Multumesc celor de la Jurnalul national pentru mesaj si urari.
http://jurnalul.ro/calendar/astazi-e-ziua-ta-radu-tudor-648410.html
“Normalitatea a devenit un miracol un viaţa noastră, eu lupt să o păstrez.
Cred în Dumnezeu şi în cei şapte ani de acasă”
Unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi jurnalişti români, Radu Tudor împlineşte astăzi 43 de ani. La mulţi ani!
“Trebuie să recunosc norocul, venit chiar şi cu picătura, la momentul oportun sau atunci când nu mai vezi nici o speranţă, e foarte important. Nu trebuie să ai, cum se zice, noroc cu carul. Merge şi o tricicletă, important e să vină în secunda esenţială.
Eu cred în miracolele pe care le face bunul Dumnezeu. Sunt atâtea exemple în jurul nostru, totul e să vrem să le vedem. Datoria mea e să păstrez drumul drept, să nu fac rău oamenilor, să caut dreptatea în tot ce fac, să ajut oamenii când au nevoie, să caut să aduc un zâmbet sau chiar bucurie în sufletele lor. Normalitatea a devenit un miracol un viaţa noastră, eu lupt să o păstrez.
N-am fost niciodată un om care să facă nebunii. Dintre cele mici, accidental, ca şi copil, era inevitabil. Dar cu siguranţă respect dreptul la nebunie frumoasă oricui: să faci pe cineva să plângă de fericire, să urci zeci sau sute de trepte spre o icoană unică sau să te îmbraci în pene, ca Mircea Badea, ca să protestezi la zero grade în faţa Guvernului. Orice nebunie frumoasă merită apreciată şi trăită.
Radu Tudor, copil? Gras, un pic sâsâit în primii ani, mereu vesel, prea emotiv să recite <Cuţu’ şchiop>, permament cu note bune la muzică, în şcoala primară, foarte vorbăreţ.
Ca adolescent – îndrăgostit de muzică rock şi alte câteva genuri (ca şi acum), cu plete pe care nu le-a văzut nimeni dintre cei care mă văd azi la televizor, mare consumator de presă scrisă şi literatură de gulag comunist, veşnic doritor de plimbări şi escapade la munte sau mare, plin de speranţe că totul va fi bine în viaţă.
E o lume nebună şi agitată cea în care trăim. Cel mai mult mă revoltă răutatea, dorinţa unora de a-şi distruge aproape, instinctul animalic dezvoltat în chip mutant pe diferite suflete strâmbe din jurul nostru. Dar cred în Dumnezeu şi în cei şapte ani de acasă în care am învăţat: zâmbet, optimism, cinste, speranţă pentru tine şi cei din jur, bunătate, exigenţa în faţa lucrurilor necurate. Şi dragoste cât încape. Asta îmi dă clipe de linişte în zguduiala emoţională de care avem parte zi de zi.
Sper să nu fiu redundant, dar în fiecare an spun acelaşi lucru: Să ne ferească Dumnezeu de boli şi de necazuri pe noi şi pe cei dragi şi să îndeplinească dorinţele noastre de bucurie.”