Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la conferinţa comună cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, că a discutat cu oficialul european despre situaţia din România, inclusiv pe tema Justiţiei, într-o notă pozitivă. La rândul său, Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a declarat, după întâlnirea cu Klaus Iohannis că statul de drept funcţionează, este bine informat despre ce se întâmplă în România, dar dacă legile rămân cum au fost schimbate în Parlament se pot schimba şi discuţiile despre MCV şi Schengen, scrie Mediafax.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire în data de 31 ianuarie cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, una dintre teme fiind modificările aduse legilor Justiţiei, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

– Am avut discuţii multe, foarte bune, o mare parte s-au centrat pe preluarea preşedinţiei Consiliului UE. Am discutat mult şi despre viitorul Uniunii şi despre crize.

-Am discutat despre România şi a exitat un interes proporţional cu evenimentele de acasă, inclusiv pe tema Justiţiei, într-o notă pozitivă, constructivă şi mi-au făcut plăcere

-Personal sunt hotărât şi convins că voi reuşi ca aceste discuţii să se termine cu legi care vor fi în varianta cea mai bună, îmbunătăţite, care pot fi folosite, practic. Cel mai important obiectiv- independenţa justiţiei româneşti. Este intangibilă. O chestiune pentru care mă voi implica cu tot ce pot să facă un preşedinte pentru a păstra lucrurile aşa.

Jean Claude Juncker: În cazul Articolului 7, problema legilor justiţiei o să îşi găsească o soluţie în România

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, la conferinţa de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis, că, în cazul Articolului 7 al Tratatului UE, problema legilor justiţiei din România îşi va găsi o soluţie în ţară, nu la Bruxelles.

Întrebat care este situaţia cu Articolul 7 şi cu procedura aferentă, Juncker a răspuns: „Nu am astfel de îngrijorări. Am spus clar că sistemul de justiţie din România funcţionează. Apoi, nu cred, în caz că vorbim aici de Articolul 7, problema aceasta o să îşi găsească o soluţie, dar în România, nu aici la Bruxelles se formulează soluţii”.

De asemenea, întrebat ce soluţii şi propuneri are în ceea ce priveşte modificarea legislor justiţiei, Iohannis a precizat că nu este nici momentul şi nici locul în care să dea aceste detalii.

„Procesul legislativ este însă undeva la jumătatea sa, suntem în etapa în care Curtea Constituţională trebuie să se pronunţe. La mine nu au ajuns, când o să ajungă, atunci o să scriu o scrisoare CCR sau Parlamentului, aici sunt mai multe variante pe care le am şi atunci”, a adăugat şeful statului.

Comisia Europeană a propus, în decembrie 2017, Consiliului Uniunii Europene să adopte o decizie în virtutea Articolului 7 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale Poloniei, din cauza situaţiei sistemului judiciar polonez.

Jean Claude Juncker: Am spus clar că sistemul de justiţie din România funcţionează. Nu cred în niciun caz că vorbim de articolul 7. 

“Statul de drept a făcut progrese remarcabile în România şi se află în stadiu acceptabil. Nu vom accepta ca România să facă paşi înapoi. Trebuie să fie un progres ireversibil şi am încredere în sistemul judiciar din Romania. Am luat la cunoştinţă de faptul ca am fost dezinformat, dar vă anunţ că sunt bine informat în ceea ce priveste deciziile privind statul de drept”, a declarat Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.

Acesta a mai spus că sistemul judiciar funcţionează în România, dar a atras atenţia asupra modificărilor aduse în Parlament legilor Justiţiei.

“Sistemul judiciar din România funcţionează şi nu putem spune acest lucru despre toate statele membre. Dacă legile vor fi adoptate aşa cum se are în vedere de către Parlament, atunci discuţiile despre Mecanismul de Verificare şi aderarea la Spaţiul Schengen se vor pune în alţi termeni”, a mai spus Juncker.

Preşedintele Comisiei Europene a afirmat că aşteaptă deciziile Curţii Constituţionale pe marginea legilor justiţiei şi “dacă totul merge bine să ne gândim la Schengen”, afirmând că românii nu trebuie trataţi ca cetăţeni de mâna a doua.

