Unul dintre oamenii inteligenţi şi de perspectivă din politica românească m-a dezamăgit mult prea devreme. Victor Ponta, preşedinte al Partidului Social Democrat, are deja toate defectele precedesorilor săi şi prea puţine calităţi de lider. Putem cu toţii să punem pe seama vârstei acţiunea intempestivă împotriva lui Mircea Geoană. Nu-i mai puţin adevărat că Ponta exprimă un sentiment aproape general în conducerea social-democrată. Acela de supărare şi dezamăgire maximă când vine vorba despre fostul contracandidat al lui Traian Băsescu din 2009. Dovada stă şi votul unanim al Biroului Permanent Naţional PSD din 7 noiembrie împotriva lui Geoană. A insistat serios liderul, dar nici ceilalţi nu s-au dat în lături. Abia aşteptau să-i dea brânciul definitiv celui care le-a cauzat atât de multă frustrare prin comportamentul său la prezidenţiale. Să presupunem că ar fi existat motive din trecut şi prezent ca fostul preşedinte de partid să fie sancţionat pentru greşelile sale. Aici pot exista circumstanţe atenuante pentru actualul şef al PSD. 

Dat fiind însă contextul de azi, mişcarea este nu doar lipsită de inspiraţie, e pur şi simplu prostească. Victor Ponta a vrut cu orice chip să-l radă pe Mircea Geoană. Ce consecinţe, ce raţiune, ce calcul politic? Din ficat, ca Băsescu.

Uniunea Social Liberală este favorită de drept pentru alegerile de anul viitor. Are un scor în sondaje care o impune drept câştigătoare detaşată. Principalul contracandiat este la distanţă uriaşă, cu un nivel de trei ori mai mic. Asta spune totul. Sociologic vorbind, este imposibil ca USL să scadă atât de mult, iar PDL să recupereze în aşa fel încât să rămână la putere. Mi-aduc însă aminte de o propoziţie faimoasă a unuia dintre avocaţii României pentru integrarea în NATO. Americanul Bruce Jackson spunea prin 2001-2002 că ţara noastră va intra cu siguranţă în NATO, contrariul fiind valabil „numai în cazul în care nu faceţi vreo mare prostie”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă. Victor Ponta vrea cu orice preţ să-şi joace norocul la bambilici. Atunci când era nevoie cel mai mult de un mesaj de coerenţă, stabilitate, soliditate şi efort comun, intră elefantul Ponta în magazinul de bibelouri. Reacţia unor oameni experimentaţi precum Iliescu sau Năstase, care au fost de acord iniţial cu eliminarea lui Geoană de la preşedinţia Senatului, arată că cel mai tânăr preşedinte de partid din România ar avea de unde să înveţe. Aş, n-are nevoie, e mult prea important şi mult prea deştept. Dovada e faptul că i-a ameninţat şi pe cei doi vraci social-democraţi cu o iminentă convocare a Congresului. Ba mai mult, chiar cu demisia. Campionul naţional de raliu a mai declarat că doar el poate vorbi în numele PSD, restul fiind nişte particulari luaţi de pe marginea drumului în goana maşinii. Şi să tacă, acolo, pe bancheta din spate.

Cred că Victor Ponta, prin comportamentul său puber şi lipsa de experienţă politică, pune în pericol unitatea PSD şi stabilitatea opoziţiei într-un moment în care şi-aşa populaţia acuză USL că moţâie comodă şi nu face priză cu nemulţumirea uriaşă a populaţiei călcate în picioare zilnic de această putere penală.

Sunt convins ca Geoană putea fi pus la punct şi ţinut sub control într-un mod raţional. Dacă a greşit, sunt un milion de variante inteligente prin care cel care a pierdut atât de apăsător prezidenţialele să aibă un comportament loial şi neprovocator la adresa actualei conduceri. Dintre toate chestiile deştepte, Ponta a decis să aleagă reacţia prostească de liceean provocat pe culoare, în pauză. Actualul şef al PSD are capacitatea intelectuală şi disponibilitatea să meargă mai departe, acoperind acest incident extrem de periculos pentru alegerile din 2012.

