Wednesday, August 5, 2026
29.1 C
Bucharest

Ce conţin informările SIE trimise factorilor de putere

Deputatul Mihai Weber, preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe a trimis un comunicat în legătură cu 

Raportul privind activitatea desfăşurată de SIE în anul 2023, în atenţia Comisiei
În cursul lunii martie, membrii Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii SIE s-au întrunit pentru analizarea raportului activităţii Serviciului de Informaţii Externe în anul 2023 în plan operativ, informaţional-operaţional şi analitic.

Reprezentanţii SIE au prezentat activităţile pe mai multe paliere:

– furnizarea evaluărilor şi informaţiilor către decidenţii politici/militari

– cunoaşterea-evaluarea şi anticiparea impactului mutaţiilor survenite la nivelul vectorilor de ameninţare asupra securităţii şi intereselor României
– protecţia cadrelor, resurse umane, activităţi juridice, precum şi cooperarea internă şi externă.
S-a subliniat că, în anul 2023, au fost transmise beneficiarilor legali un număr important de materiale de informare care au abordat aspecte relevante referitoare la evoluţii în planul securităţii naţionale aferente domeniilor de competenţă.
Noile provocări şi riscuri de securitate generate de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina, conflictul dintre Israel – Hamas în Orientul Mijlociu, au reprezentat unele din principalele teme care au făcut obiectul informării factorilor de decizie.
Combaterea efectelor de ordin economic asupra ţării, a fenomenului migraţionist, a ameninţărilor hibride, a atacurilor cibernetice, a fenomenului de propagandă şi dezinformare, inteligenţa artificială, precum şi oportunităţile de promovare a intereselor de securitate ale României, dar şi modernizarea şi adaptarea la noile realităţi geopolitice, dezvoltarea analizei predictive, astfel încât să poată fi anticipate riscurile şi ameninţările externe la adresa securităţii naţionale, au fost, de asemenea, în atenţia Serviciului.
În concluzie, Comisia a constatat că SIE şi-a îndeplinit obiectivele asumate privind misiunile încredinţate cu respectarea reglementărilor naţionale în materie, în conformitate cu direcţiile stabilite de către CSAT.
Comisia constată că Serviciul a demonstrat că este pregătit în orice moment să răspundă tuturor provocărilor de securitate şi este pregătit să îndeplinească toate sarcinile care îi revin pentru păstrarea unui climat de siguranţă în contextul geopolitic actual complex.

Hot this week

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Geografia turismului : încep să fie căutate locurile răcoroase

Confruntați cu căldura intensă, turiștii se îndreaptă din ce...

Porturile georgiene la Marea Neagră, refugiul petrolului rusesc

Porturile georgiene Kulevi și Batumi, situate pe coasta Mării...

Alergia de sezon care poate da simptome greu de suportat

Alergia de sezon care poate da simptome greu de...

Topics

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Geografia turismului : încep să fie căutate locurile răcoroase

Confruntați cu căldura intensă, turiștii se îndreaptă din ce...

Porturile georgiene la Marea Neagră, refugiul petrolului rusesc

Porturile georgiene Kulevi și Batumi, situate pe coasta Mării...

Alergia de sezon care poate da simptome greu de suportat

Alergia de sezon care poate da simptome greu de...

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia Agarici, vânător de bolșevici

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia...

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img