Friday, June 26, 2026
28.7 C
Bucharest

Șeful Apărării : pacea nu mai este o certitudine

Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la înfiinţarea Statului Major.

“Indicatorii situaţiei actuale de securitate ne avertizează că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european. În disonanţă cu normele dreptului internaţional umanitar, acţiunile Federaţiei Ruse alimentează progresia negativă a potenţialului de ameninţări şi riscuri de securitate. La nivelul regiunii Mării Negre, zonă de interes strategic a NATO, avem o situaţie de criză în domeniul apărării”, a spus generalul Gheorghiţă Vlad.

El a precizat că Armata României şi-a reconfigurat arhitectura defensivă şi au fost adaptate procedurile, s-a recalibrat capacitatea de reacţie a forţelor şi s-au consolidat structurile destinate serviciului permanent de luptă, poliţiei aeriene şi întăririi vigilenţei.

“Totodată, s-au îmbunătăţit capabilităţile de cunoaştere a situaţiei şi avertizării timpurii. Capacitatea noastră defensivă, respectiv relaţiile euro-atlantice şi de Parteneriat Strategic cu SUA rămân vectorii posturii naţionale de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre”, a mai spus oficialul MApN.

În urmă cu 165 de ani, sub autoritatea lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul celor două principate unite, începea construcţia statului român modern. Între instituţiile înfiinţate în 1859 s-a numărat şi Corpul De Stat Major General, structura comună de comandă a armatelor Moldovei şi Ţării Româneşti, arată sursa citată.

“De atunci, unul dintre pilonii identităţii naţionale a fost reprezentat de instituţia apărării. Prin fapte, Armata şi-a câştigat un bine-meritat loc în istorie şi în inimile românilor. În fruntea instituţiei militare s-a găsit eşalonul care a avut ca misiune generală pregătirea oştirii şi a naţiunii pentru apărare. A fost un angajament dificil, adeseori îndeplinit cu sacrificiul celor mulţi, căzuţi la datorie”, a evidenţiat Gheorghiţă Vlad.

El a menţionat că militarii români sunt prezenţi la operaţii ale NATO şi UE în Balcanii de Vest, Africa, în Marea Mediterană şi Oceanul Indian, iar din perspectiva sprijinului naţiunii gazdă, România asigură condiţiile necesare operării şi pre-poziţionării forţelor şi capabilităţilor aliate în ţara noastră, potrivit Planurilor Regionale, scrie Agerpres.

“În format bilateral şi al UE, cooperăm cu partenerii din Armata Naţională a Republicii Moldova, pentru ca acest stat independent să reziste ameninţărilor hibride lansate de regimul de la Moscova. De asemenea, prin contribuţii cu capabilităţi militare către Armata Ucrainei, suntem parte a efortului naţional de sprijin multidimensional al statului vecin, care se apără în războiul brutal dus de Federaţia Rusă”, a mai declarat şeful Statului Major.
Potrivit acestuia, se iau deja măsuri prin care militarii să beneficieze de echipament şi armament individual de cea mai bună calitate, iar consolidarea accentuată a capabilităţilor relevante din arhitectura defensivă naţională ”continuă neabătut”.

 

Hot this week

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în România

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în...

Bill Gates recunoaște legături compromițătoare cu Epstein

Bill Gates, declarații sub jurământ despre relația cu Jeffrey...

Fisuri în aripi la Airbus A380 !

Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane...

Ministrul belgian al apărării, sfat anticaniculă : piscină, bere, grătar

Ministrul apărării belgian, Theo Francken, a provocat agitație politică...

Când este utilă imagistica cerebrală avansată

Când este utilă imagistica cerebrală avansată   În neurologie, unele întrebări...

Topics

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în România

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în...

Bill Gates recunoaște legături compromițătoare cu Epstein

Bill Gates, declarații sub jurământ despre relația cu Jeffrey...

Fisuri în aripi la Airbus A380 !

Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane...

Ministrul belgian al apărării, sfat anticaniculă : piscină, bere, grătar

Ministrul apărării belgian, Theo Francken, a provocat agitație politică...

Când este utilă imagistica cerebrală avansată

Când este utilă imagistica cerebrală avansată   În neurologie, unele întrebări...

Criza politică se întoarce la punctul mort

Criza politică se întoarce la punctul mort, cel al...

Bolojan : votăm guvern PSD

Declarațiile lui Ilie Bolojan, după discuțiile cu Nicușor Dan: "PNL...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img