Șerban Bubenek, preşedintele Societăţii române de Anestezie și Terapie Intensivă, a explicat joi, în cadrul Știrilor B1 TV, că în România unul din doi pacienți cu COVID-19 din secțiile de ATI nu supraviețuiește bolii. În același timp, acesta avertizat că dacă situația din România va continua să fie la fel de gravă ca cea din ultimele două săptămâni, în luna octombrie am putea avea peste 2.000 de pacienți în secțiile de terapie intensivă, adică ar fi ”un măcel”, scrie psnews.ro
”Populația României se pare că a înțeles. În timpul stării de urgență, aș spune că au avut un comportament aproape exemplar. Acest efort trebuie să continue și cred că pentru orice persoană normală, care este dispusă să asculte, este simplu să înțeleagă că dacă ajungi într-un pat de terapie intensivă, oriunde pe planetă… astăzi s-a publicat un articol care spune foarte clar că mortalitatea în terapie intensivă este de 42%. În România, mortalitatea în secțiile de terapie intensivă, de la 1 aprilie până astăzi, este de aproape 45% pentru cazurile de COVID.
Din păcate, aproape 10% din pacienții care se îmbolnăvesc de COVID și au simptome vor ajunge în terapie intensivă. Boala aceasta există, este gravă și nu trebuie să ne supărăm, trebuie să le explicăm oamenilor că sunt niște măsuri simple: să nu ne aglomerăm în locuri închise, să purtăm mască, și eu aș recomanda să purtăm mască și pe stradă (…), igiena corectă a mâinilor, dezinfecția. Sunt lucruri foarte simple care ne scapă, în 90% din cazuri de contaminare”, a explicat șeful Societății române de ATI.
Astfel, Șerban Bubenek a subliniat că România trebuie să evite cu orice preț concretizarea scenariului în care secțiile de terapie intensivă vor fi depășite, informează b1.ro.
”Eu cred că masa critică care se poate forma de acum înainte, dacă există o legislație corectă, transparentă și care se aplică tuturor, masa critică va înclina către oamenii conștienți care știu sigur că în clipa de față nu avem vaccin pentru această boală, nu avem un medicament care vindecă această boală. Dacă oamenii știu lucrurile astea, că nu ne putem apăra, că în clipa în care ne-am îmbolnăvit nu există un antidot și că dacă ne îmbolnăvim și ajungem în terapie intensivă avem aproape 50% șanse să nu ne mai întoarcem acasă, să-i vedem pe ceu dragi și să ne ducem viața mai departe așa cum ar trebui să facem, cred că dacă acest mesaj ajunge cum trebuie la mintea și la sufletul românilor, sunt convins că putem depăși această împotrivire.
Astăzi am avut o conferință pe anumite aspecte de tratament ale bolii COVID și, la sfârșit, Senatul Societății Române de Anestezie a fost informat că într-un centru de predicție dintr-o mare universitate din România, niște colegi matematicieni și medici au făcut un mode matematic care imită ceea ce s-a întâmplat în România în ultimele două săptămâni și rezultatul este groaznic.
Dacă lucrurile vor sta așa cum au stat în ultimele două săptămâni, la mijlocul lunii octombrie, vom avea peste 2.000 de pacienți în terapie intensivă. Va fi un măcel, va fi o chestiune groaznică și lucrul ăsta trebuie preîntâmpinat cu orice preț”, a mai spus Șerban Bubenek.
Populatia nu a inteles nimic.In public sunt persoane care isi tin mastile sub barbie, sub nas sau intra in conflict cu alte persoane pt ca nu vor sa poarte masti in spatii inchise( magazine, mijloace de transport).
Culmea, am constatat personal ca majoritatea sunt persoane vizibil trecute de 60 de ani.