Cum e, a luat sau nu familia Basescu sute de mii de euro spaga de la clanului interlopului Bercea Mondial?
Iata stirea Mediafax :
Mircea Băsescu a fost şantajat de ginerele şi fiica lui Bercea Mondial, care l-au ameninţat că, dacă nu le dă 280.000 de euro, vor face publice informaţii despre presupusa implicare a acestuia în fapte de corupţie, cei doi fiind prinşi când primeau 10.000 de euro, potrivit unor surse judiciare.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 ore, începând de joi, ora 23.55, a lui Marius Constantin, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, în stare de recidivă, arată vineri DNA, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că în aceeaşi cauză mai sunt cercetate două persoane, respectiv Izaura Anghel şi minor în vârstă de 17 ani, faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.
“În ordonanţa de reţinere întocmită de procurori se arată că, în cauză există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la datele de 26 mai 2014 şi 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a exercitat constrângeri asupra unei persoane, denunţător în cauză, constând în ameninţarea cu darea în vileag, prin intermediul mass media, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracţiuni de corupţie. Ameninţările au fost exercitate de inculpat pentru a determina persoana vătămată să dea suma de 280.000 euro”, potrivit DNA.
Potrivit unor surse judiciare, denunţătorul este Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, iar cei care l-au şantajat sunt ginerele lui Bercea Mondial şi una dintre fiicele acestuia.
În 29 mai, Marius Constantin şi celelalte două persoane au fost prinşi în flagrant, în timp ce primeau 10.000 euro de la denunţător, potrivit DNA.
Marius Constantin urmează să fie dus la Tribunalul Constanţa, cu propunere de arestare preventivă petnru 30 de zile.
În cazul Izaurei Anghel şi a celeilalte persoane, procurorii au luat măsura controlului judiciar.
Familia Basescu = Mafia Romaniei, cu toate instituiile ei, incepand cu procurori judecatori militieni. Sa traiti bine.Suntem curiosi daca baselu il va interna si pe ginerele lui Bercea Mondial la spitaul de nebuni…
Ca sa nu va mai pierdeti timpul de pomana cu aceste intrebari ar fi bine ca juristii Antenei3 sa intocmeasca lista dosarelor penale in care Basescu a primit NUP din partea procurorilor obedienti pe baza asa zisei imunitati si sa depuna plangere penala improtiva acestora sub invinuirea de favorizarea a infractorului TB deoarece conform Constitutiei Romaniei presedintele detine imunitate numai vis-a-vis de declaratiile si parerile politice. Iar daca in final Antena3 va pierde procesul in instantele din Romania sa se judece cu statul roman la CEDO. In pararel cu aceasta plangere Antena3 sa vorbeasca cu cei de la Luju ca si aceasta entitate de presa sa depuna o plangere penala asemanatoare.
ce.mai.intrebam.????…clar.!!!!!.numai.afaceri.necurate.au.facut
Fac un exercitiu de imaginatie si constat ca in vreme ce milioane de romani traiesc sub limita subzistentei,rudele,clica si cucul(dupa cum reiese din convorbirea telefonica),au facut avere pe spinarea noastra,atata vreme cat a fost in functii cheie. Intr-o tara democrata,un cuc aflat in functie,chiar si ilegal,si-ar da demisia,dar se pare ca nu cunosc acest cuvant(ONOARE) si tine cu dintii de banii care ar putea sa mai curga spre ei !!! Sper sa fie doar prima plangere,pentru ca altii inca nu au curaj !!!
Mai conteaza ? Oricum USD-ul nu isi baga prietenii la puscarie. Pe de alta parte, dusmanul numarul 1 al romanilor este acum tradatorul de extrema dreapta, Antonescu.
