimentul 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell” şi Batalionul 300 Infanterie Mecanizată “Sfântul Andrei” împreună cu 30 de militari din Republica Moldova. Militarii se vor antrena în comun, în vederea realizării interoperabilităţii şi capacităţii de acţiune întrunită a subunităţilor de artilerie terestră şi mecanizate, folosind tehnici, tactici şi proceduri standard NATO, specifice armelor.
CAPU MIDIA: la Poligonul de Trageri Sol-Aer, 25 de militari din Brigada 9 Mecanizată “Mărăşeşti” execută trageri în cadrul exerciţiului TOBRUQ LEGACY întrunit cu sisteme GEPARD, iar 80 de militari din Regimentul 53 Rachete Antiaeriene “Tropaeum Traiani” execută trageri cu complexele KUB.
RÂURENI, VÂLCEA: 400 de militari români din Brigada Multinaţională Sud-Est şi din Brigada 10 Geniu “Dunărea de Jos” împreună cu 1.000 de militari americani, 130 polonezi, 150 germani, 45 olandezi, 40 macedoneni, 30 sloveni, 35 lituanieni şi 10 britanici vor executa acţiuni de luptă complexe cu trecerea peste un curs de apă pe timpul nopții.
În acelaşi loc, se va desfăşura şi exerciţiul IEL-MILU ROU 17, exerciţiu planificat de Statul Major al Forţelor Terestre, având ca scop perfecţionarea capacităţii Unităţii Multifuncţionale cu Specific de Geniu pentru Infrastructură Logistică, în vederea planificării şi conducerii acţiunilor structurilor de geniu în sprijinul celor logistice, pe timpul operaţiilor în medii ostile.
CÂMPIA TURZII: în cadrul exerciţiului SWIFT RESPONSE, 20 de militari din Regimentul 69 Apărare Antiaeriană “Silvania” participă cu instalaţii GHEPARD împreună cu 100 de militari din Batalionul 24 Vânători de Munte “Cireşoaia” și execută misiuni de apărare a bazei aeriene.
DUD-TĂUŢ: 300 de militari din Regimentul 69 Artilerie Mixtă “Silvania” cu 70 de echipamente artileristice participă la exerciţiul SILVANIA 17, care are ca scop exersarea procedurilor de sprijin prin foc a forțelor de manevră.
BRĂDET, GROHOTIŞ, TRĂISTENI: 900 de militari români din Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” şi 140 de militari britanici se antrenează în mediu muntos în cadrul exerciţiului SARMIS 17.
BABADAG: 600 de militari din Brigada 9 Mecanizată se antrenează în cadrul exerciţiului MĂRĂŞEŞTI 17, care include trageri cu muniţie reală, deplasări în câmpul tactic, precum şi exersarea procedurilor de comandă şi control la nivelul subunităţilor.
BOGATA, JIGODIN: 200 de militari din Brigada 61 Vânători de Munte “General Virgil Bădulescu” participă la exerciţiul de comandament OLT 17.
MIHAIL KOGĂLNICEANU: 15 ofiţeri din cadrul Componentei Operaţionale Terestre, încadrează punctul de comandă înaintat al exerciţiului.
NOVO SELO, BULGARIA: 10 ofiţeri din Statul Major al Forţelor Terestre fac parte din EXCON-ul MND al exerciţiului SABER GUARDIAN 17, dislocat în Centrul de Instruire al Armatei Bulgariei.
VARPOLATA, UNGARIA: 155 de militari din Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” participă la exercițiul cu trageri de luptă BRAVE WARRIOR 17 ce se desfăşoară la Hungarian Defence Forces Bakony Combat Training Center.
Militari din Forţele Terestre Române aparţinând Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” şi din Brigada Multinaţională Sud-Est au însoţit militarii americani din Regimentul 2 Cavalerie în marşul DRAGOON GUARDIAN 17, organizând împreună cu militari din Batalionul 1 CIMIC activităţi de relaţionare cu autorităţile şi comunităţile locale din Arad, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Sinaia, Ploiești și Slobozia, unde au organizat expoziții de tehnică sau ceremonii militare.
Având în vedere amploarea exerciţiului, asigurarea logistică este foarte importantă. Peste 1.000 de militari din Forţele Terestre Române asigură buna desfăşurare a exerciţiului, rolul principal fiind sprijinul naţiunii gazdă pentru militarii străini din România sau care tranzitează teritoriul naţional.
Poliţia Militară a executat peste 350 de misiuni de însoţire a coloanelor militare străine şi româneşti, contribuind la îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate.
