Nu există o luptă ascunsă pentru şefia PSD spune atât Mihai Tudose, cât şi preşedintele PSD Liviu Dragnea. În două interviuri acordate marți seară, atât premierul social-democrat, cât şi preşedintele partidului, îşi transmit mesaje pacifiste.

 Declaraţiile celor doi au loc în contextul în care fostul premier şi preşedinte al PSD, Victor Ponta, afirma că Mihai Tudose ar putea prelua conducerea social-democraţilor.
“Nu știu ce consideră dumnealui că este inevitabil sau nu. Eu nu-mi doresc șefia PSD. Sunt în relații foarte bune cu toți colegii, cu atât mai mult cu domnul președinte al partidului”, a spus Mihai Tudose.

“E prematur, perioada e foarte scurtă şi este prematur să fac o astfel de evaluare, dar pe Mihai Tudose îl ştiu, nu l-am descoperit în ziua în care l-am propus. E un om care munceşte, un om pragmatic, are energie, sper să-şi ţină nivelul de energie, îi pune la treabă pe miniştri, comunică cu ei şi este preocupat, ca toţi membrii Cabinetului sper, să se recupereze întârzierile. Şi încep să apară semne foarte bune din ceea ce era întârziat, unele chiar erau lăsate pur şi simplu, unele iniţiative şi măsuri din programul de guvernare. Deci cred că va fi bine”, a afirmat și Liviu Dragnea, la ”Sinteza Zilei”.

”Sigur că nu suntem dușmani, dar dincolo de prietenie, dincolo de afecțiune, vor prima rezultatele. Pe mine și pe noi, ca partid și coaliție, ne interesează rezultatele, deci va fi o relație bazată strict pe cifre și pe rezultate pentru că este un program care a fost votat de oameni și care are ca obiective principale mai mulți bani în buzunarele românilor, o țară dezvoltată, o tara atractivă”, a spus Liviu Dragnea la Antena 3.

10 COMMENTS

  1. în urmă cu 2 luni dl Dragnea susținea sus și tare că presa inventează conflicte între domnia sa și Sorin Grindeanu.

  2. Domnule Tudor, marsati suspect de mult pe spusele unui om pe care, este evident, de mult timp incoace nu mai poti pune nicio baza! Este evident pentru oricine ca fitilistul Ponta actioneaza ori sub imperiul unor orgolii nemasurate si revansarde, ori, mai degraba, la ordin. Si cind imi amintesc discursul mai mult decit SLUGARNIC al lui Ponta in parlament, la investirea lui MRU, inclin puternic spre a doua varianta. Caci, asa cum orice analist militar stie, FUNCTIA BATE GRADUL!
    OOOPS! Dar poate tocmai de-aia il citati cu atita inversunare pe tov. Ponta….

  3. Batranii din familia mea i-au votat nu ca i-a manipulat vreo treleviziune sau ca au mare drag de ei,i-au votat pe promisiuni,strict.La Bucuresti s-au lamurit,sa nu mai auda toata viata cat vor mai trai de Firea ! Coalitia de guvernare i-a dezamagit deasemenea.Ei iau ca milogii 100 de lei la pensie sau 150 ca sa se bata rechinii pe niste sume de neimaginat pentru ei…N-au cedat in Piata Palatului la suta lui Ceausescu si n-o vor face nici acum,asta sa se stie,asta e escrocheria PSD asteapta de la televiziuni sa-i dea in gat fara mila,nu merita nici sa le pronuntati numele acestor derbedei increzuti si tupeisti.

  4. Aseară am văzut un spectacol jenant !Cică el a câștigat alegerile din 2016!!? NU !!! Don livio a câștigat pe spinarea lui Victor Ponta! Cel care a câștigat este Victor Ponta, cel de care își bate joc astăzi !!Datorita guvernării lui a luat PSD cât a luat la alegeri!!ptr ca romanii au crezut in prietenia dintre Ponta și Dragnea și au crezut ca Prim ministru va fi tot Ponta!!!mai mult decât atât programul aberant a devenit credibil De ce?Simplu! PTR ca guvernarea Ponta i – a făcut pe oameni sa aibă incredere,PTR ca guvernarea Ponta a făcut ce a promis și oamenii au crezut ca va fi ca atunci!!!!!! Și mai este un lucru ff important pe care toată lumea l- a uitat!!De ce credeți ca Dragnea a refuzat sa menționeze numele viitorului prim – ministru in campania electorală?? ! Ptr ca …….STIA ca doar așa poate Minții și PACALII electoratul ca prim ministru va fi Victor Ponta!!!! De ce nu a avut CURAJUL sa spună ca el va fi premier???!!!! Ptr ca știa ca va pierde!! Asa a dat de înțeles electoratului ca prim ministru va fi Victor Ponta!!! Deci , TOT ce a câștigat PSD- ul in 2016 este urmarea acestei guvernării și a liderului politic Victor Ponta!!! Iar Dragnea & asociații sunt doar niște beneficiarii ai mandatului lui V P!!!!!!!!!!!!!!

