Monday, July 27, 2026
21.1 C
Bucharest

“PNL e teren de batalie intre Antonescu si Iohannis”

chitoiu_antonescu_iohannis

Intr-un comunicat de presa difuzat azi, deputatul si vicepresedintele PNL Daniel Chițoiu și-a anunțat astăzi demisia din Partidul Național Liberal, “după ce Congresul partidului a consfințit trădarea electoratului liberal și a membrilor acestuia. Daniel Chițoiu a afirmat că se desparte cu un gust amar și cu tristețe de partid, subliniind faptul că nu poate rămâne indiferent la politica de păcălire a membrilor PNL de către conducere prin tot felul de decizii impuse și aranjate.”

Daniel Chitoiu a fost deputat, vicepresedinte PNL si vicepremier si ministru de finante din partea PNL in guvernul USL.

„Congresul PNL a reprezentat consfințirea trădării electoratului liberal și a membrilor care au crezut până în ultima clipă că partidul nu se va dezice de istoria sa și de valorile liberalismului, pe care le-a reprezentat în România de-a lungul a 139 de ani. Este un moment trist pentru mine, un moment în care trebuie să mă despart de partidul din care am făcut parte atâția ani de zile și alături de care am înregistrat succese, dar și eșecuri.

Mă despart cu un gust amar și cu tristețe de partidul în care am crezut și în care m-am înscris, deoarece, în el mă regăseam ca liberal. Astăzi, însă, acel partid nu mai există din cauza deciziilor luate în ultimul timp de o conducere mânată de interese personale. Observ cum un partid cu tradiția PNL se dezice de propria istorie politică, de partenerii europeni, dar cel mai important, se dezice de liberalism.

Prin decizia de a demisiona din PNL rămân consecvent crezului meu liberal, rămân fidel valorilor și principiilor liberale. Nu pot să rămân indiferent la modul în care s-a ajuns să se facă politică în PNL, o politică în care se încearcă păcălirea membrilor PNL de către conducere prin tot felul de decizii impuse și aranjate de câteva grupulețe care își împart puterea în partid”, a declarat Daniel Chițoiu.

Deputatul a spus că PNL este în acest moment un partid stăpânit de haos, un partid aflat în degringoladă, în cadrul căruia în ultimele luni conducerea a fost prinsă mai mereu cu ocaua mică.

În ultimele luni, conducerea PNL a fost prinsă mai mereu cu ocaua mică. Mai întâi au spus că vor candida alături de ALDE, contrazicând cu tărie orice fel de afirmații cum că nu ar fi așa, pentru ca a doua zi după alegeri să treacă la PPE. Acum spun că rămân liberali în PPE, ceea ce este contrar naturii politice să fii şi partid liberal şi să faci parte din partidul popular în acelaşi timp.

PNL este un partid stăpânit de haos, un partid în degringoladă, un teren de bătălie între grupurile lui Antonescu și Iohannis. Este de-a dreptul penibil modul în care se joacă alba-neagra cu candidatul la alegerile prezidențiale, cu voința a mii de membrii PNL. Acest mod de a face politică este o jignire adusă fiecărui liberal din țară și fiecărui membru care crede în principiile liberalismului. Numai de partid liberal și democratic nu mai putem vorbi acum la PNL”, a adăugat fostul ministru.

Daniel Chițoiu consideră că „actuala conducere a PNL este ruptă în totalitate de realitate. Au pornit pe un drum, cel al fuziunii cu PDL, care nu poate duce decât într-o fundătură, trădând electoratul și liberalii din România. Chiar dacă se anunță drept o mare victorie, păstrarea numelui de PNL nu face altceva decât să transforme partidul într-o mașină de curățat imaginea membrilor PDL, grav afectată după o guvernare dezastruoasă.PNL dezertează de la valorile şi principiile liberale pentru a-i fi servit pe tavă lui Băsescu şi apropiaţilor săi din PDL”.

Hot this week

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia Agarici, vânător de bolșevici

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia...

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice Letonia se...

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE https://www.antena3.ro/economic/christine-lagarde-anunta-ce-se-va-intampla-cu-banii-cash-in-ue-dupa-introducerea-euro-digital-796607.html

Topics

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia Agarici, vânător de bolșevici

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia...

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice Letonia se...

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE https://www.antena3.ro/economic/christine-lagarde-anunta-ce-se-va-intampla-cu-banii-cash-in-ue-dupa-introducerea-euro-digital-796607.html

Oboseala care anunța o boală de inimă

Oboseala care anunța o boală de inimă   La 70 de...

România ar putea fi lovită de o gravă criză a carburanţilor

România ar putea fi lovită de o gravă criză...

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img