Bogdan Stanoevici a ajuns la Spitalul Sf. Pantelimon, în data de 24 noiembrie, în stare gravă. Era deja în a 8-a zi de la debutul Covid-19, mai precis a simptomatologiei. Cele 8 zile întârziate le petrecuse în campania electorală. Din primele ore de la internare, a fost necesară administrarea de oxigen, pentru că afectarea pulmonară era enormă, de 80% și a fost trecut imediat pe tratament, conform protocolului pentru stadiul bolii, Bronhopneumonie SARS-Cov2.

Starea generală a actorului a continuat să se degradeze până când, în noaptea de 16/17 decembrie a fost necesară intubarea. A început ventilarea mecanică și totodată a fost pornită tehnica de dializă complexă, pentru că rinichii nu mai funcționau decât în proporție de 50%. În 23 decembrie, în momentul în care CT-ul pulmonar a evidențiat o afectare pulmonară catastrofală, de 90%, s-a luat legătura cu Prof. Dr. Șerban Bubenek, șef secție ATI, Spital Fundeni, în vederea transferării pacientului și inițierii procedurii ECMO (extracorporeal membrane oxygenation), mai pe înțeles, „plămân artificial”, ceea ce s-a și întâmplat în 24 decembrie. În ciuda tuturor eforturilor depuse, starea actorului a continuat să se deprecieze până la deces.
Forma gravă de Covid-19 dezvoltată de Bogdan Stanoevici a fost determinată de comorbiditățile pe care le avea: astm bronșic din copilărie, fost fumător cu fibroză pulmonară și hipertensiune arterială stadiul 1.

Așa-zisa infecție nozocomială a fost de fapt o enterocolită cu Clostridium difficilae, provocată de o bacterie localizată în intestin și care poate deveni patogenă în anumite condiții. Cu tratamentul administrat conform antibiogramelor efectuate actorul fusese vindecat”, a scris Mirel Curea.