Dacă orgoliul sau de cocoş tânăr e mai important decât obiectivul strategic de la anul, atunci mai bine să-l ia pe Geoană de braţ şi să se ducă în Venezuela pentru o gală de box care să dureze doi ani. Până atunci se vor găsi alţii mai calmi şi mai experimentaţi care să gestioneze provocările personale şi profesionale cu maturitate. Dacă vrea să mai înveţe, să-l întrebe pe Adrian Năstase cum a rezistat între 2011 şi 2004 atacurilor repetate ale generalului Ioan Talpeş, cel care avea de partea sa SRI, SIE, SPP şi nişte miliardari influenţi care azi intră şi ies din puşcărie ca de la metrou. Auzind că nu-l mai agreează pe Adrian Năstase ca pe vremuri, Ponta poate apela la altă excelentă sursă de relatare (cu detalii picante!) a conflictului. Se numeşte George Maior. Dacă nu vrea să înveţe, să se pregătească de pe acum pentru rolul de Geoană doi, cu explicaţii cu tot pentru pierderea alegerilor, prin dinamitarea din interior a USL.

 

PS : Ii cer scuze maestrului Marian Nazat pentru ca cei de la Jurnalul national i-au atribuit acest editorial. El imi apartine. Din pacate nu e prima oara cind responsabilii site-ului www.jurnalul.ro imi fac pocinoage. Va asigur eu insa ca de data aceasta chiar e ultima

36 COMMENTS

  1. Geaonă, după ratarea “prezidenţialelor” din 2009 (aşa cum au fost ele, cu greşelile sale, cu furturi, etc.), face numai prostii. Ba a postat nuştiu ce drăcovenie pe blog, ba trage într-o altă direcţie decât partidul, ba face tot felul de declaraţii duplicitare şi tot felul de nebunii de acest gen. El merita şi merită sancţionat – clar.
    Dacă Ponta n-a găsit de cuviinţă să se întâlnească cu Geoană între 4 ochi să vorbească deschis şi să stingă conflictul, este şi Ponta vinovat.
    Deşi în rândul pesediştilor are o trecere destul de mare, mie personal, răzbunarea asta prin care să curgă sânge din venele lui Geoană, mi se pare lipsită de raţiune din partea lui Ponta. După ce că PSD-ul cu Ponta preşedinte pierde la greu electorat şi membri (aţi citit d.le Ponta ?), s-a mai declanşat şi nebunia asta cu Geoană, cu vizita în SUA, cu tot felul de chestii ! Deci, ptr. PSD şi Opoziţie nu este bine, iar Ponta, dacă vrea să mai fie preşedinte al PSD, să aplaneze inteligent acest conflict care face mult bine … PDL-ului.
    Trebuie să recunosc că uneori mă întreb dacă nu cumva Năstase “coace în tihnă” această “conflagraţie” care să aibă ca scop ca cei doi (Ponta şi Geoană) să-şi rupă gâtul iar el, sprijinit de nea Nelu, să pună mâna pe şefia PSD-ului ?
    Cealaltă cu Geoană … UNPR-ist, exclus din PSD şi susţinut la Senat de UNPR şi PDL … nici nu vreau măcar s-o iau în calcul !!!
    În orice caz, nu-i exclus ca în spatele acestui conflict să “zacă lucruri murdare” … în stil de politică dâmboviţeană.

    • Daca n-ai citit ce-a scris Geoana pe blog, las-o moarta, nu trage concluzii. Eu citesc regulat blogul lui si-ti pot spune ca Geoana n-a facut altceva decat sa raspunda, si nu intotdeauna, la atacurile lui Nastase, Iliescu si Ponta. Nu poti sa stai chiar asa cand esti mereu jignit si pus la colt. Ponta nu este nici intr-un caz bun pentru a fi lider. Ca lider trebuie sa fi mai conciliant, sa unesti, sa lasi usi deschise, sa fi diplomat. Ponta e superficial, ranchiunos si plin de el.

      • Sara, şi eu te-aş ruga să nu tragi concluzii pripite cu privire la opiniile mele. Dacă vei citi toate postările mele pe acest blog referitoare la conflictul Ponta – Geoană, vei avea o surpriză. Nu vrei tu să citeşti mai întâi şi după aceea să dialogăm ?