Cel mai tare titlu de pe site-ul Antena 3:
” Ce au anunţat meteorologii s-a ÎMPLINIT. Codul GALBEN de ploi şi vijelii a intrat în VIGOARE ”
Pai normal ca a intrat in vigoare daca de meteorologi este dat ! Ar fi culmea. Pe de alta parte, afara este un soare cat galaxia si lumea e la plaja.
Semnat de celebrul jurmalist al A3, O.P.! Mai sunt o grămadă de aiureli pe site-ul ăsta, semnate de o grămadă de iniţiale “ilustre”. Ce să mai vorbim de moderarea comentariilor!
Poate că autorul s-a emoţionat că acest cod “a intrat în vigoare” aşa, fără nici o dezbatere parlamentară! Mare-i grădina Ta, Doamne!
🙂 Da… Dar si alte site-uri de stiri nu intrec chestia asta 🙂
Quod erat demonstrandum…
Ar trebui realizate cateva anunturi stradale cu aceste poze si un mesaj frumos. Poate va intelege si prostimea.
Estee baaahhh !!!
The Show MUST BEGIN !!! (and GO ON – fireste )
talpa tarii indura saracia si umilinta iar golanii astia huzuresc pe spatele nostru .Cand vom rasufla usurati?
de asta nu a iesit domnul Basescu,era preocupat cu organizarea flagrantului.stiti cind spunea domnul Basescu acum vreo saptamina jumate intr-un interviu ca DNA nu face arestari in campanie electorala ca sa nu influenteze procesul electoral…
“colonelul” turcescu s-a ocupat de povestea asta pe data de 24 martie 2011, aici, http://www.youtube.com/watch?v=tsBeYKnJiWU , dovada….
astfel, amenintarea cu “darea in vileag” nu prea mai are obiect…. insa asta e doar parerea mea….
Domnule Radu Tudor!!!
Inca nu cred ca este adevarat!!!Daca totusi se confirma cred ca se pune batista pe tzambal!!!Daca totusi explodeaza aceasta stire la nivel “Mondial” este clar sfarsitul Romaniei!!!Nu cred ca exista ceva in acest hal de stupid,penibil si absurd!!!
Prima poza e de generic 😀 . Eh, ce nu face omu’ pt lovele. Chiar si puscarie. Saracu’ nascase. Vezi daca n-a luat de la tigani. Banii n-au miros 😉
“Tiganii” de regula sunt doar tari in gura, daca “te faci la ei” fug ca iepurii.
OK, plecand de la teoria asta se ridica intrebarea: in ce masura “tiganii” doar dau din gura sau au si probe. Ca daca au atunci in paradoxal “tiganii” vor razbuna episodul “referendum 2012” altfel…probabil ca vor fugii ca iepurii fugariti de institutiile de forta ale stim noi cui.
nu conteaza imi bag pla in familia besescu din spatele ecranului,basau sa zica mersi cqa nu s vreun psihopst.astea s vorbe….asieaaa//
ce conteazqa.ori il vgfaceti martir ca a scuipat pe ceausescu stsalin bashina saui ce e nea bnasau asta ori il salvati! ce e mai profitabil?
baaaaaiiiii salvati pe raqtacitul ala ce scuipa “zeul”.BASAU NU SE4 OPRESTE PANA NU-L il face din om neom va zic eu!aici e rumania.ii face nebuni si se sinucid,nu e bulgaria sau alte aste
basau are miliaqrde la ciorP ce nu le poate folosi mla vedere si trqadatori slugi jigodii sunt multi din “compariotii” nostri rupti de foame si lipsiti de orice omenesc.din categoria asta medicii sunt no1.mai ales doctorii tembeli lesinati de foame de zorzoane
spitale ce se afla inafara jurisdicitei umane. spitalele de psihiatrie/
va jur ca tre omoraqti toti dl Tudor, sa fiu eu idiot .nu merge treaba “intorc si celalat obraz”.nu .la un idiot ca mine nu.ori ii omor ori ma omoara EI TYRAQDATORII JEGURI pe mine UN ROMAN si familia mea .ca sa-si raspandeasca ei genele basite si mondiale.
