Wednesday, December 18, 2024
6 C
Bucharest

INSP spune adevărul despre infectarea cu E-coli din apele litoralului românesc

Târziu, după multe zile de frământare publică privind prezenţa bacteriei E-coli in apele litoralului românesc, intervine şi INSP în discuţie :

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a transmis, miercuri, că valorile crescute ale concentraţiei de E.coli descoperite în apa Mării Negre nu au fost constante şi nu se încadrează în ‘situaţie anormală’.

Potrivit unui comunicat al MS, ca urmare a informaţiilor prezente în spaţiul public referitoare la concentraţii mari de Escherichia coli (E.coli), în unele zone de îmbăiere din apa Mării Negre, Institutul Naţional de Sănătate Publică transmite că prezenţa E.coli în apa de îmbăiere reprezintă un parametru de calitate al apei stabilit obligatoriu pentru a fi monitorizat, valorile determinate prin analize de laborator raportându-se la criteriile de calitate ale apei stabilite prin HG 546/2008 privind gestionarea calităţii apei de îmbăiere, respectiv:

– până în 250cfu/100 ml pentru calitate excelentă;

– până la 500cfu /100 ml pentru calitate bună;

– peste 500cfu/100 ml pentru calitate satisfăcătoare.

În cadrul monitorizării zonelor de îmbăiere de pe litoralul Mării Negre din România, valorile indicatorului microbiologic E.coli analizat au prezentat creşteri sporadice peste norma stabilită, clasificarea apelor de îmbăiere efectuându-se utilizând datele de monitorizare pe parcursul ultimilor 4 ani, nu la valorile determinate la fiecare monitorizare, arată INSP.

“Aceste creşteri nu au fost constante (timp mai multe zile) şi nu se încadrează în ‘situaţie anormală’ şi nici în situaţia de ‘poluare pe termen scurt’, pentru că valorile din ziua următoare creşterii s-au încadrat în valori normale. Creşterile valorile indicatorilor microbiologici au fost punctuale şi disparate în timp, motiv pentru care nu a fost emisă recomandarea de a interzice scăldatul în acele zone”. se precizează în comunicat.

Prezenţa E.coli în apa potabilă şi apa de îmbăiere denotă o contaminare fecală de origine umană sau animală – deversări de ape reziduale accidentale din diverse surse: canalizări defecte, terenuri agricole, ferme de animale, plaje insuficient întreţinute, explică Institutul, care adaugă că pentru apa potabilă valoarea pentru E.coli, conform OG 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman, trebuie să fie “0 cfu/mL” pentru a nu produce îmbolnăviri.

“Având în vedere faptul că apa de îmbăiere poate fi ingerată accidental, în cantităţi mici, riscul de îmbolnăvire presupus de prezenţa E. Coli în apa de îmbăiere este redus, faţă de prezenţa microorganismului în apa potabilă”, spune Institutul Naţional de Sănătate Publică.

INSP vine şi cu o serie de recomandări pentru populaţie pentru prevenirea posibilelor îmbolnăviri asociate acestor concentraţii crescute de E.coli în apa de mare:

– Evitarea ingestiei apei şi a scufundărilor cu capul sub apă pentru a nu favoriza pătrunderea apei pe nas sau urechi;

– Îmbăierea doar în zonele amenajate şi monitorizate unde se afişează calitatea apei de îmbăiere. Este indicat să facă duş după îmbăiere;

– Utilizarea corectă a grupurilor sanitare şi spălatul pe mâini după folosire;

– Respectarea normelor generale de igienă;

– Consumul de apă potabilă doar din surse sigure, monitorizarea calităţii apei potabile fiind asigurată şi de către producător /distribuitor.

“Pentru a controla situaţia apărută se face monitorizarea microbiologică cu frecvenţă mărită şi completarea analizelor cu cele fizico-chimice. Specialiştii din cadrul INSP vor realiza o analiză în dinamică a calităţii apei de îmbăiere de pe litoralul Mării Negre, în colaborare cu specialiştii din cadrul Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină “Grigore Antipa”, pentru a depista cauzele care au generat această situaţie”, informează Institutul.

 

Hot this week

Ponta la Trump. Georgescu pe tobogan

Dan Andronic, director www.evz.ro, pe Facebook : Primul politician român...

Decizie CJUE crucială şi pentru România : partidele şi personajele extremiste pro-ruse pot fi interzise

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a respins cererile...

Lasconi şi USR aruncă în aer coaliţia pro-europeană

USR aruncă în aer coaliţia pro-europeană. Elena Lasconi a declarat...

De ce sancţionează UE abia acum extrem de periculoasa unitate 29155 a GRU?

Una din cele mai mari ameninţări asupra spaţiului democratic...

Topics

Ponta la Trump. Georgescu pe tobogan

Dan Andronic, director www.evz.ro, pe Facebook : Primul politician român...

Lasconi şi USR aruncă în aer coaliţia pro-europeană

USR aruncă în aer coaliţia pro-europeană. Elena Lasconi a declarat...

De ce sancţionează UE abia acum extrem de periculoasa unitate 29155 a GRU?

Una din cele mai mari ameninţări asupra spaţiului democratic...

Preşedintele Iohannis n-a găsit 15 minute pentru ceremonia decorării Ambasadorului SUA. A făcut-o MAE

În preajma Zilei Naţionale a României, preşedintele Klaus Iohannis...

Georgescu amenință judecători cu „ani grei de închisoare”

Călin Georgescu îi amenință pe judecătorii Curții Constituționale cu...

Senatori SUA : Putin a lansat un atac asupra României

Conducerea Comisiei de Politică a Senatului SUA, formată din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img