Wednesday, November 4, 2026
10 C
Bucharest

„Bisturiul trebuie să dispară din sala de operație!” Cum a fost salvat un pacient nonagenar

Dacă o afecțiune urologică nu este descoperită și tratată adecvat, aceasta poate conduce, în timp, la complicații severe, iar calitatea vieții va fi serios afectată. Asta s-a întâmplat cu un pacient de 97 de ani, Constantin, care s-a prezentat la Spitalul Clinic SANADOR cu trei afecțiuni grave, pe care le neglijase mult timp: hiperplazie benignă de prostată, tumoră vezicală și strictură uretrală.

Strictura uretrală, adică îngustarea uretrei, îl împiedica pe pacient să-și golească complet vezica urinară, fapt care îl predispunea la infecții urinare repetate. De asemenea, hiperplazia benignă de prostată, adică adenomul de prostată, i-a generat un disconfort constant: micțiuni frecvente, inclusiv noaptea, presiune scăzută a jetului urinar, senzația de golire incompletă a vezicii. În plus, tumorile vezicale și-au făcut simțită prezența prin hematurie – apariția sângelui în urină.

Cum astfel de simptome nu mai puteau fi ignorate, iar tumorile vezicale trebuie tratate rapid, pentru a nu se răspândi la distanță, pacientul a acceptat să fie supus la trei intervenții minim invazive, endoscopice, prin care au fost tratate cu succes cele trei afecțiuni urologice diagnosticate. Operațiile au fost realizate la Spitalul Clinic SANADOR de echipa de chirurgie urologică condusă de Conf. Dr. Marcian Manu, șeful Secției de Urologie.

„M-am simțit foarte bine. Tot personalul medical s-a comportat ireproșabil. Am numai cuvinte de laudă pentru felul în care am fost tratat”, a declarat Constantin despre experiența sa la SANADOR. După intervențiile chirurgicale minim invazive, pacientul s-a recuperat rapid și a fost sfătuit să revină pentru consultații urologice periodice, analize și investigații imagistice.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții pot beneficia de intervenții de chirurgie urologică de mare complexitate, realizate endoscopic, laparoscopic sau robotic, de o echipă de medici experimentați. Ori de câte ori este posibil, operațiile sunt realizate prin metode minim invazive, cu beneficii majore pentru pacienți, care astfel se recuperează mai repede și au un risc redus de complicații, aspecte esențiale mai ales în cazul celor vârstnici sau care au contraindicații pentru operațiile clasice, deschise. P

„Bisturiul trebuie să dispară din sala de operație!”, afirmă deseori Conf. Dr. Marcian Manu, care a tratat prin intervenții chirurgicale minim invazive numeroși pacienți cu afecțiuni complexe. Conf. Dr. Marcian Manu are supraspecializare și competențe în endoscopie urologică, laparoscopie urologică, transplant renal, ecografie, litotriție extracorporeală cu unde de șoc, urologie oncologică și urologie medicală non-chirurgicală.

Hot this week

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Topics

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img