Premierul Nicolae Ciucă a reiterat luni că într-o situaţie de criză, precum cea pe care o traversează şi România, singura soluţie sunt investiţiile, iar rolul Guvernului este de a le sprijini prin politici publice având ca scop asigurarea stabilităţii şi dezvoltarea economică, anunță Agerpres.
“Într-o situaţie de criză, aşa cum am afirmat, este limpede că singura soluţie sunt investiţiile. (…) Trebuie subliniat că românii au avut de înfruntat o criză sanitară, apoi a venit criza economică şi începând cu luna februarie, iată, ne confruntăm şi cu o criză de securitate, un război la graniţa noastră, în ţara vecină, Ucraina, ca urmare a invaziei forţelor armate ruse”, a declarat Nicolae Ciucă într-un interviu la Radio România Actualităţi.
El a subliniat că pentru asigurarea stabilităţii este nevoie ca mediul de afaceri să fie sprijinit prin politici guvernamentale.
“Ceea ce doresc să subliniez este faptul că în acest moment, pentru a putea să protejăm economia, să protejăm locurile de muncă, să creăm mai multe locuri de muncă, avem nevoie ca mediul de afaceri, antreprenorii români să fie sprijiniţi şi aş dori să înţelegem această perioadă ca fiind efectiv îndreptată spre a asigura stabilitatea şi, pe cât posibil, dezvoltarea economiei ţării noastre. Am avut dese întâlniri cu investitorii români şi cu cei străini. Această relansare, această stabilitate şi, de ce nu, relansare a economiei o putem face doar împreună. Aici este rolul Guvernului, de a veni cu politici care să încurajeze şi să sprijine investiţiile, iar mediul de afaceri trebuie să continue planurile de dezvoltare, iar pentru asta are nevoie de predictibilitate, are nevoie de stabilitate legislativă şi, desigur, avem nevoie să întreţinem acest dialog permanent cu dumnealor pentru a putea înţelege realitatea, a putea înţelege oportunităţile şi, sigur, trebuie să fim în măsură să facem managementul riscurilor”, a afirmat Ciucă.
Premierul a punctat că instituţiile financiare internaţionale confirmă că soluţiile Guvernului au fost şi sunt cele potrivite.
“Iar aceste aprecieri anunţate public sunt semnale foarte bune pentru nevoile de investiţii. Nu am crescut nicio taxă, iar această predictibilitate este un atu important. Anul acesta avem cel mai mare buget de investiţii din ultimii 30 de ani prevăzuţi în buget – 88 de miliarde de de lei. De asemenea, am luat toate măsurile pentru a putea să absorbim, să atragem o sumă cât mai mare din banii europeni – discutăm de 80 de miliarde de euro -, care asigură atât stabilitatea, cum spuneam, dar oferă posibilitatea să dezvoltăm economia, oferă posibilitatea să putem să asigurăm locuri de muncă, oferă posibilitatea să ne gândim că prin această creştere economică putem să asigurăm României reducerea decalajului între ţările din zona de est şi ţările din zona de vest”, a mai declarat Ciucă.
“România, în această perioadă, la fel ca celelalte ţări, trece printr-o perioadă dificilă, la care nu ne-am mai fi gândit în secolul 21.(…) Ceea ce vreau să vă spun este că România are astăzi garanţii de securitate cum nu a avut niciodată. Suntem ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice, suntem ţară membră a Uniunii Europene, putem să vedem, s-au luat decizii în acest sens, sunt mai multe trupe şi dotări ale Alianţei Nord-Atlantice pe teritoriul României. Asta putem să o constatăm că nu este doar pe termen scurt, dar şi o prezenţă consolidată, constantă. Trebuie să reamintim că România este o ţară prooccidentală, poporul român, în proporţie de 70%, sprijină această instituţie a apartenenţei noastre la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană. Sunt elemente de garanţie că aparţinem acestei civilizaţii a Vestului şi că tot ceea ce facem noi, responsabilitatea noastră este să ducem mai departe dorinţa românilor”, a spus şeful Executivului.
În context, el a evidenţiat că reacţia românilor din această perioadă este exemplară, cu referire la criza refugiaţilor ucraineni.
“Reacţia României, a românilor din această perioadă este exemplară, atât la nivelul societăţii civile, oamenilor obişnuiţi, cât şi al instituţiilor. Am putut să vedem drama refugiaţilor. Emoţia produsă de drama acestor refugiaţi a produs o reacţie care ne face mândri pe toţi. Ea vine din furia împotriva acestei invazii, dar şi din dorinţa de a contribui cu ceva la limitarea acestor efecte dramatice. (…) Avem reacţia oamenilor din judeţele de graniţă, fie că vorbim de graniţa de nord, nord-est, dar şi din sud-est. Practic, ei sunt cei mai îngrijoraţi, lor nu le vin informaţii doar de la televizor, dar şi din realitatea din jur, iar reacţia lor, încă o dată, a fost exemplară. Oamenii care lucrează în sistemul de stat, atât militarii, dar şi lucrătorii din alte structuri, la graniţă, la vămi, în administraţie, în sistemul medical. Şi aş dori să subliniez că societatea civilă, jurnaliştii şi oamenii cu credibilitate, majoritatea au făcut ceva în aceste zile şi acel ceva este deosebit de important, pentru că au luat atitudine şi asta nu pentru că le-a cerut-o cineva, ci pentru că aşa au simţit. Lucrul acesta l-am perceput de la nivelul Guvernului”, a mai declarat Nicolae Ciucă la Radio Romania Actualitati.