  2. Da, Victor Ponta e un baiat inteligent si ambitios.

    L-am avut coleg de grupa, in facultate. Nu facea parte din “gasca din camin”, el fiind printre “bucuresteni”. Si-a dorit o cariera (mai speciala) inca din studentie, apropiindu-se enorm de profesorul Adrian Nastase. 🙂 Si profesorul chiar l-a ajutat. 🙂

    Cind a cistigat sefia PSD-ului, m-am bucurat din mai multe motive. In primul rind, pentru ca e tinar, in al doilea rind, credeam ca in timp, cetatenii vor incepe sa uite de Iliescu, ca in timp, PSD-ul nu ar mai fi sinonim cu mineriade, comunisti, securisti, coruptia-Nastase etc.

    Eu, nefiind niciodata o simpatizanta a PSD-ului, ori membra intr-un alt partid, am sperat atunci ca acest partid chiar s-ar putea reforma.
    (stiu ca e la moda “reformarea” – mai ales, “reformarea” penala si sinistra pe care ne-o aplica PD-ul – dar nu gasesc acum un alt termen.)

    A trecut ceva vreme de la cistigarea sefiei partidului, si in prezent iar ies la suprafata, la virf, personaje compromise, gen Iliescu, Nastase.
    Sunt perfect de acord cu faptul ca acesti oameni au o experienta politica importanta, enorma. Iar Ponta avea si are ce invata de la ei.

    Nu imi place deloc ca membrii importanti din cel mai mare partid din Opozitie isi spala rufele in public, mai ales ca noi, oamenii obisnuiti, avem (sau aveam) mari asteptari de la Opozitie.

    Mai e doar un an pina la alegeri si deja ajungi sa te intrebi cit va mai rezista Opozitia sau daca nu cumva deja cei din Opozitie s-au obisnuit si se multumesc cu statutul de “opozitie”.

    Cred ca in viata politica, 1 an inseamna foarte putin timp, mai ales ca suntem amenintati cu comasarea alegerilor, cu o frudare serioasa a alegerilor, in plus, PD-ul a reusit sa stapineasca / sa cotropeasca / sa distruga / sa decretibilizeze toate institutiile vitale in Romania.

    Nu inteleg ce se petrece cu Victor Ponta. Nu stiu daca e indicat sa se lase manipulat, influentat de socrul sau. Sau de orgolii ieftine. Mai ales ca vorbim de un partid unde baronii locali au un cuvint greu de spus. Baroni care te aduc in functie, dar care si reusesc sa te dea la o parte imediat.
    Asistam la circoteca si tiganeala. Trist. Dezamagitor pentru cei satui de portocaliu.

    Totusi ceva imi atrage atentia – Ponta a declarat ca-n Biroul Permanent PSD din 7 noiembrie, cei doi, Nastase si Iliescu, au fost de acord cu el. Ulterior, cei doi si-au schimbat declaratiile.
    Ma intreb daca nu cumva Adrian Nastase isi doreste revigorarea sa ca om politic. Poate isi doreste sa fie din nou premier, sef de partid sau poate presedinte de tara. Pe Iliescu, la virsta pe care o are, nu-l mai banuiesc de nimic. Poate doar de o usoara invidie fata de virsta celor tineri, de linga el.

    Despre Geoana nu ma pronunt, am mers la vot in turul 2 si l-am votat doar pentru a nu cistiga iarasi Basescu. Nu l-am votat din simpatie ori cu incredere ori cu sufletul plin. In plus, decent, normal, demn ar fi fost sa se retraga si sa-si recunoasca esecul. (sa ne amintim ca Geoana a candidat si pentru primaria Bucuresti, unde si acolo s-a ales cu un mare esec.)

