Tuesday, November 3, 2026
7.2 C
Bucharest

Mamă şi fiu romani, spargatori celebri in Marea Britanie

Două persoane cu cetatenie romana, mamă şi fiu, reţinute de Poliţia Metropolitană în legătură cu jaful de bijuterii în valoare de 50 de milioane de lire sterline care a avut loc în decembrie din locuinţa londoneză a Tamarei Ecclestone, bogata moştenitoare a fostului director executiv din Formula 1 Bernie Ecclestone, au compărut sâmbătă în faţa instanţei din Londra, informează Press Association, citată de Agerpres.

Maria Mester, de 47 de ani, şi Emil-Bogdan Savastru, de 29 de ani, au fost inculpaţi pentru conspiraţie în scopul comiterii unui jaf în data de 13 decembrie.

Inculpaţii au afirmat că sunt de naţionalitate română în momentul în care şi-au confirmat datele personale în tribunalul Westminster Magistrates din Londra, potrivit Press Association.

Cei doi vor rămâne în custodia poliţiei şi vor compărea din nou în instanţă pe 28 februarie, la Isleworth Crown Court.

Potrivit Poliţiei Metropolitane, arestările sunt în legătură cu jaful comis la o reşedinţa din Palace Green, Kensington, pe 13 decembrie.

La mijlocul lunii decembrie, poliţia a anunţat că a fost solicitată să intervină la o reşedinţă din Palace Green, supranumită ”aleea miliardarilor”, în apropiere de Hyde Park, ”din care au fost furate bijuterii de o valoare însemnată”, precizează AFP.

Potrivit presei britanice, valoarea bunurilor furate ajunge la 50 de milioane de lire sterline (60 de milioane de euro), dar suma nu a fost confirmată de poliţie sau de un purtător de cuvânt din partea Tamarei Ecclestone.

Tamara Ecclestone şi familia sa, care nu erau la locuinţă în momentul producerii jafului, au afirmat că sunt ”supăraţi şi şocaţi”, potrivit purtătorului lor de cuvânt.

Poliţia a precizat că doi bărbaţi, de 21 şi 31 de ani, arestaţi de asemenea în acest caz, au fost puşi în libertate, dar rămân în vizorul anchetatorilor, potrivit AFP.

Hot this week

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img