Sunday, September 14, 2025
24.2 C
Bucharest

Ca pe vremea URSS : serviciile secrete din Rusia si Belarus lupta impotriva imperialismului american

Serviciile de informaţii rus şi belarus au anunţat joi că îşi întăresc cooperarea în faţa “agresivităţii SUA şi a ţărilor occidentale”, un nou semn de apropiere între cele două ţări pe fondul reprimării în creştere a opoziţiei în Belarus, informează AFP.

Directorul Serviciului de Informatii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîşkin, şi cel al Comitetului pentru Securitatea Statului (KGB) din Belarus, Ivan Tertel, au anunţat că “au convenit asupra dezvoltării unei activităţi comune de rezistenţă în faţa acţiunilor distructive ale Occidentului”.

Potrivit lor, ţările occidentale încearcă să “destabilizeze situaţia politică şi socio-economică” din cele două ţări, informează un comunicat difuzat de SVR la finalul unei întrevederi la Vitebsk, în Belarus.

Confruntat cu o mişcare de stradă fără precedent împotriva realegerii lui vara trecută, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko conduce de atunci o amplă reprimare a acestei contestări, acuzând Occidentul că a orchestrat manifestaţiile.

Uniunea Europeană şi SUA au adoptat ca reacţie la arestările în masă o serie de sancţiuni ce vizează în special înalţi responsabili ai regimului Lukaşenko.

Ca reacţie, Lukaşenko a întreprins o apropiere accelerată cu Rusia, vecinul şi principalul său partener, cu care a întreţinut relaţii agitate, acuzând multă vreme Moscova că doreşte să-i vasalizeze ţara.

Cele două ţări sunt legate din 1999 prin “Uniunea Rusia-Belarus”, o alianţă politico-economică ale cărei contururi sunt vag definite şi care a rămas multă vreme în umbră, în pofida eforturilor constante ale Moscovei de a aprofunda integrarea economică, politică şi militară.

Chiar săptămâna trecută, Aleksandr Lukaşenko şi omologul său rus Vladimir Putin au avut o întrevedere la Soci, în sudul Rusiei, pentru a discuta în special despre aprofundarea integrării economice.

Republica Belarus este din ce în ce mai dependentă de Rusia şi această dependenţă ar putea creşte şi mai mult dacă UE îşi va pune în aplicare ameninţarea cu sancţiuni economice împotriva a două sectoare-cheie ale economiei belaruse: tranzitul de gaz şi exportul de potasiu, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Ameninţată de Rusia cu invazia, Finlanda cumpără rachete americane de 1 miliard de dolari

Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate   Neglijarea...

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Topics

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate   Neglijarea...

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Alexandru Bălan, sifon al Rusiei, demascat de SRI

Poliţiştii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, alături de...

Ce se întâmplă cu armata Germaniei, cea mai mare putere economică europeană

Armata germană a înregistrat în 2024 o inversare a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img