Wednesday, May 13, 2026
12.6 C
Bucharest

Atac cibernetic uriaș la Orange România

Orange România se confruntă cu un nou atac cibernetic de amploare, după ce gruparea de criminalitate informatică Babuk a revendicat compromiterea sistemelor companiei și furtul unor date extrem de sensibile. Hackerii susțin că au obținut „toate informațiile legate de orange.com și orange.ro” și amenință că vor publica 1TB de date confidențiale dacă nu primesc un răspuns din partea operatorului de telecomunicații.

Conform mesajului postat de gruparea Babuk, atacul ar fi vizat o gamă largă de informații, inclusiv adrese de e-mail, date despre clienți, cod sursă, documente interne, facturi, contracte, jurnale de apeluri și chiar detalii despre cărțile de credit ale utilizatorilor.

În total, hackerii susțin că au sustras 4,5TB de informații din sistemele Orange România, iar amenințarea cu publicarea unui terabyte de date este folosită ca mijloc de presiune pentru a forța compania să negocieze.

Cybernews a încercat să obțină o reacție oficială din partea Orange și a Comisiei Naționale Franceze pentru Informatică și Libertate (CNIL), însă până în acest moment nu a fost oferită nicio clarificare.

Incidentul vine la scurt timp după ce Orange România a confirmat un atac cibernetic în urmă cu o lună, ceea ce ridică semne de întrebare despre măsurile de securitate implementate de companie.

Babuk, gruparea de ransomware care a revendicat atacul, este cunoscută pentru operațiunile sale agresive împotriva unor companii de top din întreaga lume. A apărut în 2020 și a fost legată de organizația cibernetică rusă Evil Corp.

Hackerii au revendicat zeci de atacuri doar în această lună

După o perioadă de inactivitate, hackerii și-au anunțat revenirea în ianuarie 2025 și, de atunci, au revendicat peste 60 de atacuri, dintre care 30 doar în această lună.

Orange este cel mai mare operator de telecomunicații din România, cu aproape 10 milioane de clienți. La nivel global, compania franceză are 137.000 de angajați și operează în 26 de țări, deservind 287 de milioane de utilizatori.

Securitatea celui mai mare operator de telefonie din România, compromisă: 6,7 GB de date personale în mâinile hackerilor

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a oferit primele concluzii ale investigației asupra atacului cibernetic care a vizat Orange România luna trecută.

„Incidentul a implicat compromiterea unor date de acces (nume utilizator și parolă) pentru o aplicație internă de soluționare a tichetelor a companiei Orange România, care putea fi accesată și prin internet. Atacatorii au reușit să obțină acces la informații sensibile prin intermediul acestor credențiale ale unui utilizator intern, care includeau datele personale ale unor clienți și informații profesionale non-critice.

Investigațiile sunt în desfășurare, iar impactul complet va fi clarificat la finalizarea acestora”, au declarat oficialii DNSC, citati de stiripesurse.ro

Hot this week

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

Topics

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

A murit Iosif Boda, consilierul lui Iliescu și sursă prețioasă a Evenimentului zilei în anii 90

Iosif Boda, personalitate a vieții politice și intelectuale din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img