Conducerea Statului Major al Forţelor Terestre coordonează toate activităţile ce se desfăşoară în poligoane, participă la secvenţele de instruire şi verifică modul de asigurare a condiţiilor de trai din taberele amenajate în teren.
Duminică, 16 iulie, evenimentele și acțiunile din cadrul exercițiului Saber Guardian 2017 (SG17) deschise mass-media sunt forțarea unui curs de apă la Bordușani, județul Ialomița, exercițiul de evacuare medicală tip MASCAL la baza aeriană din Mihail Kogălniceanu și trecerea peste un curs de apă pe timpul nopții, județul Vâlcea.
Ziua Distinșilor Vizitatori a exercițiului Argedava Saber 17 de forțare a unui curs major de apă se va desfășura duminică, 16 iulie, începând cu ora 11.00, pe brațul Borcea al fluviului Dunărea, în raza comunei Bordușani, județul Constanța.
La activitate participă peste 1.500 de militari români și 100 de americani cu aproximativ 400 de mijloace tehnice de luptă.
Principalele structuri de la exercițiu sunt din cadrul Forțelor Terestre Române, respectiv Comandamentul Diviziei 2 Infanterie ‘Getica’, Brigada 10 Geniu ‘Dunărea de Jos’, Brigada 1 Mecanizată ‘Argedava’, Brigada 9 Mecanizată ‘Mărășești’, Regimentul 528 Cercetare Supraveghere, Batalionul 630 Parașutiști, Batalionul 307 Infanterie Marină, precum și structuri de informații militare și PSYOPS. Acțiunile forțelor terestre sunt susținute de un grup naval din Flotila Fluvială și de aeronave ale Forțelor Aeriene Române.
Militarii americani fac parte din Regimentul 2 Cavalerie.
Ziua Distinșilor Vizitatori a secvenței acționale tip MASCAL (mass casualty) se va desfășura duminică, 16 iulie, începând cu ora 15.00, în baza aeriană din Mihail Kogălniceanu.
Exercițiul de evacuare medicală MASCAL, desfășurat în perioada 10-17 iulie în baza aeriană din Mihail Kogălniceanu, asigură un scenariu apropiat de realitate pentru antrenamentul în domeniul asistenței medicale spitalicești pentru Brigada 30 Medicală a SUA, care conduce exercițiul, și trei spitale NATO ROL 2 (Spitalul de campanie 212 al SUA, Formațiunea Medicală ROL 2 a Armatei României și Formațiunea Medicală Balcanică) dislocate la Mihail Kogălniceanu.
În cadrul acestuia, militari cu diferite răni simulate a se fi întâmplat în timpul forțării cursului de apă de la Bordușani și în timpul exercițiului cu trageri antiaeriene de la Capu Midia vor fi triați medical și li se vor acorda îngrijirile medicale corespunzătoare.
România participă la exercițiu cu Formațiunea Medicală ROL 2 Extins și cu mai multe formațiuni ROL 1 din cadrul forțelor terestre, navale și aeriene.
O altă oportunitate media o reprezintă trecerea peste un curs de apă în timpul nopții de 16/17 iulie, în raza localității Râureni, județul Vâlcea.
Aproximativ 500 de militari români din Brigada Multinațională Sud-Est și din Brigada 10 Geniu ‘Dunărea de Jos’, 1.000 de americani din Regimentul 2 Cavalerie și circa 440 de polonezi, germani, olandezi, macedoneni, sloveni, lituanieni și britanici vor executa, cu aproximativ 740 de mijloace tehnice, acțiuni de luptă complexe, cu executarea unei treceri peste un curs de apă pe timpul nopții.
MApN : Reamintim cetățenilor care au domiciliul în localitățile adiacente centrelor de instruire obligația de a respecta măsurile de siguranță stabilite pe timpul tragerilor cu muniție reală, precum și marcajele, însemnele privind restricțiile și indicațiile personalului de pază din proximitatea poligoanelor M.Ap.N. și a zonelor de siguranță. Accesul neautorizat în poligoanele M.Ap.N., atingerea sau strângerea deșeurilor metalice rezultate în urma activităților de tragere cu muniție reală sunt strict interzise și prezintă riscuri majore.
“Saber Guardian 17 are o importantă valoare militară, contribuind la consolidarea posturii de apărare și descurajare pe flancul estic al NATO și la dezvoltarea interoperabilității între statele participante. Acest exercițiu reprezintă, în același timp, o dovadă fermă de solidaritate, precum și o confirmare a solidității relației transatlantice și a Parteneriatului strategic bilateral dintre România și SUA, care a aniversat 20 de ani de la lansare la 11 iulie 2017”, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe.