    Ma intreb daca nu cumva chiar Adrian Nastase i-a intins lui Victor Ponta o frumoasa capcana, iar diferenta dintre cei doi, de virsta, experienta, educatie, isi spune clar cuvintul.
    Pe Ponta il pot suspecta de impulsivitate, de “totul sau nimic”, de lipsa de diplomatie, de lipsa de intelepciune, de lipsa de rabdare.
    Asa cum pe Nastase il suspectez de aranjamente, planuri diabolice. Si de placerea, dorinta de a fi lider. 🙂
    Nastase nu mai putea fi din nou presedintele partidului, daca tot se dorea a deveni credibil acest partid (care a facut si el foarte mult rau oamenilor).

    Cred ca disperarea omului obisnuit e acum mult prea serioasa si puternica, cred ca limita de suportabilitate s-a depasit (sau nu mai e mult pina acolo). Cred ca omul obisnuit s-a saturat, nu mai are nici incredere, nici rabdare.

    Si de aceea spun ca sunt dezamagita acum de Victor Ponta.
    Cu alte cuvinte, imi pare rau pentru el, dar parca mai mult imi pare rau pentru mine, pentru cei dragi mie (ne asteapta vremuri ciudate si cumplite).

    Numai bine.

    • Cu alte cuvinte Ponta e baiat bun dar il suspectezi de impulsivitate, de lipsa de diplomatie,de intelepciune si de lipsa de rabdare. Exact calitatile necesare unui lider politic. E clar. In schimb nu-ti place Geoana, dar nici nu-l cunosti. Incearca sa intri pe blogul lui si sa-l citesti, cu rabdare. Cunoscandu-l iti vei schimba parerea.

      • eu nu-l sustin pe Ponta, nu-l sustin nici pe Geoana (sa intru pe blogul lui? pai, m-am cam saturat de cuvinte), Geoana ca sef de PSD a inregistrat esec;

        eu spuneam doar ca nu e bine pentru populatia satula de PD sa asiste la tiganeala / circoteca Opozitiei.
        eu spuneam ca Opozitia ar trebui concret sa faca ceva, nu doar declaratii de presa si aparitii la tv, pentru ca nu mai e mult pina la alegeri si pentru ca PD stapineste tot ce conteaza in tara asta.

      • Geoana e un accident genetic in PSD ceea ce s-a si demonstrat. Gena noastra e snoaba si cretina, ne tragem din barbari si huni, din triburi migratoare imbecile fugarite din mai toate teritoriile lumii.Ne-am inselat partenerii politici interni si externi, am fost tradatori, ne-am ucis conducatorii, am jucat carti periculoase si ne-am ingenunchiat pentru un pumn de galbeni stergand si babe la fund si devenind culegatori de capsuni a altor natii sau construindu-le economii solide cu profituri enorme.
        Nu meritam nimic.
        Astia suntem, asta ne e soarta.Majoritari suntem imbecili, screduli, idioti, coruptibili, ipocriti, manipulabili, isterici, perversi, suspiciosi si ne dam desteptii lumii votand tot timpul aiurea.Pe aceste meleaguri NICIODATA NU NE VA FI BINE !Aici va domina instinctul de lupta ca-n jungla pentru supravietuire prin vanzari si tradari, prin inselatorii si smenozeli de cartier.NU SUNTEM BUNI DE NIMMIC!!!!!

  3. Radule vorba Romaneasca.Rufele se spala in familie.
    USL-ul pierde prin acest tip de comportamente ale lui Ponta.Eu am mai zis ca e un carierist.Nu e destul de inteligent politic.Daca intradevar se va infinta miscarea populara USL.poate sa zica ado la alegeri.Oricum mie USL-ul nu mi-a prezentat nici o solutie la un viitor mai bun pt Romani.O mai mare demnitatein fata FMI-ului si udemereului.Aceeasi Marie cu o alta palarie.Ce ti-e USL ce ti-e pdl-

    • Total deacord cu tine.Pana nu vad,masuri drastice de protest (exemplu :demisia in masa a opozitiei),NU PREA IMI INSPIRA INCREDERE OPOZITIA.Ceva mai bine se pozitioneaza cei de la PC,dar sunt relativi mici si singuri nu ar reusii sa distruga ciuma portocalie.Nu ar putea combate singuri,furtul masiv de la alegerile din 2012.Tocmai vorba ” Te faci frate si cu dracu ca sa treci puntea”….asta a facut PC si chiar PNL ,unindu-se cu PSD.
      Nu voi uita niciodata ca Iliescu mi-a distrus familia,cand mi-a concediat tatal,pentru ca si-au cerut drepturile prin greva.Chiar daca l-au reangajat,daunele au fost facute asupra sanatatii familiei mele si in special a mea.

