Sunday, August 30, 2026
23.1 C
Bucharest

Tehnologii de avangardă, pentru diagnosticarea precisă a bolilor grave

Avansul tehnologic permite în prezent diagnosticarea rapidă și precisă a unor afecțiuni medicale grave, prin analize și investigații imagistice detaliate, care cu ani în urmă ar fi fost de domeniul unui film science-fiction. Astfel, activitatea cerebrală poate fi măsurată în timp real, cu ajutorul unui examen de rezonanță magnetică funcțională, o tehnică nouă, ultraperformantă. RMN funcțional sau fMRI este folosit în principal pentru evaluarea pacienților înaintea unor intervenții chirurgicale complexe pe creier sau pentru diagnosticarea unor afecțiuni neurologice.

Cu ajutorul acestei noi tehnici de investigare RMN, medicul poate să observe chiar și cele mai mici modificări care apar în fluxul sanguin cerebral, ca răspuns la anumite stimulări ce influențează activitatea cortexului. În acest fel, neurochirurgul poate să aprecieze foarte exact unde trebuie să realizeze o rezecție și cât de adânc să intervină, pentru ca operația să fie un succes, iar riscul de deficit neurologic să fie cât mai mic.

Practic, un examen RMN funcțional permite obținerea unei „hărți” a creierului, atât din punct de vedere anatomic, cât și al activității cerebrale, pentru o mai bună evaluare preoperatorie, dar și pentru navigare în timpul intervenției. De aceea, această tehnică imagistică este acum esențială pentru reușita unei operații delicate de neurochirurgie, dar și pentru diagnosticul avansat al unor afecțiuni neurologice, cum sunt epilepsia, boala Alzheimer sau tulburările de învățare și dezvoltare.

Tehnologia avansată care permite observarea circulației sângelui la nivel cerebral asigură identificarea celor mai mici modificări funcționale, pentru un diagnostic corect, chiar și în stadiile incipiente ale bolii, când alte metode imagistice nu pot oferi toate informațiile necesare.

Un examen RMN funcțional decurge similar unei examinări RMN cerebrale convenționale. Procedura nu este dureroasă, dar necesită colaborarea pacientului și respectarea unor indicații venite din partea medicul care realizează investigația. În timpul scanării, specialistul va analiza funcționarea centrilor cerebrali motorii și vizuali, dar și a celor responsabili de limbaj și de memorie, în funcție de indicațiile fiecărui caz în parte. P

Investigația RMN funcțional poate fi efectuată la Spitalul Clinic SANADOR, dotat cu echipamentul RMN Siemens Magnetom Skyra 3 Tesla și cu software special, unde acest examen este realizat de medici radiologi cu foarte multă experiență în imagistica funcțională avansată.

Hot this week

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...

Topics

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...
01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img