La capitolul asta parca incepem sa simtim ca am intrat in randul lumii bune chiar daca dai 3,9 mld de dolari pe rachete Patriot,printre altele,ei se concretizeaza in ceva,ai acolo la baza militara din tara cea mai moderna arma de profil,ele au si inceput sa vina.Cate sume de 3,9 mld de dolari s-au dus la canal pe diverse furaciuni,incompetente,aranjamente paguboase in cei 28 de ani ? Adica la alea te doare-n dos mai propagandistule de la EvZ,TVR sau RTV dar te scumpesti la ce e mai modern pe planeta ? Si mai ales necesar.
Domnule Radu Tudor, ” you’ve made my day” cu laudele adresate președintelui la emisiunea ”Punctul de întâlnire” de astăzi 13.07.a.c.! Dacă l-ați fi comparat pe Președintele Iohannis cu Arnold Schwarzenegger, unul, așa, mai adus de spate și mai pentru doamne ca Angela Merkel sau Brigitte Macron, ar fi fost, cât de cât …rezonabil și decent având în vedere statura. Dar să-l comparați cu Tom Cruise și încă cu un ”Tom Cruise” la vârsta de 24 de ani, a fost monumental de ridicol. Am râs cu lacrimi. Nici măcar nu mi-am închipuit că sunteți capabil de genul acesta de lingușire. Oare cum reușesc să facă din dumneavoastră așa niște lachei ?
În altă ordine de idei, mai mult decât outfit-ul domnului Iohannis mi s-au părut ”elegante” răspunsurile domniei sale. Se vede că și-a schimbat consilierii și are unii mai buni. Importați din USA oare ?
Vă rog să mai găsiți și altă dată ”complimente” la fel de inspirate. Chiar puteți face o emisiune numai cu atare comparații ,eventual un matinal, să mă bine dispun de la cafea.
mata cand ai sa intelegi ironia, o sa descoperi bruma de inteligenta pe care o ai
=D .De asta mă uit la emisiunile ”matale”, domnule Tudor, și la Antena 3, ca să iau lumină. Nu vă bate nime’ nici Euronwes, nici CNN la care sunteți afiliați, nici TV 5, nici RTL, nici Al Jazeera, nime’ .Nici la emisiuni și nici la timpii alocați reclamelor la 60 de minute de emisie .Mulțumesc de lămuriri și de ”atenție” 🙂 .CNN să facă bine să ia lecții inclusiv de subtilitate a ironiei …
Lecția nu e pt CNN, e pt telespectatori ignoranți
Pesedistii nu suporta ca peste puscariasul dragnea exista cineva prezentabil apreciat si salvator de Romania. Pesedistii au un etalon: jmecherasul de alexandria, porcar si drumar fraudator de bani si referendumuri!
:))) dacă îmi permiteţi o glumă, de fapt, e o asemănare perfectă între construcţia drumurilor, funcţionarea DNA şi judecătoriile/parchetele. Toate au gropi adânci, hopuri, chiar şi hârtoape, dacă nu se surpă spre alunecare directă în prăpăstii. Totul e făcut profesionist cu mari profesionişti 🙂 :)))) ! Toate au resurse grase pentru acţiuni reale ”înşelato-furat”! Toate au ditamai numele la purtător şi nu e vorba de numele de familie, ci e confuzionarea prin ataşare a numelui firmei pe persoană fizică(vorba lui Vanghelie)! Nu se vede decăt bătaie de joc, manipulare şi distrugere în urma acestor 2-3 entităţi :))))) ! Utilizarea serviciilor acestor 2-3 entităţi sunt pericol pentru viaţa omului indiferent de vârstă, dar şi pentru siguranţa naţională! Nu cumva trebuiesc introduse în CSAT ca fiind principalul pericol pentru siguranţa naţională!?
PS. luaţi acest comentariu ca fiind glumă reală şi nu altceva! De fapt este realitatea în ţară!
Hai domne ca aveti dreptate, e exercitiu de aparare. Toata lumea stie ca armele parasutusti si infanterie narina au fost folosite de cand lumea numa’ si numa’ la aparare, ce naiba…:)))
Uite alt exercitiu mare de aparare (a democratiei, cica): autoritatile romane tocmai au prins la vama Nadlac si INCARCERAT o activista turca pt drepturile omului, considerata terorista in Turcia dar care avea azil in Belgia! Suntem super, nu?
Oral Nalan tranzita Romania si noi ne-am gandit ca poate belgienii sunt cretini si turcii au dreptate. Çok güzel!
