Wednesday, June 24, 2026
29 C
Bucharest

Semnal important privind viitorul maşinilor electrice

Directorul general de la Renault, Luca De Meo, şi-a exprimat unele îndoieli cu privire la intervalul de timp pentru tranziţia la vehiculele electrice în Europa, adăugând că producătorul auto trebuie să diminueze costurile dacă vrea să îşi atingă obiectivele în domeniul automobilelor electrice, transmite Reuters.

Tranziţia la vehiculele electrice joacă un rol crucial în reducerea emisiilor globale de carbon iar ritmul în care va avea loc această tranziţie va restructura industria auto.

Cu prilejul recentelor alegeri europene, care au avut loc într-un moment de cerere slabă pentru vehiculele electrice, au fost lansate din ce în ce mai multe apeluri pentru a renunţa la decizia UE de a interzice vânzările de automobile cu motoare pe combustie din 2035, decizie care urmează să fie revizuită în 2026.

“Avem nevoie de puţin mai multă flexibilitate cu privire la calendar. Cu toate acestea, ar fi o eroare strategică să abandonăm pur şi simplu obiectivul din cauza actualei încetiniri a pieţei”, a spus Luca De Meo în comentariile publicate luni de cotidianul financiar Les Echos.

Întrebat despre ambiţia Renault de a trece 100% din producţia sa europeană de automobile la vehicule electrice, în contextul pieţei interne slabe, De Meo a spus: “adevărul este că nu suntem încă pe traiectoria adecvată pentru a ajunge la 100% automobile electrice în 2035. Acesta este adevărul. Dacă clienţii nu ne urmează, suntem cu toţii responsabili. Trebuie să reducem costurile”.

Sectorul auto s-a confruntat cu diferite provocări, precum incertitudinea cadrului de reglementare şi concurenţa venită din China, care se adaugă crizei costului vieţii pe pieţele interne, ceea ce a avut un impact în tranziţia la vehiculele electrice.

Vânzările globale de automobile electrice au crescut cu 35% în 2023 dar au scăzut în 2024. Totuşi, în luna iunie a acestui an, vânzările de autoturisme noi în UE au crescut cu 4,3% în ritm anual, până la cel mai ridicat nivel de după luna iulie 2019, în timp ce înmatriculările de automobile pe baterie au scăzut uşor, scrie Agerpres.

Hot this week

Criza politică se întoarce la punctul mort

Criza politică se întoarce la punctul mort, cel al...

Bolojan : votăm guvern PSD

Declarațiile lui Ilie Bolojan, după discuțiile cu Nicușor Dan: "PNL...

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

Topics

Criza politică se întoarce la punctul mort

Criza politică se întoarce la punctul mort, cel al...

Bolojan : votăm guvern PSD

Declarațiile lui Ilie Bolojan, după discuțiile cu Nicușor Dan: "PNL...

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

AI bagă Starbucks într-un scandal imens

Starbucks Korea își va închide temporar toate magazinele, pentru...

Soţia premierului Suediei, anchetată de biserică

Biserica Luterană a Suediei anunţă marţi că a deschis...

SIS : Rusia colectează ilegal date pentru fraude în Republica Moldova

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) avertizează că datele...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img