  5. Cetățenii români cu drept de vot care și-au dorit să-și exercite acest drept constituțional au votat în marea lor majoritate PSD și ALDE pentru că: PNL a susținut “Guvernul meu” și pe dl Dacian Cioloș pentru funcția de prim-ministru.
    Și PSD a susținut “Guvernul meu”.
    Dl Liviu Dragnea și-a obligat colegii din Comisia juridică să voteze favorabil audierea doamnei Guseth pentru funcția de MJ.
    Dl Liviu Dragnea și-a obligat colegii să voteze “Guvernul meu” pentru că: dl Dacian Cioloș l-a numit vice-premier și min. dezvoltării pe dl Vasile Dâncu.
    Doar PNL a plătit prețul politic pentru proasta guvernare a “Guvernului meu”.
    Știți de ce?
    1. dl Liviu Dragnea s-a lăudat în campania electorală cu măsurile economice adoptate de Guvernul Ponta care au generat cea mai mare creștere economică din UE.
    2. dl Liviu Dragnea a defilat în campania electorală cu bunul său prieten Victor Ponta.
    dl Victor Ponta a fost printre puținii PSD-iști care a criticat activitatea “Guvernului meu” / haideți să citim și recitim postările de pe facebook din anul 2016.
    Mă întreb: de ce în campania electorală dl Dragnea nu a defilat cu actualii lideri ai PSD-ului ( Sevil Shaideh, Carmen Dan, Bădălău, Stănescu, Neacșu, etc).
    În campania electorală “oamenii lui Ponta” ( Teodorovici, Rovana Plumb, Ivan, Bănicioiu, etc) au criticat activitatea “Guvernului meu”.
    3. nu cred că toți votanții PSD-ului au citit programul de guvernare.

    După ce PSD și ALDE au câștigat alegerile parlamentare liderii acestor partide s-au dezit de dl Victor Ponta.
    Mă întreb: dacă fostul prim-ministru Victor Ponta nu-l ajuta pe domnul Călin Popescu Tăriceanu în proiectul său politic credeți că PSD mai era la guvernare?
    Cum a ajuns dl Călin Popescu Tăriceanu Președintele Senatului?
    De ce credeți că l-a susținut dl Ponta? / Președenția Senatului i-a oferit dl Călin Popescu Tăriceanu vizibilitate politică.
    Când PNL a plecat din USL dl Călin Popescu Tăriceanu s-a dus să negocieze cu dl Victor Ponta. Dl Călin Popescu Tăriceanu și-a trădat colegii din PNL. Dl Tăriceanu a ajuns Președintele Senatului pentru că senatorii din PSD, UNPR și PC l-au votat.

    2013 – Numirea procurorilor
    Min. Justiției ( dl Victor Ponta) a propus:
    – DNA – Laura Codruța Kovesi
    – DIICOT – Alina Bica
    – Parchetul General – Tiberiu Nițu
    Dl Președinte Traian Băsescu și-a dorit:
    Procuror General: Daniel Morar și Procuror șef DNA: Laura Codruța Kovesi.
    Dl Victor Ponta nu a vrut să-l propună pe dl Daniel Morar pentru că:
    – în mandatul dl Daniel Morar ( Procuror șef DNA) cetățenii care au votat la referendum în anul 2012 au fost anchetați de procurorii DNA.
    DE REȚINUT: doamna Alina Bica și domnul Tiberiu Nițu au fost anchetați de DNA.
    2017 – TOȚI OAMENII REGIMULUI BĂSESCU TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
    Doamna Hăineală a fost numită secretar de stat la MAI.

    Dl Codrin Ștefănescu spune: PSD a aflat din înregistrările dl Sebastian Ghiță de întâlnirile din vie dintre Ponta și Kovesi.
    MANIPULARE!!!
    În data de 1/10/2016 dl Victor Ponta a fost invitatul doamnei Stoicescu la emisiunea Q&A de la A3.
    Dl Ponta a făcut această dezvăluire.
    Întâlnirea a avut loc în anul 2011.
    Dl Ponta și-a asumat public relația de prietenie cu dl Sebastian Ghiță.
    2011 – dl Ponta era Președinte PSD și deputat PSD.
    În acest an nu era parafată alianța USL.
    Prin intermediul platformei on-line AntenaPlay puteți revedea emisiunea Q&A.
    În data de 1/10/2016 dl Sebastian Ghiță era deputat PSD.

Leave a Reply