Sunday, September 27, 2026
21.8 C
Bucharest

Camera superioară a Parlamentului rus a aprobat invadarea militara a Ucrainei

Camera superioară a Parlamentului rus a aprobat marţi seară cererea preşedintelui rus Vladimir Putin de a desfăşura militari ruşi în susţinerea separatiştilor proruşi din cele două regiuni din estul Ucrainei a căror independenţă a recunoscut-o luni, informează AFP.

După o dezbatere fulger, Consiliul Federaţiei a aprobat în unanimitate, cu 153 de voturi, această cerere.

Ministrul-adjunct al apărării al Rusiei, Nikolai Pankov, a citit cererea preşedintelui Putin în faţa Consiliului Federaţiei reunit în sesiune extraordinară, argumentând că “la frontierele republicilor populare Doneţk şi Lugansk, au fost desfăşuraţi 60.000 de soldaţi şi blindate”.

“Nu avem de ales”, a spus Pankov, “trebuie să luăm apărarea locuitorilor din aceste tinere state. Vă cer să susţineţi propunerea preşedintelui” Putin, a insistat el.

Potrivit TASS, Consiliul Federaţiei a autorizat cererea preşedintelui Putin “pentru utilizarea de forţe armate ale Federaţiei Ruse în afara ţării (Rusiei), în legătură cu situaţia din Donbas.

Documentul a intrat în vigoare din momentul adoptării lui, scrie Agerpres.

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img