Șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, merge vineri într-o vizită de lucru la Chișinău, pentru a se întâlni cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Aurescu va fi însoțit la Chișinău de o delegație din Ministerul Afacerilor Externe de la București, iar împreună cu președintele Maia Sandu vor avea o conferință de presă comună la ora 11:00, scrie g4media.ro
Potrivit unui comunicat al MAE, ministrul Aurescu va participa şi la ceremonia de acordare a unui nou ajutor umanitar din partea României, constând în donarea de către Guvern a unui lot de peste 100.000 doze de vaccin împotriva COVID-19.
În cadrul întrevederilor de la Chişinău, ministrul Bogdan Aurescu va reafirma sprijinul ferm al României pentru programul amplu de reforme al preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, şi al viitorului Guvern, precum şi pentru parcursul european al Republicii Moldova. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu va sublinia deschiderea şi interesul României pentru relansarea şi consolidarea cooperării şi coordonării bilaterale strânse în multiple domenii cu viitorul executiv şi cu noua majoritate parlamentară, precum şi pentru aprofundarea şi extinderea Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, în beneficiul direct al tuturor cetăţenilor acesteia, se arată în comunicat.
Discuţiile ce vor avea loc în marja vizitei vor oferi prilejul unui schimb aprofundat de opinii pe marginea perspectivelor de accelerare a celor mai importante proiecte susţinute de România în Republica Moldova, precum şi de multiplicare a acestora, cu impact pozitiv pentru cetăţenii Republicii Moldova şi de natură să impulsioneze conectarea Republicii Moldova la spaţiul şi valorile Uniunii Europene.
„Vizita ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la Chişinău, imediat după victoria decisivă a forţelor pro-democratice, pro-reformă şi pro-europene, care deschide drumul către o guvernare stabilă în Republica Moldova, transmite astfel un mesaj clar, de deschidere şi disponibilitate crescute din partea României, care este pregătită să îşi consolideze sprijinul în toate domeniile de interes major pentru dezvoltarea şi modernizarea Republicii Moldova, pentru creşterea rezilienţei sale în faţa provocărilor actuale şi viitoare”, se mai afirmă în comunicatul MAE.
Vizita oficialului român vine în contextul în care săptămâna viitoare va avea loc prima ședință a noului Legislativ de la Chișinău, în care Partidul Acțiunile și Solidaritate (PAS) a obținut 63 de fotolii din 101. Tot săptămâna viitoare ar urma să fie desemnat și noul premier de la Chișinău și cabinetul său de miniștri. Cele mai mari șanse de a ocupa acest post le are Natalia Gavriliță.
Maia Sandu și-a exprimat în dese ocazii disponibilitatea de a lucra cu Bucureștiul și a spus că este nevoie de expertiza României pentru ca Republica Moldova să-și continue parcursul european.
De altfel, România a fost unul dintre principalii susținători și donatori ai Republicii Moldova pe timpul pandemiei și a donat deja peste 600.000 de doze de vacin împotriva COVID-19 la Chișinău și materiale medicale de peste 5 milioane de euro.
Totodată, România ar putea relua discuțiile despre eventuale împrumutri și granturi pentru dezvoltarea Republicii Moldova.