Monday, April 13, 2026
15.9 C
Bucharest

Regizorul genialei serii BD a murit

Regizorul şi scenaristul Mircea Drăgan, cunoscut pentru filme precum „Columna” (1968), seria „BD” şi „Cuibul salamandrelor” (1978), a murit luni după-amiază, la vârsta de 85 de ani, a confirmat pentru News.ro Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România.

Regizorul Mircea Drăgan, unul dintre cei mai prolifici regizori români, s-a născut la 3 octombrie 1932 la Gura Ocniței, județul Dâmbovița. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București, ca șef de promoție, în 1955.

Doctor în filologie, a desfășurat o activitate publicistică și critică de film în paralel cu cea didactică universitară. Rector al IATC (1976-1981), a fost președinte al Centrului Național al Cinematografiei (1967), secretar general al Asociația Cineaștilor din România (1965-1974).

A debutat în 1957, cu filmul “Dincolo de brazi”, și apoi a regizat “Setea”, după romanul lui Titus Popovici, și “Lupeni 29”.

A abordat, de-a lungul timpului, toate genurile cinematografice; a realizat filme de reconstituire istorică și eroico-revoluționare sau ecranizări ale unor opere literare de succes, după 1968 a realizat și pelicule de divertisment, potrivit volumului “1234 Cineaști români” apărut la Editura Științifică, 1996.

Bogata filmografie a regizorului Mircea Drăgan cuprinde pelicule ca: ”Dincolo de brazi” (1957); ”Setea” (1960); ”Lupeni ’29” (1962); ”Neamul Șoimăreștilor” (1964); ”Columna” (1968); ”B.D. intră în acțiune” (1970); ”B.D. la munte și la mare” (1971); ”Brigada Diverse în alertă” (1971); ”Explozia” (1972); ”Ștefan cel Mare — Vaslui 1475” (1974); ”Frații Jderi” (1974); ”Cuibul salamandrelor” (1976); ”Aurel Vlaicu” (1977); ”Plecarea Vlașinilor” (1982); ”Întoarcerea Vlașinilor” (1983); ”Raliul” (1984); ”Cucoana Chirița” (1986); ”Chirița în Iași” (1987); ”Atac în bibliotecă” (1992).

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img