Vicepreședintele PNL București Ciprian Ciucu a anunțat, marți, că intenționează să se adreseze justiției, deoarece a depus la Departamentul Juridic al Primăriei Capitalei un proiect de hotărâre care vizează publicarea în format deschis a informațiilor publice, iar în decurs de două luni acesta nu a fost supus dezbaterii.

“Din punctul meu de vedere, acesta este un abuz în serviciu. Nelăsându-ne să ne îndeplinim mandatul, refuzându-ne accesul la inițiativa legislativă — care este un drept constituțional — din punctul meu de vedere, nu îmi lasă alternativa decât să mă adresez justiției. (…) Deci, probabil, ne vedem la DNA, doamna Gabriela Firea”, a spus Ciucu, marți, într-o conferință de presă.

El a precizat că publicarea informațiilor publice într-un format needitabil reprezintă o ”formă de opacitate”.

“În momentul de față, Primăria și instituțiile din subordine printează niște documente, le scanează și le urcă în format de fotografie needitabil. E foarte greu de urmărit și de citit informația de pe aceste documente. Gândiți-vă că sunt documente care au zeci și sute de pagini. Deci este o formă de opacitate. Aceste documente, înainte să fie tipărite, după care scanate, au fost la un moment dat într-o formă editabilă, ceea ce vreau eu să se întâmple este ca aceste documente să fie puse pe site”, a explicat el.

În altă ordine de idei, Ciucu a atras atenția că pe ordinea de zi de miercuri a ședinței Consiliului General al Municipiului București figurează un proiect care prevede acordarea unui stimulent de 500 lei/lunar pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap. El a adăugat că această măsură are un “impact bugetar deosebit”, situat în jurul valorii de 78 milioane de euro.

“Problema cu această măsură este că nu ține cont de gradul de handicap: I, II sau III…Adică, cineva care nu are un deget primește aceeași sumă ca o persoană care este imobilizată. Și se spune: ‘pentru integrare’. De obicei, oamenii care au probleme cu integrarea, nu prin bani se integrează. Din contră, dacă le dai bani, asta arată că le menții starea în care se află. Au nevoie de servicii sociale și servicii special dedicate integrării (…), cum ar fi un centru multifuncțional, accesibilizat pentru astfel de categorii, unde să facă fel și fel de cursuri”, a spus el.

În ceea ce privește modul în care a fost realizată deratizarea în Capitală, Ciucu a declarat că, în calitate de consilier general, a primit “foarte multe plângeri” de la cetățeni “din cauza șobolanilor care au invadat” Bucureștiul. Ciucu a reamintit că pe 1 august 2016, majoritatea PSD-ALDE din CGMB a delegat către primăriile de sector serviciul de deratizare. Pe de altă parte, liberalul a menționat că primarii social-democrați “nu s-au putut coordona” în așa fel încât să realizeze deratizarea în același timp.

“E nevoie de un plan de igienizare care să fie unitar și integrat. De ce? Pentru că șobolanii au picioare. Și dacă un primar face într-un sector deratizarea, șobolanii se mută pe alte străzi. (…) Specialiștii spun că e nevoie de un operator care să facă această deratizare concentric, de la exterior către interior, susținut, cu resurse suficiente”, a susținut el.

Totodată, Ciucu a reamintit că, imediat după preluarea mandatului de primar general, Gabriela Firea a acordat competențe suplimentare Centrului pentru Protecția Plantelor, în vederea efectuării dezinsecției și deratizării. Liberalul a invocat informații din presa centrală conform cărora, în aceeași perioadă, în județul Teleorman a fost înființată o firmă, care ulterior a câștigat o licitație în valoare de 5 milioane euro pentru a furniza timp de doi ani produse pentru dezinsecție Centrului pentru Protecția Plantelor.

“Am o întrebare cât se poate de directă pentru doamna primar Gabriela Firea și pentru directorul Centrului de Protecția Plantelor. Îi somez să iasă în fața bucureștenilor și să spună dacă acest Centru de Protecția Plantelor a făcut deja vreo plată intermediară sau primă plată către acea firmă care a câștigat contractul și care avea un singur angajat, fără nicio experiență în acest domeniu”, a spus Ciucu.

Liberalul a mai declarat că dorește să știe ce “a livrat” această firmă, în condițiile în care în acest an bucureștenii “au fost terorizați” de țânțari, scrie Agerpres.

8 COMMENTS

  1. Doar PNL ? Atata lume se intreaba unde s-au topit banii din taxe si impozite ca in oras nu se vede nici o schimbare in bine doar in rau…DNA-ul a ramas ultima speranta a milioane de romani care se vad calcati in picioare si batjocoriti in fiecare zi.La DNA cu talharii !!!

    • Doar DNA, Parchetul General ,Ambasadele si Johannis mai pot opri tăvălugul mafiot pesedisto-aldist!

  2. Daca este nevinovata si nu apar probe nu are de ce sa se teama…Asta nu inseamna ca a si fost un primar bun.Cred ca cel mai slab edil,EVER !

  3. Bazaconii peneliste a unor plictisiti in opozitie.Eu zic ca nu conteaza gradul invaliditatii unui om cu un handicap, ci conteaza ce poate face in activitatea in care poate sa se integreze.De acolo se face diferenta,iar prima ce se vrea data de primarie este doar un stimulent care se adauga la un eventual salariu dintr-un job viitor al celui care reuseste o integrare intr-o activitate. Iar jobul se plateste in functie de ce se munceste,de ce se produce. Astfel se poate ca cineva cu un grad mai avansat de handicap, dar cu mai multa pregatire, poate sa castige mai mult decat altul cu grad mai mic.de invaliditate. Pentru gradele de invaliditate exista deja pensii cu valori diferite.Dar cei cu dna-ul in poveste ? Este vreo filiala a pnl ,sau ce?

  4. Firea ar trebui sa treaca pe la DNA cu contractul ala de deratizare dat colegului de asociatie de vanatori al lui Dragnea si pt alte asemenea cu legaturi cu primaria Voluntari si mai apoi pt “abuz in serviciu”. Cineva chiar trebuie sa explice cum o firma de apartament infiintata cu cateva luni inainte a castigat licitatia de deratizare a Bucurestiului !

    Oricum Firea a promis transparenta dar in schimb ii saboteaza pe astia de la PNL si USR si chiar si sociatatea civila de fiecare data cand se intruneste consiliul capitalei.

  5. Este un fel de Mazare cu un buget dublu,mai lipseste sa dea lunar pui congelati si conserve la punga…PSD si-a facut legile acum astfel incat nici o forma de risipa nu mai e sanctionata si actioneaza in consecinta,nu le mai tremura deloc mana cand arunca banii doar pe prostii numai catre nevoile orasului nu.

Leave a Reply