Wednesday, May 13, 2026
10.7 C
Bucharest

Veste mare despre #UNTOLD 2021 !

Festivalul UNTOLD va avea loc în perioada 9-12 septembrie, la Cluj-Napoca, şi este primul mare festival din Europa anunţat pentru acest an, potrivit organizatorilor.

“Anunţul mult aşteptat de fani este oficial! Sute de mii de oameni, din întreaga lume, se vor bucura din nou 4 zile şi 4 nopţi pe tărâmul magic UNTOLD, din Cluj-Napoca. Întâlnirea din acest an dintre fani, artişti, organizatori şi partenerii festivalului va fi una greu de egalat şi plină de încărcătură emoţională, după aproape 2 ani de pauză. UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri din întreaga lume, îşi deschide porţile, timp de 4 zile şi 4 nopţi, între 9 şi 12 septembrie 2021. Astfel, UNTOLD este unul dintre puţinele festivaluri de amploare internaţională, care se va desfăşura în acest an, în întreaga lume!”, se arată într-un comunicat transmis, luni, de organizatori.

Potrivit sursei citate, Guvernul României a dat undă verde pentru organizarea marilor festivalurilor, fără limită de capacitate.

“UNTOLD 2021 va fi o reîntâlnire îndelung aşteptată, după aproape doi ani de pauză, o sărbătoare mondială a revenirii la normalitate. Şi pentru cei peste 1000 de furnizori şi 15.000 de colaboratori ai festivalului, garanţia că se întâmplă a şasea ediţie UNTOLD înseamnă o relansare a activităţii după mai bine de 16 luni de pauză. Programat iniţial pentru luna august 2021, organizatorii festivalului UNTOLD, spun că mutarea lui în luna septembrie reprezintă o extra garanţie a faptului că festivalul se va putea ţine în acest an, la cele mai înalte standarde, cu cei mai buni artişti şi în cele mai sigure condiţii”, se mai arată în comunicat.

La ediţia aniversară din 2019, la UNTOLD au participat peste 375.000 de persoane.

“Organizatorii UNTOLD anunţă că pregătesc şi în acest an nume mari internaţionale şi cea mai intensă experienţă de până acum. De-a lungul anilor pe scenele festivalului Untold au urcat nume precum: David Guetta, Martin Garrix, Avicii, Dimitri Vegas&Like Mike, Armin van Buuren, Kygo, Steve Aoki, Tiesto, Afrojack, Diplo, Hardwell, The Chainsmokers, Timmy Trumpet, Axwell ‘ Ingrosso, Don Diablo, Marshmello, Solomun, Nina Kraviz, Boris Brejcha, Paul Kalkbrenner, Jamie Jones, Pan-Pot, Tale of Us, Sven Vath, Chris Liebing, Dubfire, Robbie Williams, The Prodigy, Black Eyed Peas, Stormzy, Jason Derulo, Tinie Tempah, Ellie Goulding, Hurts, John Newman, James Arthur, MO şi mulţi alţii”, se mai arată în comunicatul citat de Agerpres.

Hot this week

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

Topics

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

A murit Iosif Boda, consilierul lui Iliescu și sursă prețioasă a Evenimentului zilei în anii 90

Iosif Boda, personalitate a vieții politice și intelectuale din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img