Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că principala problemă a blocajului negocierilor din coaliţie în privinţa comasării alegerilor o reprezintă dorinţa PSD de a impune un candidat comun al celor două partide la prezidenţiale, în persoana lui Marcel Ciolacu.
“Eu am crezut că se va ajunge la începutul săptămânii la o înţelegere pentru că declaraţiile venite din zona PSD, majoritatea, şi a decidenţilor importanţi, au mers pe varianta comasării alegerilor. Discuţia s-a blocat din cauza unor strategii colaterale comasării – pe comasare nu există mari probleme – legate de anumite candidaturi comune, de candidat comun la Preşedinţie, de candidat comun la Primăria Bucureştiului, de cine să fie prim-ministru, mă rog lucruri de genul ăsta. Iar principala problemă a fost dorinţa PSD-ului, motivată de faptul că este cel mai mare partid în momentul de faţă, ca persoana susţinută de ei la funcţia de preşedinte, în speţă Marcel Ciolacu, să fie candidatul comun al celor două partide. A fost o abordare pe care noi am respins-o din faşă, în sensul că întotdeauna am declarat cât se poate de tranşant că Partidul Naţional Liberal va avea candidat la Preşedinţie. În România este aproape o cutumă că dreapta dă candidat la Preşedinţie, iar PNL, în calitate de cel mai mare partid de dreapta, va da credem noi viitorul preşedinte al României. Şi atunci vă daţi seama că lucrurile s-au blocat acolo. Nu ştiu dacă mâine PSD îşi va menţine punctul de vedere şi condiţionarea oricărei înţelegeri de desemnarea ca şi candidat comun, în speţă candidatul lor la Preşedinţie, dar dacă va fi aşa înţelegerea va eşua şi mâine”, a declarat Fenechiu.
Senatorul PNL spune că PNL nu îşi va schimba poziţia nici la negocierile care vor avea loc vineri pe tema comasării alegerilor.
“Mâine se va intra pe făgaşul normal, se va discuta strict despre comasare pentru că noi pe comasare am adus nişte argumente pe care ei le-au acceptat şi care ţin de o reprezentativitate mai bună, de o prezenţă mai mare la vot, de a scoate românii de mai puţine ori la vot, şi a nu genera uzură, blazare în raport de rezultate, atunci ne vom înţelege. Dacă PSD-ul va insista pe candidat unic, vom face alegeri aşa cum sunt ele stabilite, dar va fi problema lor să explice de ce se întâmplă în maniera asta, şi cu siguranţă ei vor trebui să dea explicaţiile de rigoare, pentru că, aşa cum spuneau în urmă cu o săptămână, două, trei, agreau varianta comasării”, a completat acesta.
De asemenea, Daniel Fenechiu a explicat motivele pentru care PNL îşi doreşte o comasare a alegerilor din acest an.
“De ce facem comasarea? Facem comasarea dintr-un interes politic, sau pentru că este mai bine pentru România? Ne dorim ca întreg an să fie electoral? Noi am mers pe varianta că dacă avem alegeri pe 9 iunie şi alegem administraţia locală şi europarlamentarii, care au o mare legătură cu fondurile europene, primarii şi aleşii locali sunt cei care stabilesc, după discuţiile şi consultarea cetăţenilor, care sunt priorităţile administraţiei locale, europarlamentarii sunt cei care se ocupă de finanţare, de linii, este foarte firesc. Deci avem aceste alegeri pe 9 iunie, atunci vom avea o pauză până în decembrie. Sunt practic iulie, august, septembrie, chiar dacă este vară, administraţia va funcţiona, va funcţiona şi Guvernul, şi nu vom fi într-o campanie veşnică”, a afirmat liderul PNL.
Întrebat dacă se poate vorbi despre o criză în coaliţie care să ducă la ieşirea de la guvernare, Fenechiu a spus: “Noi nu am perceput-o. Oamenii întreabă dacă reacţia PNL-ului ar trebui să fie o ieşire de la guvernare. Îmi este greu să dau un răspuns. Destul de sigur există o masă de nemulţumiţi, şi în PNL şi în PSD, faţă de această guvernare. Ea poate să crească, urmare a unei decizii nefavorabile mâine pe comasare, dar nu am de unde să anticipez. Din declaraţia preşedintelui Ciucă, şi este şi opinia mea personală, dacă am înţeles să facem această mezalianţă cu PSD pentru a asigura stabilitate, va trebui să ne continuăm mandatul. Dar Partidul Naţional Liberal este un partid democratic, dacă va exista o masă critică care va impune o altă decizie, evident că o să o respectăm. Noi avem argumente în sensul nostru, dar într-un partid decide majoritatea”.
El a afirmat că, din punctul său de vedere, nu crede că este iminentă ruperea coaliţiei.
“Noi am făcut o propunere cu argumente, nouă nu ne este frică nici de alegerile europarlamentare, nici de locale. Speculaţiile de genul că PNL va lua un scor mic la europarlamentare pornesc de la o abordare ‘mafaldiană’. Nu cred că ştie cineva cum vor vota românii pe data de 9 iunie. Ce înseamnă un scor mic, 19, 17, 23? Asta nu ştie nimeni. Că e posibil ca alegerile comansate să aducă mai mulţi români la vot este o posibilitate”, a adăugat liberalul.
Daniel Fenechiu a participat joi, la Colegiul Naţional Tudor Vianu, la evenimentul eFAST Gaming şi Sport, organizat de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, în parteneriat cu Institutul Sportiv Român, scrie Agerpres.