Friday, August 14, 2026
18 C
Bucharest

Rușii dau o lege împotriva propriei decizii privind Crimeea

Deputaţi ai partidului pro-Kremlin Rusia Unită au prezentat luni în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului federal, un proiect de lege care declară ilegală predarea către Republica Sovietică Socialistă Ucraineană (RSS Ucraineană) a Crimeii în 1954, cu o săptămână înainte de împlinirea a zece ani de la anexarea peninsulei de către Federaţia Rusă, relatează EFE.

“A se declara ilegală decizia de a scoate regiunea Crimeea din cadrul Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse (RSFSR) şi de a o include în cadrul RSS Ucrainene în 1954”, se arată în proiectul de lege publicat în baza de date a Dumei cu privire la scopul său.

De asemenea, deputaţii au denunţat faptul că această decizie a fost “adoptată prin intermediul unor acte normative lipsite de forţă juridică şi care au încălcat Constituţia RSFSR şi a Uniunii Sovietice” şi “nu corespund principiilor de bază ale statului de drept şi ale dreptului internaţional”.

Este vorba de decizia luată de secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Nikita Hruşciov, care a aprobat transferul teritoriului în februarie 1954.

După destrămarea URSS, Crimeea şi oraşul autonom Sevastopol, bază a Flotei ruse din Marea Neagră, au făcut parte din Ucraina independentă până în 2014, când au fost anexate de Rusia la 18 martie.

În urma înlăturării de la putere a preşedintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici în luna februarie a aceluiaşi an, locuitorii din Crimeea au votat pentru independenţa faţă de Ucraina în cadrul unui referendum separatist recunoscut de Rusia, dar condamnat de cea mai mare parte a comunităţii internaţionale.

Un miting cu ocazia celei de-a zecea aniversări este preconizat pentru lunea viitoare în Piaţa Roşie, la care ar putea să participe şi preşedintele rus Vladimir Putin, la o zi după alegerile prezidenţiale pe care le va câştiga fără dubii, în lipsa oricărei concurenţe şi opoziţii reale, scrie Agerpres.

Hot this week

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Topics

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img