Friday, May 15, 2026
19.7 C
Bucharest

A murit John Mayall, chitarist legendar de blues

Cântăreţul şi muzicianul britanic John Mayall, pionier al blues-ului englez din anii 1960 şi personalitate marcantă a scenei rock, a murit la vârsta de 90 de ani, a anunţat marţi familia artistului pe pagina oficială de Facebook a acestuia, informează AFP.

Artistul s-a stins din viaţă în ziua precedentă în locuinţa sa din California, se precizează în comunicat, care nu menţionează şi cauza exactă a decesului.

”Problemele de sănătate care l-au forţat pe John să pună capăt unei vieţi de concerte l-au făcut în cele din urmă pe unul dintre cei mai mari călători din această lume să se odihnească în pace”, precizează acelaşi comunicat.

Vocalist, cântăreţ la muzicuţă, clape şi chitară, el a fost unul dintre principalii reprezentanţi ai ”blues boom”, un stil muzical care s-a manifestat în Anglia la mijlocul anilor ’60.

În 1963, John Mayall, care avea 30 de ani pe atunci, s-a mutat la Londra venind din nordul Angliei. Licenţiat în Arte Frumoase, a decis să abandoneze profesia de graphic designer pentru a îmbrăţişa cariera de muzician de blues, un stil născut în comunitatea afro-americană.

Acompaniat de trupa sa Bluesbreakers, John Mayall a fost creatorul unui blues sofisticat. I s-au alăturat mai mulţi chitarişti tineri, care au devenit ulterior foarte apreciaţi, printre care Eric Clapton, Peter Green şi Mick Taylor.

John Mayall a emigrat în 1968 în California, unde a continuat să-şi rafineze blues-ul progresist.

”Livin’ & Lovin’ the blues” (”A trăi şi a iubi blues-ul”), sloganul de pe afişele turneelor sale, simbolizează perfect starea de spirit care anima acest slujitor al blues-ului.

Când a început să cânte blues în anii 1960, ”această muzică constituia o noutate pentru Anglia albă”, a afirmat muzicianul pentru AFP în 1997. După ce s-a mutat în Statele Unite, a susţinut în 1972 un turneu american alături de o trupă compusă aproape în exclusivitate din muzicieni de culoare.

John Mayall rămâne în istoria muzicii prin câteva discuri importante, printre care ”John Mayall plays with Eric Clapton” şi ”Blues from Laurel Canyon”.

Născut într-o localitate din apropiere de Manchester în 1933, cântăreţul britanic a avut şase copii, şapte nepoţi şi patru strănepoţi, potrivit comunicatului de pe pagina sa de Facebook.

Hot this week

Sondaj : scade AUR, cresc PSD și PNL

Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională...

Rubio, în dezacord cu Trump : Ucraina are cea mai puternică armată din Europa

Într-o declarație acordată Fox News pe 14 mai, în timpul...

Bolojan : salariile sunt prea mari

Premierul demis al României, Ilie Bolojan, a vorbit, într-o...

Președintele Consiliului Fiscal : România nu este în dezastru economic

Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, consideră „impropriu” termenul de...

Când durerea de genunchi schimbă viața: soluțiile moderne în gonartroză

Când durerea de genunchi schimbă viața: soluțiile moderne în...

Topics

Sondaj : scade AUR, cresc PSD și PNL

Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională...

Rubio, în dezacord cu Trump : Ucraina are cea mai puternică armată din Europa

Într-o declarație acordată Fox News pe 14 mai, în timpul...

Bolojan : salariile sunt prea mari

Premierul demis al României, Ilie Bolojan, a vorbit, într-o...

Președintele Consiliului Fiscal : România nu este în dezastru economic

Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, consideră „impropriu” termenul de...

Când durerea de genunchi schimbă viața: soluțiile moderne în gonartroză

Când durerea de genunchi schimbă viața: soluțiile moderne în...

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București Consacrarea...

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img