Dincolo de ironii, Johannis pare sa aibă o aplecare adolescentină spre uniforme si ma tem ca ideea lui Orban de a-l compara, in campania prezidențială, cu un “general” in campanie nu era atat de șuie pe cat ni s-a părut atunci, cel puțin unora dintre noi, votanții potențiali. Sunt aproape sigura ca, astăzi, presedintele purta, deloc întâmplător, un costum civil, pe cat posibil, asemanator uniformei unui comandor de marină si ca nici vorba sa se fi gândit la vreo asociație cu comandorul Bond, de pildă, sau vreun alt erou fictional reprezentant al virilității războinice. Nu știu daca gradele militare onorifice( in cazul ca asa se numeau cele acordate de Oprea, de exemplu, unor rezerviști neinstruiti precum madam Koveși) permit portul uniformei la ceremoniile oficiale dar, daca da, atunci as propune, respectuos, ministrului Tutuianu, sa-i dea un grad, corespunzător celui de sef de stat, dlui Johannis, de preferință in Marină, ale carei culori imaculate le-a purtat astăzi cu multă fotogenie. Efectul ar fi cutremurator/tremendous mai ales asupra lui Basescu, ce s-ar vedea astfel uzurpat din ultima lui glorie-aceea de comandant de vas de 306 m, înfruntând talazurile pe care uzurpatorului le-a văzut doar la Miami, pe plaja, sau la cinema.
Domnule Tudor, cind rusii fac asemenea exercitii, stirnesc ingrijorare, iritare, nervi! Uite, nenorocitii dracu’, cum ne provoaca, ce semnale belicoase dau, oare ce pregatesc?
Cind asemenea manevre face NATO (ma rog, si noi, pe-acolo), ne sufocam de mindrie proletara si ni se umfla pieptul de arama, de sta sa crape. Dubla masura se numeste, in termeni academici, curvasarie 🙂
Daca Rusia, care N-A INTRAT CU TRUPE in Crimeea, se numeste AGRESOR si e supusa unor sanctiuni, americanii care au invadat cu trupe regulate Irakul sau Serbia (ca sa dau doar doua exemple dintr-un foarte lung sir de interventii militare in toate colturile planetei) cum se numesc? Care este baza legala a ocuparii militare a Afganistanului? Caci exista, totusi, un drept international, nu? Sau e doar pentru catei?!
Poate gresesc, sint doar un biet inginer. Lamuriti-ma, ca aveti lecturi!
sunteti atat de ignorant si de lipsit de minima cultura de securitate incat autodefinirea dvs drept curvasarie (desi cam dura) vi se potriveste. asta e
Nici n-a inceput bine aplicatia, ca hop a si cazut un proiectil in curtea unui taran. Am alungat taranii prin diverse tertipuri, acum mai dam si cu bombardeaua in ograzile acestora, ii alungam cu bombardeaua.
Undeva intr-un coltisor de tara scapand o lacrima cred ca Basescu are un mare regret,ce-ar mai fi fluturat suvita lui in bataia vantului la un asemenea eveniment….Dar el se va multumi si cu o nunta sau un botez,tot eveniment se numesc la urma urmei.
Domne, eu ma iau dupa Oana Zamfir, care a zis ca presedintele s-a imbracat nepotrivit:))
Ce e al ei e al ei: investigheaza pana ajunge la concluzii fara echivoc: “daca nu e vreo nasoala / baga vestea despre tzoala”:))
Banuiesc ca trebuia sa vina in “maio’, ca un vestit coleg de plato’…
Atunci da bre, avea prestatza si cutezantza…
Una peste alta avem un Presedinte aratos, stie sa se comporte, mai arunca cateodata paltonul pe masina, nemteste stie, englezeste stie, fizica stie, oleaca de politica stie, n-are “jaca” dar nu conteaza si Dumnezeu mi-e martor ca ador femeile insa, obedienta asta fata de Unchiu’ incepe sa ma oboseasca si plictiseasca, cum de altfel am remarcat ca oboseste si plictiseste peste 1 mil. si ceva de cetateni romani.
Inginere daca faci un bloc si vine unu fara permis di ti-l da jos ce faci apelezi la experti sa te apere indifetent de situatie.Si in Serbia si in Irak au avut acord Onu chiar daca n-au gasit chimicale.Rusii nici macar nu au intrebat pamantenii ,ma vrem sa ne facem baza.Asa sint ei papagali inginere,noi facem exercit cu 30.000 ei fac cu 100.000 noi facem scut fac si ei noi adřucem toate tarile la exercit ei singuri si totvada inginere nu te dice capu ala de inginervdeloc parca esti tractorist cu coif de caldura cu Pamela femeia tuturor.