Mie, ca platitor de taxe in aceasta tara, sa-mi spuna “organele abilitate” de unde are familia “lu’ mondialu'” banii astia – vreau sursa de venit si dovada ca sunt si impozitati. De aici plecam cu judecata, corect?
PERFECT CORECT!!!!!!!!!!!!!!!!! intr-o lume ideala, sau macar normala … dar nu in Romanica unde “ei” nu “stie” de frica ……….. mi-e sila de tara mea sau de ce-a mai ramas din ea…. A mai ramas ceva?
De la ce interlopi a luat spaga? De la Familia Cosma de Prahova?
Da-l dracu cu spagalui,sa va dau o veste trista fratilor usl-isti.A ZIS IERI PONTA CA USL A MURIT.CICA EL IERI A AFLAT.Nu e gluma, e pe bune.Si sa nu stati suparati prea mult am si o veste buna pentru voi.Ponta s-a inselat,usl traieste.Sufletul s-a reancarnat in tariceanu.N-ati vazut ca toata ziua propovaduieste usl-ul pe la toata lumea?Noroc de suceala lui ponta.Din nou.Cica e posibil psd sa-l sprijine pe Diaconu la presedintie.Afost tariceanu,oprescu,geoana asa pe alocuri acum Diaconu.Va dati seama ce e in capul lui ponta?mai zicea si ca l-a votat pe antonescu el ffind cu geoana in acte,ca pe iliescu nu l-a votat niciodata,s-a dus cu proiect la parlament ca prim ministru pentru sustinere da a zis ca el ca deputat voteaza impotriva.Maica,omul are probleme grave rau de tot in cap.
…dar v-o trage inteligent.
,,Pînă nu faci foc, nu iese fum”, un proverb real pentru zilele actuale. Cam aşa se face politică de 24 de ani de zile, se unesc în grupări-grupuri de interese, fie şi pentru voturi, dar ţeapa e uriaşă, după ce-şi văd sacii în car. Cam peste tot în ţară se foloseşte această metodă sau cu mici îmbunătăţiri. Asta e clasa politică, de asta spun în gura mare,,parlamentul şi funcţiile în guvern trebuiesc deparazitate, dezinfectate urgent!!!” S-a ajuns mult prea departe, cu rădăcini prea groase şi adînci mafiote, nu contează studiile, funcţia, scaunul ocupat!!! ,,…iese clămpăneala pentru justificare…diseară sau mîine seară…”
banii-s bani si de la tigani
Titlul cu ‘..fam Basescu…’ mi se pare manipulare. Corect era ‘fratele lui Basescu’ sau ‘Mircea Basescu’
Daca Basescu mai era relevant politic, intelegeam. Asa arata ca o obsesie…
Scorul PMP de la europarlamentare e cea mai buna dovada ca Basescu e terminat politic, varianta cu Basescu premier e alta manipulare ca poporul sa creada ca marele erou VV Ponta se lupta cu Basescu.
Clanul sustine ca are inregistrari din care reiese ca Mircea primea o parte si diferenta se ducea la Traian. Chiar intr-un interviu TV cei din clan spun ca Mircea le-ar fi zis ca parte din bani ii da lui frati’su, adica Traian. Capisci? sau ai nevoie de un pixel albastru ca sa te lumineze?
E plin netul cu interviul asta, citeste mai mult daca vrei sa fii informat (nu doar cu titluri de articol)
e plin netul cu o anumita orientare si obsesie
prefer sa astept dovezile
incearca sa nu te mai lasi manipulat
basismul a ramas in pnl si pdl care sunt toxice ca basescu si pmp.tot un drac.
Nu a zis nimeni că Ponta ar fi un erou. Cât despre manipulare, asta faci tu. Băsescu nu mai e relevant politic?! Serios, antonistule?!
