Mykhailo Podolyak, consilier prezidenţial ucrainean, a postat următorul mesaj pe Twitter :

Desigur, nimeni nu se așteaptă ca NATO să invoce articolul 5 și să intre în război cu Rusia pentru căderea unei fragmente de metal într-un câmp românesc. Nu este cazul.

Rusia își permite să folosească spațiul aerian al României și al altor vecini pentru a lansa atacuri cu rachete asupra Ucrainei dintr-un singur motiv. Pentru că este liniște.

Poate că merită să articulezi mai ferm inadmisibilitatea încălcării propriului spațiu aerian?

De exemplu, declarând disponibilitatea de a doborî aceste rachete și drone într-o anumită rază pentru a vă proteja granițele.

În cele din urmă, punctul cheie este că este necesar să se ajute Ucraina cât mai curând posibil cu sisteme suplimentare de apărare aeriană, pentru a le disloca în zonele de frontieră.

Acest lucru va crește semnificativ securitatea țărilor care se învecinează cu Ucraina și va limita capacitățile speculative și provocatoare ale Rusiei.

Avem nevoie de acțiuni simple, nu de „tăcerea mieilor”… 

Cunoscut pentru talentul său dovedit de a crea controverse, Podolyak reuşeşte de data asta să comită mai multe erori dintr-o singură postare.

Să le luăm pe rând :

1.”Rusia îşi permite să folosească spaţiul aerian al României pentru a lansa atacuri asupra Ucrainei“. 

Între căderea accidentală a unei drone pe teritoriul României şi folosirea spaţiului nostru aerian pentru atac este o distanţă atât de mare încât mă întreb ce instrumente de raţiune foloseşte M. Podolyak. Ucraina şi România au fost lovite simultan, una intenţionat, alta accidental. Secretarul General al NATO a declarat că nu este vorba despre un gest intenţionat al Rusiei. Ca să foloseşti spaţiul aerian românesc pentru atacarea Ucrainei înseamnă să zboare avioane sau să se tragă rachete, ambele ruseşti, dinspre România spre Ucraina. Cred ca M. Podolyak nu este atât de euforic să fi văzut ceva ce nu există.

2. “Poate că merită să articulezi mai ferm inadmisibilitatea încălcării propriului spațiu aerian? De exemplu, declarând disponibilitatea de a doborî aceste rachete și drone într-o anumită rază pentru a vă proteja granițele”.

Ultima oară când am privit spre Ucraina, aceasta ţară era implicată într-un război sângeros provocat de invazia Rusiei şi atacul ilegal şi neprovocat ce durează de 18 luni. N-are M. Podolyak suficientă treabă, încât are timp să posteze pe Twitter sfaturi militare pentru o ţară NATO?
Ştie consilierul de la Kiev ce presupune calitatea de stat aliat? Şi faptul că deciziile se iau de toti cei 31 membri, după consultări in NAC? Nu fiecare stat membru, după capul lui? Iniţierea lui M Podolyak în mecanismele aliate i-ar aduce un plus de înţelepciune

3. Avem nevoie de acțiuni simple, nu de „tăcerea mieilor”…

Aici, simţind că se apropie zidul, Podolyak a apăsat şi mai tare pedala de aceleraţie. Rezultatul e vizibil. El sugerează că România e tăcută în faţa acestor provocări. Probabil a fost plecat din localitate (sau ceva…), pentru că n-a aflat următoarele evenimente :

  1. România a informat Consiliul Nord Atlantic la nivel de ambasadori despre incidentul de la frontiera româno-ucraineană. A ridica această problema în cel mai important for decizional NATO reprezintă exact contrariul tăcerii. Secretarul General al NATO Jens Stoltenberg a făcut o declaraţie specială pe tema incidentului, menţionând atenţia şi vigilenţa sporită a Alianţei
  2. Ministrul român de externe a purtat un dialog pe tema incidentului cu şeful diplomaţiei americane, Anthony Blinken. După acest dialog (gest care este opus tăcerii), Secretarul de Stat american a dat un comunicat. De obicei, comunicatele sunt acele demersuri publice care înseamnă altceva decât tăcere
  3. Ministrul român al apărării a primit la MApN pe Ambasadorul SUA în România, Excelenţa Sa Kathleen Kavalec. Într-o oră în care tăcerea a lipsit profund, s-au schimbat informaţii preţioase şi la final, partenerul strategic american a anunţat că va trimite avioane de luptă în România pentru a întări misiunile de Poliţie Aeriană. Un gest remarcabil, de care va benficia, foarte probabil şi Ucraina, prin semnalul de descurajare a agresiunilor repetate ale Rusiei în proximitatea Flancului Estic al NATO
  4. Când mai are de făcut remarci nefericite despre România, M Podolyak să ceară voie preşedintelui Zelensky să ni se adreseze pe cale diplomatică şi va afla toate demersurile făcute de România după incidentul cu drona. Demersuri, făcute, evident, prin mai multe mecanisme. Mai puţin cel al tăcerii
  5. Slava Ukraini !  

#Podolyak
#Ucraina
#Romania

2 COMMENTS

  1. Da, sunt greseli cam de neiertat, dar il punem in cosul aberatiilor pentru ca, e dezastru in ukrainia, putini sunt pe linia de plutire privind autocontrolul, mai e si o capcana intinsa in care a cazut fara sa vrea. Cat despre dronele iraniene, am spus ieri ce am vazut pe fly24, ti-am trimis captura pe facebook, asteara tarziu si azi, rusnacii au intrat la atac cu nemiluita al acestor munitii primite ieri. Dovada e aici: https://youtu.be/39AMvr2aRFs?si=c1HUi0nodO3PjwBa
    Au fost si aseara atacuri puternice in odessa si izmail dar doar pe partea ukraineana putin mai departe de aceste 2-3 locatii. Apropo de survol in zona nebuloasa cu probleme, am vazut azi survoland 2-3 nato si romanesti militare, ceea ce e foarte bine. Totusi, ieri cand era zburatorul in sevastopol si decolase spre moskva dupa ce descarcase munitia, zbura un nato pe mare, oare nu au obsevat miscarea? Nu ma refer la urmarirea online de baietii nato, e vorba strict de cei de la mansa zburatorului militar nato.

Leave a Reply