Saturday, October 24, 2026
13.3 C
Bucharest

În topul NATO : România, 2,29% din PIB cheltuiţi pentru apărare în 2024

Potrivit unor surse militare autorizate, Ministerul Apărării Naţionale a realizat o execuţie bugetară de 2,29% din PIB, un nivel record pentru ţara noastră ca stat membru NATO.

Cea mai mare parte a contribuţiei pentru bugetul cheltuit este la capitolul înzestrare cu echipamente militare moderne.

România s-a angajat să aloce 2,5% din PIB pentru bugetul apărării după războiul de invazie al Rusiei în Ucraina.

Ţara noastră e statul aliat cu cea mai lungă frontieră terestră cu Ucraina invadată.

Până în prezent, România nu reuşise chetuirea banilor alocaţi pentru apărare, deşi nevoile de înzestrare sunt uriaşe. În fiecare an, cheltuiala a fost sub alocare, indiferent că a fost 2 sau 2,5%.

Forţele Terestre, Aeriene şi Navale au cerinţe importante pentru asigurarea capacităţii de apărare a ţării şi pentru contribuţia la apărarea colectivă ca membru NATO.

Potrivit surselor oficiale MApN, peste 70 de programe de înzestrare militară se află în derulare în acest moment, in diverse stadii de implementare.

Printre cele mai importante programe angajate ferm în 2024 menţionez avionul de luptă multirol F-35, sistemele SHORAD V SHORAD, obuzierele K-9, blindatele Cobra 2, înlocuirea unui sistem Patriot.

Prin execuţia bugetară din 2024 din domeniul apărării, România se va situa pe primele locuri în clasamentul statelor NATO.

Liderii Alianţei au cerut statelor membre să sporească sumele alocate pentru apărare, în contextul amplificării războiului din Europa provocat de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Moscova e sprijinită militar şi financiar de Iran, Coreea de Nord şi China.

România va participa la înfiinţarea unei flote multinaţionale de drone, sub egida NATO

 

2024 NATO photo of the year

Hot this week

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Topics

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

SRI : Ludovic Orban, iresponsabil şi suburban

Serviciul Român de Informații (SRI) a calificat drept „iresponsabile”...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img