“Ceea ce vrea preşedintele rus este o zonă tampon trandiţională în Europa Centrală şi de Est şi în Caucaz. Cu alte cuvinte, el nu vrea să recreeze Pactul de la Varşovia. Acesta a fost prea scump şi de aceea s-a prăbuşit Uniunea Sovietică. El vrea o zonă tampon tradiţională, de influenţă, cuvântul potrivit ar fi finlandizare. Vrea ca în Europa Centrală şi de Est şi în Caucaz să aibă o situaţie similară celei pe care o avea URSS în Finlanda în timpul Războiului Rece, când politica externă finlandeză era, într-o anumită măsură, deţinută de URSS. Li se permitea să fie capitalişti şi democraţi, dar în alte zone nu erau independenţi deloc”, a declarat, joi, la Bucureşti, analistul Stratfor Robert Kaplan, care şi-a lansat, la MAE, volumul “Răzbunarea geografiei”.
“Presupun că Putin, fiind un ofiţer de informaţii, nu un funcţionar plicticos, ştie că Articolul 5 din Tratatul NATO protejează membrii NATO împotriva unei invazii terestre, dar nu protejează membrii NATO împotriva acţiunilor subversive, împotriva activităţii serviciilor de informaţii, împotriva imperialismului prin intermediul companiilor energetice, mai degrabă decât prin intermediul Armatei Roşii. Nu protejează Europa Centrală şi de Est împotriva acţiunilor subversive prin cumpărarea mediei şi a băncilor”, a avertizat analistul american.
“De aceea, cred că provocarea strategică pentru România şi vecinii săi este să se protejeze nu împotriva unei acţiuni imediate a Rusiei, ci împotriva unei acţiuni subversive lente în următorii cinci ani”, a mai spus el.
Robert Kaplan, desemnat în 2011 de către Foreign Policy printre “Primii 100 de gânditori ai lumii””, şi-a lansat la Bucureşti volumul “Răzbunarea geografiei”, anunţând că următoarea sa carte va fi despre România.
PS 1 – Iata si opinia lui Serghei Lavrov, cel mai longeviv sef al diplomatiei de la Moscova :
“Aceasta nu ar fi doar o problemă pentru poporul ucrainean şi pentru NATO, aceasta ar fi o problemă şi pentru Rusia, pentru că am semnat o serie de acorduri cu state NATO conform cărora, iniţial, Alianţa nu se va extinde, apoi, după ce s-a extins contrar acordurilor, că nu vor fi forţe combatante substanţiale pe teritoriile noilor state membre, că nu va fi adusă infrastructură militară la frontierele Rusiei – toate aceste înţelegeri au fost încălcate într-un fel sau altul, iar încercările de admitere a Ucrainei în NATO ar fi foarte nefaste pentru întregul sistem de securitate european, iar Rusia se va opune clar, nu am nimic de ascuns”.
“Din punctul meu de vedere, totul a început mult mai devreme, în anii 1990, când NATO a stabilit că – în pofida tuturor declaraţiilor despre sfârşitul Războiului Rece şi despre faptul că nicio parte nu l-a câştigat – Alianţa se poate considera un câştigător; dar în termeni practici, criza actuală a început, seminţele acestei crize au fost sădite în anul 2008, în aprilie, în timpul summitului NATO de la Bucureşti, când liderii NATO au afirmat, în declaraţia finală, că Georgia şi Ucraina vor deveni membre ale Alianţei”, a explicat Lavrov în interviul pentru Bloomberg TV.
PS 2 – Oricind vine vorba despre democratizarea spatiilor ex-sovietice, Rusia intra in criza si fibrilatii. Asa e cind est incompatibil istoric cu democratia
PS 3 – Avocatul Rusiei in Europa graieste : Cooperarea strânsă cu Rusia trebuie să continue “pe termen mediu şi lung”, dar este necesar “un minim de valori comune”, afirmă cancelarul Germaniei, Angela Merkel, citată de AFP.
PS 4 : Altfel, cind interesele politice ale Germaniei o cer, incurajeaza tot soiul de povesti aberante cu pro-rusi de la Bucuresti care vor sa-l dea jos pe marele prieten al Germaniei, Traian Basescu. Care Germania, prietena Moscovei? Gretos joc face Angela Merkel !