    • Ce sa spun ! Marinelule, ti-ai dat bine numele ! Marinelu te cheama , ca Marinelu gandesti, asta este se vede de la o posta !!

      • Astept si eu momentul in care atacurile la anumite persoane,care isi spun punctul de vedere o sa fie PE PLANUL AFIRMATIILOR FACUTE.O sa astept mult si bine,probabil.Ne-am obisnuit cu atacuri de genu : “Ba.da-te dracu ….” sau ” Marinelu te cheama , ca Marinelu gandesti,”.Si totusi nu vrei sa ii spui si de ce gandeste asa?Daca tot vrei sa “i-o tragi” macar fa-o cum trebuie,nu il lasi neterminat.
        Vreau si eu sa vad un atac pe baza afirmatiilor NU PE BAZA …. .Nu ii i-au apararea pentru ca il cunosc sau pentru ca sunt deacord cu afirmatiile lui,ci doar ca sunt satul sa vad cum un om este atacat “jignit” pentru afirmatiile facute FARA SA I se precizeze si de ce sunt eronate afirmatiile sale.
        Spunei omului de ce este prost daca vrei sa faci un bine,daca vrei doar sa jignesti,mai bine taci.Uitete mai sus si o sa vezi,ca doar la tine am luat atitudine, NU SI LA CEI care si-au justificat de ce NU SUNT DEACORD CU AFIRMATIILE FACUTE.

  4. Felicitari, Radule!
    Imi pare bine ca nu sunt singurul care crede ca Ponta se vede buricul pamantului. Daca vrea sa arate cat de tare e in politica, si sa acceada la sefia Guvernului, sa-i ceara lui tata socru,Ilie Sarbu, dar si fiicei acesteia, intamplator sotia lui, sa se retraga din politica. Altfel, ce mi-e Base, cu Eba si Iba, ce mi-e Ponta, cu Ilie si Dacia(na)!? Apoi om mai vorbi de gasti, cumetrii sau cum s-or mai numi ele. Citi si: http://victorvis55.blogspot.com/2011/11/capul-lui-geoana-vrem.html

    • Mai mult, m-am lamurit cum e problema lui Geoana cu demisia. A spus-o Sova. Ei, conducerea PSD in baza unor motive absolut puierile si a unor suspectari de tradare (bazate pe afirmatiile dovedite mincinoase ale lui Ilie Sarbu) au hotarat sa-l schimbe pe Geoana cu Corlateanu. Nu i-au spus nimic lui Geoana, ceea ce nu este normal. Trebuia sa stie ca sa se poata apara. In sedinta Ilie Sarbu l-a luat prin surprindere pe Geoana anuntand schimbarea . Procedeul ar fi fost o smecherie de care vroiau sa profite avand majoritatea in sedinta respectiva. Nu era nici constitutional nici regulamentar. Geoana trebuia sa predea conducerea sedintei unui alt pesedist si in felul asta sa fie schimbat. Niciun om normal n-ar accepta acest lucru pentruca ar insemna ca recunosti invinuirile care ti se aduc si ca atare esti mort din punct de vedere politic. Mototolii din PSD au luat de bun tot ce le-a prezentat familia Ponta Sarbu, Iliescu si Nastase.

  5. Mare confuzie, nu stiu care dintre cei doi nominalizati in concursul de imprejurari enuntat mai sus, este mai performant in a face jocurile Cotrocenilor. Offsaid-ul penibil din care Basescu a obtinut majoritatea in CCR poate fi considerat doar un dribling minor fata de autogolul programat , inscris de Ponta in poarta USL.

