Tuesday, September 1, 2026
30.6 C
Bucharest

Primul ministru anunta cu cat se vor mari pensiile de la 1 ianuarie 2023

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că a discutat în PNL că procentul cu care se pot majora pensiile trebuie să fie acela prin care nu se produce un deficit mai mare la buget, menţionând că, în acest moment, limita de creştere este de aproximativ 11%.

“Am discutat şi în PNL, procentul cu care putem creşte pensiile trebuie să fie acela cu care nu producem un deficit mai mare pe bugetul de pensii. Ca atare, în acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%”, a precizat Ciucă.

El a spus că au venit propuneri din mai multe direcţii, de la mai mulţi oameni.

“Noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea şi să venim cu acele propuneri care într-adevăr sunt sustenabile pe bugetul de stat”, a menţionat premierul.

În privinţa majorării la 3.000 lei a salariului minim pe economie, Ciucă a spus că această propunere a fost susţinută de toţi.

“A fost făcută de către noi toţi, pentru că ne-am ghidat după ceea ce putem să facem din punct de vedere al bugetului. Deci, asta putem să ne permitem. (…) Am susţinut-o de la început, am şi venit cu propuneri”, a mai spus Ciucă.

Partidul Naţional Liberal a venit inclusiv cu propunerea de scutire de taxe a pensiilor care ating pragul de 3.000 lei, a mai spus premierul, adăugând că acest lucru “nu s-a întâmplat, pentru că produce efecte în lanţ şi practic se aplică pe tot sistemul de pensii”.

“Nu am finalizat acest proces pentru că, în continuare, la Ministerul Muncii există grupul de lucru care trebuie să vină cu propunere concrete pe cifre, discutăm pe cifre concrete, ca să nu vorbim de tot felul de ipoteze care în final nu fac altceva decât induc aşteptări şi amăgire ulterior că nu se pot realiza”, a mai spus Ciucă, citat de Agerpres.

Hot this week

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...

Topics

01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img