Wednesday, June 10, 2026
23.2 C
Bucharest

Premierul Orban, mesaj dur de la Palatul Victoria

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că trebuie schimbat modul de lucru la Palatul Victoria, el precizând că este important să fie demarată ”procedura de curăţare a instituţiilor publice”.

“Aseară, m-am întors la ora 9,30 (21,30 – n.r.) în Guvern şi nu am găsit pe nimeni. Trebuie să înţeleagă lumea că trebuie schimbat modul de lucru şi că, atâta timp cât ministrul sau premierul munceşte, orice om care este chemat să îşi achite şi să îşi atingă obiectivele care sunt stabilite trebuie să fie la muncă. Trebuie schimbat ritmul de lucru şi să se înţeleagă că suntem în serviciul cetăţeanului şi că fiecare angajat al oricărei instituţii publice are această obligaţie de a rezolva toate problemele pe care le are de rezolvat”, a spus premierul, la începutul şedinţei Executivului.

Acesta le-a transmis membrilor Cabinetului să păstreze în ministere doar oameni competenţi, arătând că este foarte important să fie demarată ”procedura de curăţare a instituţiilor publice”.

”Daţi drumul la audit şi fiţi pregătiţi după adoptarea ordonanţei de urgenţă pentru noi hotărâri de Guvern de organziare a oricărui minister în parte. Gândiţi structuri suple, păstraţi doar oamenii competenţi, doar oamenii care sunt dedicaţi interesului public, oamenii care într-adevăr vor să participe alături de noi la aplicarea programului de guvernare. Cine e leneş, cine s-a obişnuit să îşi ia leafa fără să facă nimic va trebui să plece, mai devreme sau mai târziu”, a spus Orban.

El le-a solicitat miniştrilor să oprească toate “simulacrele de concursuri” la care s-a dat drumul, pe ultima sută de metri, de Guvernul Dăncilă.

“Domnule ministru de Externe, vă rog să analizaţi cu mare atenţie modul în care au fost făcute numirile pe poziţiile diplomatice de consul general, de consul şi să verificaţi în ce măsură s-au îndeplinit condiţiile legale, să îi rechemaţi imediat pe aceia care au fost numiţi fără să aibă nicio legătură cu diplomaţia şi cu misiunile pe care trebuie să le exercite personalul diplomatic”, a cerut Orban.

Premierul a menţionat că trebuie deblocate marile proiecte şi accelerate procedurile pentru finalizarea lor, pentru a nu se pierde niciun euro din resursele financiare care sunt puse României la dispoziţie de la nivel european.

“Este foarte important să demarăm procedura de curăţare a instituţiilor publice de aceia care au ocupat funcţiile de demnitate publică şi care nu şi-au exercitat funcţiile aşa cum ar fi trebuit. Pot să vă spun că deja am început să semnez decizii şi aştept să fac febră musculară de la semnat decizii de demitere a secretarilor de stat, a consilierilor de stat, secretarilor generali şi a celorlalte categorii de funcţii care depind de ministru şi de premier, pentru că trebuie să readucem competenţa, profesionalismul, integritatea, în fruntea instituţiilor publice şi să terminăm odată cu pilăraia, cu nepotismul. Am semnat ieri nişte decizii… băiatul lui, băiatul lui, băiatul lui şi aşa mai departe”, a arătat premierul citat de Agerpres.

Hot this week

DIGI impune clienţilor preţuri mai mari şi în euro

Compania de cablu tv DIGI, deţinută de RCS-RDS, a...

Consiliul Concurenței : Banca Transilvania, cea mai mare amendă în cartelul bancar de manipulare a ROBOR

"Consiliul Concurenţei a sancţionat 10 bănci cu amenzi în...

Five Eyes : Spionajul din China folosește Linkedin ca instrument de recrutare

Spionii chinezi vizează pe site-urile cu oferte de locuri...

Ce spune inventatorul internetului despre inteligența artificială

Confruntat cu ascensiunea inteligenței artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul...

Mai aderă România la OECD anul acesta?

România este în prezent în faza finală a procesului...

Topics

DIGI impune clienţilor preţuri mai mari şi în euro

Compania de cablu tv DIGI, deţinută de RCS-RDS, a...

Five Eyes : Spionajul din China folosește Linkedin ca instrument de recrutare

Spionii chinezi vizează pe site-urile cu oferte de locuri...

Ce spune inventatorul internetului despre inteligența artificială

Confruntat cu ascensiunea inteligenței artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul...

Mai aderă România la OECD anul acesta?

România este în prezent în faza finală a procesului...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Neptun Deep este cel mai ambițios proiect de gaze...

Miza războiului hibrid al Rusiei împotriva Occidentului

Războiul hibrid s-a născut din dorința Rusiei de a...

Georgios Stassis : “Europa are o dependență uriașă de combustibilii fosili”

Europa are o dependență uriașă de combustibilii fosili și,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img