  6. Care este necazul daca pleaca Geoana dela Senat, si chiar din PSD?????? Ce a cistigat opozitia cu el la conducerea Senatului???? Important este numarul senatorilor la vot.Ponta are dreptate,in ultimul timp Geoana a luat-o razna(am impresia ca ii bate DNA-ul pe la usi),face ce face si este impotriva partidului.Se tot lauda ca are in spate 5 mil.de voturi.S-o cam lase balta,majoritatea lor sunt ale lui Crin Antonescu,el trebuia sa fie in turul 2 la prezidentiale,atunci sigur am fi scapat de Basescu(Crin n-ar fi mers la SPA,iar la confruntarea finala ar fi avut o prestatie mult mai buna).

  7. Domnule Radu Tudor,

    ‘The damage has been done’ daca PSD ar fi un partid si nu jucaria de a obtine putere a unor servicii si persoane influente Ponta ar trebui RAS. Ponta NU ARE TREABA CU POLITICA! E ZERO in politica.

    Normal ar fi ca in PSD sa fie URGENT alegeri si eventual numit Liviu Dragnea ca presedinte.

    Lumea trebuie sa inteleaga ca Ponta e in fffff MARE masura vinovat pt esecul lui Geoana fiind-ui SEF DE CAMPANIE!

    Daca Crin Antonescu ar fi un lider ar fi trebuit sa convoace URGENT consiliul USL si sa le spuna FERM. MUCLES! Spalati-va rufele-n familie altfel distrugeti USL si eu interpretez asta ca ‘o acatiune DELIBERATA in favoarea perdantilor pdl’.

    Dar nici cu Crin nu-mi e frica!

  8. Ponta actioneaza cu mentalitatea procurorului cinstit: te-am prins, te-am ars.Poate ca are dreptate pe fond, Geoana ori actioneaza dirijat, ori din dorinta patologica de a-si remedia imaginea cu orice pret, calca pe partid, pe principii.Insa Ponta, dupa parerea mea umila, ar trebui sa-l lase pe Geoana sa se prinda singur in plasa, evitand o instabilitate in opozitie.Si Cristian Diaconescu s-a eliminat. Cred ca nu va fi singura incercare pentru Ponta sau Antonescu, vor fi si altele mai mult sau mai putin dirijate din umbra, de portocalii.

    • de acord cu tine, dar oamenii politici din Parlament nu s-au votat singuri. noi, cetatenii, i-am votat. deci?! cum sunt cetatenii???

  9. Nu cred ca aveti dreptate. Geoana nu mai are ce cauta in PSD, dupa parerea mea. Presedintele Senatului s-a comportat ca si cum ar fi o cartita portocalie si cred ca a fost un pion, poate dormant, al puterii. Impresia mea este ca Geoana, in afara de faptul ca este prostanac, este si santajat. Nu cred ca “gafa” din 2004, cand a spus ca PSD-ul nu are nevoie de voturile PRM a fost o simpla gafa. Nu cred nici ca vizita la SOV a fost o simpla gafa, indiferent de cat ar fi de scazut IQ-ul personajului. Nu a avut voie ( de la cine ? ) sa castige. Explicatiile post gafa au fost subtiri. Sa ne mai amintim ca, dupa alegeri, a lasat-o moarta cu frauda electorala (REALA), lucru anormal pentru un ambitios si orgolios c ael.Sa ne mai amintim si ca TB avea o caseta video de santaj, pe care nu a utuilizat-o din “cavalersim” ( ? ) si de care nu s-a mai auzit nimic. Si el si cumnatul sau Ionut Costea au fost chemati recent la DNA, in calitate de martori ( oare ? Si daca a fost o aratare de pisica ? ). Sa ne mai amintim de alta gafa. Citez “ “Geoana este si autorul unei gafe rasunatoare. Intrebat de o ziarista, la o conferinta de presa, despre cati agenti acoperiti se mai afla in presa si despre influenta acestora, presedintele PSD a raspuns, spre rasul general: “Nu stiu, nu ne-am numarat inca!””. S-ar putea sa fie manipulat si cu dosarul respectiv.
    Personal, cred ca se pregatea ceva, Geoana avea un rol de jucat, si ca atacul brusc al PSD-ului a incurcat borcanele puterii.
    Adrian Nastase spunea ca episodul din Senat a fost un test de fidelitate. Eu cred ca a fost mai mult un test de inteligenta, si ca Geoana a gafat din nou.