Klaus Iohannis: 

– Cred că avem o problemă majoră cu legile justiţiei şi cu Codurile în România. Însă această problemă trebuie să o rezolvăm în România. Degeaba aşteptăm să vină cineva din afară să ne prezinte o soluţie. Soluţia este la noi şi, din acest motiv, am insistat mai mult decât în alte situaţii să avem soluţii legislative care, sigur, satisfac şi nevoile sistemului de acasă, dar care satisfac şi criteriile general valabile pe care le numim noi valorile europene. De aceea, mă implic foarte mult şi sunt optimist în ce priveşte parcursul final, acum suntem într-o fază intermediară. Aţi văzut că deja a doua lege a fost trimisă înapoi de CCR pentru îmbunătăţiri. Acest proces va mai dura o vreme. Şi, evident că aşteptarea mea este ca la final să avem legi care ţin cont de deciziile Curţii Constituţionale şi vin să îmbunătăţească întregul cadru, dar pe de altă parte legi care păstrează, garantează, întăresc independenţa justiţiei şi înlesnesc actul de justiţie în România. Şi pentru asta, cel puţin eu mă agit destul de mult. Se vede, nu se vede, este partea a doua

– Nu pornesc de la premisa că modificarea acestor legi va duce automat la o complicare a procesului de phasing out pe MCV sau la complicarea dosarului Schengen, care, oricum, încă nu este lămurit şi, în acest context, daţi-mi voie să subliniez, Comisia şi preşedintele Juncker, din capul locului, au fost pentru acceptarea României în spaţiul Schengen şi apreciez acest lucru. Preşedintele Juncker şi cu mine am avut o primă discuţie chiar la începutul lui 2015, când preşedintele Juncker a spus că, după părerea lui, pe MCV este nevoie de phasing out până la sfârşitul mandatului acestei Comisii, şi apreciez că şi-a păstrat clar şi cu rigoare acest obiectiv

– Aş vrea să adaug că am încredere deplină în sistemul de justiţie românesc şi sunt convins că aceste chestiuni vor fi clarificate


“Legile justiţiei vor fi puse în acord cu CCR. Vom vedea ce decide Curtea şi în privinţa celei de-a treia legi. Independenţa justiţiei nu trebuie afecată. Nu văd de ce am avea puncte de vedere diferite. Nu mai rămân legile în forma adoptată. Vor fi modificate conform CCR. Iohannis a spus că va face tot ce e posibil ca închiderea MCV şi Schengen să nu fie afectate. E un lucru bun că doar două legi sunt declarate neconstituţionale. În Larlament se mai poate greşi. A fost o interpretare şi le reparăm în Parlament”, a spus Dragnea care a dezvăluit ce relaţie are acum cu preşedintele Iohannis.

“Oricând preşedintele are o declaraţie sau o atitudine cu care sunt de acord nu o să am o altă poziţie. Îmi exprim oricând părerea, fără ezitare”, a mai spus Dragnea citat de stiripesurse.ro

3 COMMENTS

  1. Cine pe cine a calmat dintre cei doi iluștri parteneri de PPE, Juncker și Johannis, are foarte putina importantă in contextul respingerii de către PPE a redefinirii statului de drept propusă de Jurova, comisarul pe justiție UE. Atât Juncker cât și Johannis și-au arătat reaua credință fatza de măsurile reformatoare inițiate in parlamentele european și, respectiv, roman și amandoi vor purta eticheta de încurca lume, dacă nu chiar de reactionari obtuzi, atâta vreme cât le mai durează mandatul. Pe Juncker nu cred sa-l mai digere careva după eșecurile din Est, cu Polonia, Visegradul și capacul numit Ucraina, dar Johannis poate sa spere la un al doilea mandat dacă o lasă mai moale cu spectacolul Străzii; in orice caz, Schengenul e tot atât de departe pe cât era și înainte de schimbarea de discurs, comuna, a celor doi “lideri”fiindcă UE n-are bani și trebuie sa găsească un pretext sa taie fondurile la “marginalii” de serviciu printre care ne numărăm; va fi precum afacerea Vizelor pt Canada pe care o “aranjase” Cioloș când era prim-ministru, un fel de acțiune stil “musca la arat”, vom intra in Schengen când va voi Schengenul sa se extindă, nu când anunța Johannis ca gata, a aranjat el treaba cu prietenul sau, Juncker. Așa ne trebuie dacă suntem snobi și-alegem ca președinte o mediocritate crasa doar pentru ca ar avea “pile” la alte mediocrități europene certificate.

  2. Ce zei se cred toti cand ajung la CE. Poate ar fi mult mai benefic pentru tara, daca inaltul demnitar roman ar face declaratii mult mai ponderate si-n interesul major al Romaniei.

  3. Nu va suparati, Juncker asta nu cumva e ala de se pupa balos cu marele prieten al Romaniei. georgica soros? Sa-i spuna cineva ca ceea ce face el cu uriasa nesimtire, la adresa Parlamentului Romaniei, se numeste SANTAJ!!
    Sau s-au terminat barbatii in Romania?

Leave a Reply