Tuesday, March 17, 2026
9.8 C
Bucharest

Un fapt trăit de mine în Afganistan îl contrazice pe Donald Trump

În 2003 și 2005 am fost în Afganistan ca reporter, cu trupele române.

La Kabul, un maior al Armatei Americane ne-a întrebat:

„Sunteți din România?”

Am spus: Da, domnule

Maior: “Atunci scrieți în articolele dumneavoastră că, pentru prima dată în istorie, plutoanele SUA sunt sub comanda unui lider străin, o companie românească. Atât de mult avem încredere în ei și apreciem efortul pe care țara dumneavoastră îl face pentru noi”.

Fotografia surprinde exact acest moment istoric, în 2005, la Kabul.

Președintele Trump a declarat astăzi la Davos că SUA nu a primit nimic de la aliații NATO, niciodată.

Donald Trump : “NATO has treated the United States of America very unfairly. We never asked for anything. We never got anything

România a pierdut 27 de militari în timpul prezenței sale de aproape două decenii în Afganistan, cu doi militari suplimentari uciși în timp ce își îndepliniau atribuțiile în afara misiunii principale, aducând totalul la 29. Peste 200 de militari români au fost răniți, unii dintre ei foarte grav, în războiul împotriva terorismului din Afganistan.

https://www.mapn.ro/eroi/index.php

Hot this week

Rachete supersonice chinezești pe avioane de luptă rusești, în coasta Scutului NATO de la Deveselu

În contextul celor 2 războaie ce implică indirect Europa...

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Topics

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img