  10. Domnule Tudor,

    Sper ca ati vazut astazi manevra Angelei Merkel asupra lui basecu?

    marinaru a vrut sa dea mana cu Merkel, intinzindu-i mana, la pupitru. Merkel fiind in stinga ceea ce insemna ca mana dreapta a lui basecu venea peste mana dreapta a lui Merkel (semn ca el detine autoritatea) iar prin intinderea mainii in termenii ‘psihologiei diplomatiei Rusesti’ca basecu e sefu.
    Merkel f rapida in gandire sub pretextul de a avea poza cu stringerea de mina linga drapeluri, l-a lasat pe basecu cu mina intinsa si a schimbt pozitia la drapel cu semnificatia ” indicate humility and being there to serve” ( adica base trebuie sa dai dovada de umilitate si nu uita ca tu esti aici sa servesti).

    O chestie foarte bine executata, cu mult talc dar si cu oarecare finete!!!

  11. Dupa esecul rasunator al lui Geoana era necesara trecerea lui undeva la periferia psd,nu au facut asta iar acum este tarziu. Sa te pui sa reglezi niste treburi pe care nu le-ai facut atunci se pare ca va crea debandada. Hienele stau la panda e de ajuns sa vada turma rasfirata si va vor face praf chiar atunci cand va credeti invincibili. Hiena cu ochi sasiu va mai facut varza o data nu il subestimati stie sa fructifice astfel de ocazii. Ponta daca tu crezi ca este de ajuns castigul usl bazat pe greselile pdl te inseli. Lumea in momentul votului se va intreba:-bun cu pdl-ul nu mai votez ca in tot acest timp au facut rau dar usl-ul si implicit psd-ul ce a facut in tot acest timp ca sa merite sa ii votez??? Se bateau ca chiorii intre ei pe posturi???

  12. Radule(ma scuzi ca te tutuiesc dar imi place sa cred ca suntem prienteni, avand in vedere ca sunteti singurii la care ma mai uit) nu-i asa ca antena3 s-a aliat cu CNN pt. a avea siguranta ca marinelul chior sa nu se apuce sa o abuzeze asa cum face cu totul din jurul lui ?
    Sunt cam off-topic, stiu, dar intreb si eu asa…

  13. Mai bine Ponta i-ar pune pe liber pe Ilici si Nastase.Ar avea de castigat muuult in ochii indecisiilor.Basescu a declarat investitoriilor Germani ca planul lui pe 2013 este ca Romania sa aiba deficit 0 !.Ce !?Vrea sa taie pensiile complet si sa inchida toatae spitalele?Omul asta-i NEBUN si mult mai rau ca Ceasca.

  14. Va aduceti aminte ca Geoana era sa va fie presedinte ?!
    Va puteti imagina cocosul asta tanar si crestat (ponta), jucand arsice ca prim ministru ?
    Cand am zis ca Ponta e imparatul gol, m-am referit tocmai la insusirea aceasta a lui de tzica, care daca i-au spus vreo doi ca e seful si daca si-o repeta zilnic in oglinda, a inceput sa creada (sindrom nastase & geoana).
    Era nevoie sa-l bage cele doua fosile cu capul in bideu putin, ca sa-si revina.
    Nu a fost nici o mare vrajeala politica sa se hotarasca mazilirea lui Geo si apoi stai sa vezi, uuops, la loc comanda, noi fiind intelepti, am vazut abia DUPA primejdia.
    Caii lui ponta goneau deja bezmetici spre prapastie, nastase si iliescu nu au facut decat sa le puna ochelari (de cai, normal), pentru ca nu cumva sa greseasca drumul cel mai scurt catre abis…
    La cat s-au trosnit intre ei cei trei in ultimii ani (a.n. ilici si geoana), aveau nevoie de o papusa gonflabila mai tanara care sa-i faca sa para, prin comparatie, o lumina.
    Regret sa vad ca tocmai au reusit si ca pui si tu umarul la caruta lor.
    In fata acestui triumvirat, al fostilor presedinti peste mustaria psd, nu are sanse ponta nici daca se remarita a treia oara cu fata lui Polifem.
    A celuilalt presedinte, din colhozul vecin, desigur.