1. PDL-ul a fost, este și va fi mereu “ciuma portocalie” din cauza tuturor porcăriilor, jafurilor și nemerniciilor pe care ei le-au făcut cu și pentru Băsescu. Scârba ipocrită de Antonescu și ai lui “apropiați” s-au făcut că au uitat tocmai asta.
2. Dacă PDL-ul cu care PNL-ul lui Antonescu este pe punctul de a fuziona nu ar avea nici o legătură cu Băsescu, atunci Blaga și ai lui s-ar debarasa instant de leprele Videanu, Anastase, Blejnar, Berceanu etc ȘI s-ar denunța la Parchet pentru frauda electorală de la alegerile prezidențiale din 2009 pentru Băsescu – un vot la fiecare 13 secunde la Paris. Sau cumva ai uitat, asemenea lui Antonescu?
3. Tu ai văzut cine s-a aflat printre… “sfinții” care au participat la discuțiile PNL-PDL referitoare la fuziune? Lasă că te ajut eu: “imaculatul” și “antibăsistul” Frunzăverde (fost până în 2012, culmea, PDL) din partea PNL și “sfântul”, “săracul”, “cinstitul”, “nebaronul” și “neînrudidul-cu-Băsescu” Gheorghe Falcă care e, culmea, finul lui Băsescu.
Fuzionare plăcută, trădători imbecili! Sigur, sigur, Băsescu nu are nici o legătură cu alianța și ulterioara fuziune PNL-PDL, nu-i așa?
P.S: Întreabă-l pe dragul tău Antonescu care dracu’ e legătura dintre doctrina de dreapta pe care o invocă cel puțin o dată la 2 fraze și închiderile de spitale, acțiuni întreprinse de către aceiași PDL-iști ordinari cu care PNL-ul scârbei și ipocritului Antonescu în curând va fuziona?!
P.P.S: Sictir!
Și încă ceva:
Cine a zis că dacă ajunge președinte, Ponta nu va mai fi prim-ministru mai mult de 2-3 săptămâni deși alegerile parlamentare următoare vor fi in 2016 și, deci, va proceda la încropit și cârpit majorități parlamentare după modelul folosit de Băsescu? ANTONESCU! http://www.dcnews.ro/ponta-pe-fara-daca-nu-iese-pre-edinte-cat-timp-ii-da-antonescu_443864.html
Cine a zis că s-ar vedea un “premier excelent”? BĂSESCU!
Care partide urmează să fuzioneze? PNL-ul lui Antonescu și PDL-ul lui Băsescu! “Despărțirea” lui Băsescu de PDL de la perdeluță a fost, vorba domnului Badea, “pentru prostit proștii”.
Deci, fuzionare plăcută!
traian basescu & mircea basescu fratii vaporenii cu blugii,tigarii,sgarci ,flota vanduta ,portul ct.la mana lor spaga cu procurorii si pdlisti ,un clan cu bercea mondialu la care au cerut 7oo.ooo euro sal lase liber pe bercea si nu lau lasat,familia cere bani dela mafia basescu,mircea da 1o.ooo de euro la fata lui bercea si iau aranjat flagrant????? hotii astai traian basescu mincinosul,hotul,criminalul spagarul cu statul lui de drept un paranoia bolnav sal internam la palazul mare pe el nu pe patriotul zglobiu
Un clan interlop mituieste clanul Basescu.
Se poate considera aceasta fapta drept o vulerabilitate la adresa securitatii nationale in contextul evenimentelor din Ucraina?
Ce incredere mai au aliatii NATO intr-un presedinte al carui frate face trafic de influenta?
E foarte posibil atata timp cat stiu sigur ca Sorin Oprescu
ia spaga de la dezvoltatori imobiliari de cea mai joasa speta
Asta inseamna 250k investiti!
