Saturday, September 19, 2026
27.5 C
Bucharest

Academia Romana lanseaza un fake news de proportii in siajul manipularilor pe tema 5G

Academia Romana, sub conducerea lui Ioan Aurel Pop, lanseaza azi un fake news de proportii, ce demonstreaza ca si un for atat de respectabil poate cadea in plasa manipularilor atat de frecvente in zilele noastre.

Academia Română îşi manifestă preocuparea faţă de consecinţele pe care utilizarea tehnologiei 5G le-ar putea avea asupra sănătăţii publice şi consideră că aceasta este o temă de maxim interes în contextul în care ţara noastră analizează aprobarea strategiei de implementare a reţelei 5G la nivel naţional.

“Atragem atenţia că expunerea populaţiei la radiaţia de radiofrecvenţe de mare putere în Europa şi, implicit, în ţara noastră este deja o temă de dezbatere în lumea ştiinţifică la nivel mondial. Astfel, oamenii de ştiinţă avertizează că viitoarele staţii 5G vor genera câmpuri electromagnetice de circa 100 de ori mai puternice decât cele ale generaţiilor deja în funcţiune, dezvoltând practic un ocean artificial de radiaţii milimetrice de înaltă frecvenţă (30-300 GHz), cu imens potenţial de risc, pe termen mediu, asupra vieţii”, precizează Academia, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Potrivit acestui for, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului şi alte autorităţi medicale internaţionale au clasificat câmpul electromagnetic produs de radiofrecvenţe ca posibil carcinogen la om.

Problema este ca atunci cand verificam ce spune “Prezidiul Academiei Romane”, Organizatia Mondiala a Sanatatii spune exact pe dos. Ca nu exista nici o dovada stiintifica a faptului ca retelele 5G afecteaza sanatatea. De altfel, acest fake news de proportii a fost utilizat pe scara larga de cosnpirationisti si laboratoarele de produs si lansat stiri false pentru manipularea populatiei.

Iata ce spune OMS :

https://www.who.int/westernpacific/news/q-a-detail/5g-mobile-networks-and-health

Hot this week

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Topics

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Încă un general rus decorat de Putin, eliminat de apărarea Ucrainei

Un general-maior rus, decorat de Putin cu doar două...

Antena3.ro : 5000 de euro să te muți pe o insulă din Grecia

Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care...

Spionajul Chinei a creat peștele-robot

China a prezentat un robot subacvatic foarte realist, în...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img