  15. Pontae de mai mult timp o dezamagire. Sunt oameni cu o valoare morala si profesionala mult peste cea a lui Ponta si a altor compromisi din PSD, care ar fi trebuit sa detina fraiele acestui partid.

  16. sloganul lor parca era:uniti in cuget si simtiri in lupta pt. debarcarea manelistului basit care a ruinat tara.
    iote ca nu mai este.

  17. Este peste puterea mea de a intelege de ce Mircea Geoama n-a fost dat afara din partid dupa ce a pierdut alegerile (in special din cauza modului in care le-a pierdut). De ce tocmai acum s-au gandit ca trebuie sa-l schimbe cu Corlatean si eventual sa plece din partid? Pai daca-l scoteau atunci, cum ar fi meritat, partidul nu avea de suferit.

    In sfarsit, eu cred ca ei s-au gandit ca, teoretic, aceasta manevra e posibila insa practic, nu. Astfel incat sunt nevoiti sa dea inapoi.

    Intrati pe blog http://gabriel20.com sa cititi cel mai nou articol” “Poporul ca o singura persoana” si “Presedinte analist”

  18. Daca gandim pragmatic aveti dreptate, nu a fost intelept, dar Geoana ramane cel mai porc, ma intreb cine l-ar putea sustine? La cum s-a batut singur in 2009 sa mai vrea sa candideze… Sper sa-l dea afara. Pe de alta parte oamenii s-au saturat de Cutii Fandosite si Goale gen acelasi Geoana care nu se gandeste la el. Vrem un om REAL. Va fi el Victor Ponta?

  19. Dle Radu Tudor dupa cum vad eu astia au luat-o razna rau de tot. Ma refer la USL. Dv.ati citit articolul lui Nastase cu privire la testul de fidelitate ? Pai trebuie sa fi idiot ca sa spui acum ca a fost doar un test. Si din cauza asta Geoana trebuie sa dispara din partid . Daca Geoana ar fi acceptat insemna sa recunoasca ca e tradator si ar fi iesit Ponta a doua zi si ar fi spus “Ati vazut ca am avut dreptate, Geoana e un tradator s-a confirmat de asta a acceptat la functia de sef al Senatului, afara cu el. Eu nu sunt un conducator de paie asa cum a fost in PSD in ultimii 6 ani”(l-a inclus si pe Nastase).Acum, sa dreaga busuiocul trebuie sa caute motive de excludere. Si considera ca Geoana e vinovat ca se fac de ras.

  20. TOTI CEI CARE AU LUCRAT LA EXTERNE INAINTE SI DUPA REVOLUTIE – CRISTI DIACONESCU , GEOANA , MELESCANU , BASE LA ANVERS – SUNT DIN GASCA SIE SI ASA VOR RAMANE PANA VOR INCHIDE OCHII . SERVICIILE DE INFORMATII AU CONDUS ROMANIA SI O VOR CONDUCE PANE CE ROMANII SE VOR TREZI .

  21. Intr-adevar mi se pare ca Victor Ponta a gresit si greseste in continuare.Nu era nevoie de un astfel de scandal acum in PSD. Si mie mi se pare ca USL nu prea face nimic, mai mult motaie si ar fi trebuit ca Ponta sa puna atata suflet in lupta cu puterea decat in cea Mircea Geoana.Cred ca daca, pentru viitoarele alegeri ar fi existat mai intai o competetie in partid pentru desemnarea candidatului la presedentie sau la functia de prim ministru iar Geoana ar fi candidat pentru una dintre ele , nu ar fi avut nicio sansa. Iar din punctul meu de vedere asta ar fi insemnat ca Victor Ponta este un adevarat conducator, sa accepti competitia si eventual (dar nu neaparat)sa o si castigi. Asta de exemplu, este un tip de actiune pentru care mie, un neinsemnat alegator, Victor Ponta mi-ar putea castiga respectul desi nu-l simpatizez in mod deosebit si nu mi se pare ca pana acum a facut lucruri importante in calitate de conducator al PSD.

Leave a Reply