Monday, June 8, 2026
22.2 C
Bucharest

Cafeaua, alertă mondială

Marii traderi de cafea precum și firmele care se ocupă cu prăjirea cafelei spun că și-au redus achizițiile până la un nivel minimal, pe măsură ce industria se confruntă cu o majorare dramatică a prețurilor iar furnizorii au probleme în a-i convinge pe retaileri să accepte această creștere, transmite Reuters.

Participanții la convenția anuală a U.S. National Coffee Association, care a avut loc săptămâna aceasta la Houston, s-au declarat șocați de avansul cu 70% al cotațiilor futures la cafea arabica, începând din luna noiembrie și până acum, la bursa ICE, unde se stabilesc prețurile de referință la tranzacțiile cu cafea în întreaga lume.

Renan Chueiri, director general la firma Elcafe C.A. din Ecuador, spune că în acest an, pentru prima dată în istoria companiei, producătorul de cafea instant nu a vândut toată producția pe care o estimează pentru acest an până în luna martie. ‘În mod normal, până acum am fi vândut totul, dar deocamdată am vândut mai puțin de 30% din producție. Creșterea mare a prețului a afectat fluxul de numerar al clienților și ei nu au toți banii pentru a cumpăra ce au nevoie’, a spus Renan Chueiri.

Creșterea prețurilor la cafea este rezultatul unei producții mai mici în principalele regiuni unde se cultivă cafea, în special în Brazilia, cel mai mare producător mondial.

‘Nimeni nu vrea să fie expus, nimeni nu cumpără pentru viitor, toate achizițiile sunt de la mână până la gură’, a dezvăluit un broker de cafea care a dorit să își păstreze anonimatul. Expresia ‘de la mână până la gură’ se referă la practica de a cumpăra doar ceea ce este strict necesar pentru moment și a evita constituirea de stocuri.

Un sondaj efectuat recent de Reuters a prognozat că prețurile la cafeaua arabica ar putea scădea cu 30% până la finele anului, pe măsură ce prețurile afectează cererea și primele semnale arată spre o recoltă braziliană consistentă în următorul an.

Însă, până când prețurile vor scădea semnificativ, o mare parte a industriei cafelei ar putea trece printr-o perioadă dificilă.

Un director general de la o mare companie americană de prăjire a cafelei spune că unii dintre clienții săi nu sunt siguri că vor putea funcționa în continuare. ‘Nu știu dacă vor putea să își vândă produsele la noile prețuri’, a spus directorul care a dorit să își păstreze anonimatul.

Potrivit directorului general, supermarketurile și magazinele de băcănie s-au opus la prețurile mari cerute de firmele care se ocupă cu prăjirea cafelei. Negocierile durează mai mult decât de obicei iar unii retaileri încep să nu mai aibă cafea pe rafturi. ‘A fost un coșmar’, a adăugat directorul.

La rândul său, Michael Von Luehrte, proprietarul firmei de brokeraj MVLcoffee, este de părere că piața cafelei, în special pe partea de trading, ar putea să înregistreze un proces de consolidare. Companiile cu un capital mai mare vor putea să își majoreze volumul tranzacțiilor, în timp ce altele vor avea de suferit de pe urma reducerea finanțării, crede Michael Von Luehrte.

La conferința de la Houston, traderul de materii prime Louis Dreyfus a făcut o prezentare în care a arătat că suprafața cultivată cu cafea s-a mărit ca reacție la prețurile ridicate. Creșterea suprafețelor cultivate a avut loc în țări precum India, Uganda, Etiopia și Brazilia. Analiștii de la Louis Dreyfus cred că dacă Brazilia va reuși să strângă o recoltă mare, asta în combinație cu noile suprafețe cultivate, ar putea duce la un colaps al prețurilor.

Hot this week

Consiliul Concurenței : Banca Transilvania, cea mai mare amendă în cartelul bancar de manipulare a ROBOR

"Consiliul Concurenţei a sancţionat 10 bănci cu amenzi în...

Five Eyes : Spionajul din China folosește Linkedin ca instrument de recrutare

Spionii chinezi vizează pe site-urile cu oferte de locuri...

Ce spune inventatorul internetului despre inteligența artificială

Confruntat cu ascensiunea inteligenței artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul...

Mai aderă România la OECD anul acesta?

România este în prezent în faza finală a procesului...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Neptun Deep este cel mai ambițios proiect de gaze...

Topics

Five Eyes : Spionajul din China folosește Linkedin ca instrument de recrutare

Spionii chinezi vizează pe site-urile cu oferte de locuri...

Ce spune inventatorul internetului despre inteligența artificială

Confruntat cu ascensiunea inteligenței artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul...

Mai aderă România la OECD anul acesta?

România este în prezent în faza finală a procesului...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Neptun Deep este cel mai ambițios proiect de gaze...

Miza războiului hibrid al Rusiei împotriva Occidentului

Războiul hibrid s-a născut din dorința Rusiei de a...

Georgios Stassis : “Europa are o dependență uriașă de combustibilii fosili”

Europa are o dependență uriașă de combustibilii fosili și,...

Pietre la rinichi, fără colică renală, dar cu alte probleme asociate

Pietre la rinichi, fără colică renală, dar cu alte...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img