Stim ca dvs ca jurnalist si colegii dvs nu puteti sustine decat cu probe diversele acuzatii ….dar eu cred ca este clar si limpede pentru toata lumea ca Basescu si ….mai toti politicienii sunt corupti si au facut averi uriase…..nu din munca de bugetari !!!!
Eu cred ca se vede cu ochiul liber ca nu exista un Primar,un Ministru..un secretar de stat…care sa aiba averea justificata !
Hai sa fim seriosi ! Stim ce salarii au oficial….vi se pare ca pot ei justifica casele,terenurile,masinile,viata de lux…cu salarii ?
Muncim in privat de multi ani pe salarii triple fata de ale lor si abia daca ne putem permite un apartament normal si o masina …iar ei …??!!
Stie aproape toata lumea cum se obtine un contract cu statul….cum se dau comisioane si spagi uriase…la toate nivelele si in toate structurile !!!
Stim cum se obtine un post…de la cele din Administratie pana …oriunde….exista vreun Manager de spital care nu “cotizeaza”??
Poate cineva sa creada ca exista ceva…fara spaga ?
La randul lor politicenii cotizeaza la partid si nu numai….si tot asa !
Ceea ce este acum cu subiectul Mircea Basescu este …un fleac pe langa ce bani au invartit Base si ai lui !!!!
Oare mai stie Basescu cate milioane de euro are ?
Si cine crede ca securitatea vegheaza asupra intereselor tari…e un mare credul.Bani sunt pentru ei ,,mama si tata,,,tara etc.Vai de tara si de noi,cu asemenea lichele.Kovesi in CIA…. la capitolul coruptie este medaliata si felicitata.A cui interese slugareste ?
Este o vorba romaneasca: spune-mi cu cine te imprietenesti,ca sa iti spun cine esti.
Oare care a fost scopul pentru care la Costesti,a participat familia prezidentiala,daca nu pentru profituri ulterioare. Sunt tiganii asa de saraci,ca sa nu se imprieteneasca cu ei? Oare chiar din marinimie si onestitate,a botezat Mircea Basescu,fara nici un profit,copilul tiganilor? Parca nu se leaga de loc treaba cu santajul si cu “omenia” botezului. Asa oameni, asa neamuri.
Cine stie ce mai fura acum base si neamul lui de au nevoie de scandal si agitatie la tv. Oricum flota a furat-o, terenuri a furat, spagi a luat, nimic nou sub soare.
haaa teai pupat cu tiganii am vazut acuma esti plin de rahat,urat mirositor basescu fratii vaporeni,invatati cu spaga,cu furatul de banii,terenurii case,vile,flota ,loveste copii baga la brutarie pe nastase,becali,zglobiu,cu gunoiele securiste ,procurorii lui cu scola la seral toti lingusitorii capaunului basinos ce se gudura langa dictatore -mascazone -mafiozo con camora italiano stronzo di cane
Interlopii au primit inca din ’90 exclusivitate in comercializarea resturilor ramase dupa demolarea Romaniei socialiste. Sunt, intr-adevar, interesante legaturile clanului basescu atat cu interlopii, cat si cu ideologii. Apare un interesant amalgam intre liiceni, patapievici, ciorbi si berci, cu totii mondiali. Catalizatorul acestui meclem este basul, care mizeaza pe faptul ca doar ei, catalizatii, au memorie colectiva si ca noua ne-a disparut istoria din cap laolalta cu dosarele de la cenesas. Acest tandem de succes a mai functionat din plin in anii ’50, catalizat, la vremurile acelea, de marele prieten de la Rasarit. Atunci, ca si acum, inamicii/victimele acestei simbioze contra naturii am fost noi, romanii.
Am auzit o poveste despre niste arme casate prin Taiwan si vandute prin Africa, cu ceva profit prin buzunarele d-lui mircea basescu. Asta implica acordul unor organizatii extrem de puternice si explica tinerea basului in generoasele brate americane. Avem de ce sa fim ingrijorati.