Sunday, November 1, 2026
9.3 C
Bucharest

Ministrul Ion Stefan a pierdut in fata PSD la Focsani

Social-democratul Cristi Valentin Misăilă a câştigat un nou mandat pentru primăria municipiului Focşani după ce l-a devansat cu peste 1.900 de voturi pe principalul contracandidat, ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan, după numărarea voturilor în 50 de secţii dintre cele 58.

Potrivit primarului Cristi Valentin Misăilă, diferenţa de scor dintre cei doi candidaţi nu mai poate fi modificată de rezultatele din celelalte secţii de votare.

“Vreau să mulţumesc tuturor focşănenilor pentru faptul că mi-au oferit posibilitatea de a continua proiectele pentru Focşani şi nu în ultimul rând pentru încrederea acordată. E o mare onoare, dar în acelaşi timp o mare provocare de a nu le dezamăgi încrederea acordată şi îmi doresc din tot sufletul ca în acest mandat să demonstrăm că Focşaniul, un minunat oraş istoric, este cu adevărat casa noastră”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Cristi Valentin Misăilă.

Este pentru a doua oară când Ion Ştefan pierde în faţa lui Cristi Valentin Misăilă la Primăria Focşani, după ce în 2016 a fost votat de 10.607 alegători, respectiv 36,20% din voturile exprimate, iar Cristi Valentin Misăilă şi-a adjudecat cu 1.168 de voturi în plus, respectiv 40,19% din electoratul focşănean, scrie Agerpres.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img