Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare ‘cercetări suplimentare’ pentru a se putea stabili dacă osemintele descoperite sub o biserică din Țările de Jos aparțin celebrului muschetar d’Artagnan, care a murit în urmă cu mai bine de 350 de ani, informează AFP.
După luni întregi de speculații și reportaje potrivit cărora cercetările asupra posibilelor rămășițe ale lui d’Artagnan ar fi fost efectuate cu neglijență, primăria din Maastricht (sud) a declarat că rezultatele primelor analize oferă ‘atât indicii, cât și noi întrebări’.
‘Originea scheletului și circumstanțele morții rămân, deocamdată, incerte’, se arată într-un comunicat.
‘Caracteristicile scheletului corespund cu ceea ce se cunoaște istoric despre d’Artagnan, însă nu sunt suficient de precise pentru a permite o identificare definitivă. Prin urmare, sunt necesare cercetări suplimentare’, au continuat autoritățile.
Descoperirea scheletului în zona naosului unei biserici moderne din Maastricht, ale cărei origini datează cel puțin din secolul al XIII-lea, a stârnit, în martie, un interes mediatic intens în întreaga lume.
Charles de Batz de Castelmore, cunoscut sub numele de d’Artagnan, faimosul muschetar al regilor Ludovic al XIII-lea și Ludovic al XIV-lea, originar din Lupiac (Gers), și-a petrecut viața în slujba Coroanei franceze.
Acest gentilom gascon l-a inspirat pe scriitorul Alexandre Dumas când a creat, în secolul al XIX-lea, personajul d’Artagnan din ‘Cei trei muschetari’, devenit celebru în întreaga lume datorită acestui roman și numeroaselor ecranizări.
În timpul asediului de la Maastricht din 1673, muschetarul a fost ucis, probabil de un glonț de muschetă. Locul său de veci a rămas un mister de atunci.
Potrivit canalului media regional L1, au fost comise greșeli în timpul săpăturilor inițiale, ceea ce a dus la pierderea unor informații valoroase.
Consiliul orașului a efectuat ‘săpături de urgență’, dar a recunoscut că ancheta a avut de suferit din această cauză.
‘Deoarece nicio documentație arheologică nu a fost stabilită conform procedurilor standard înainte de săpăturile de urgență, o parte din contextul arheologic a fost pierdut’, se arată în comunicat.
‘Pierderea acestor informații limitează posibilitățile unei interpretări complete a mormântului și a scheletului’, se arată în comunicat.
Autoritățile au indicat că vor efectua analize arheologice, istorice și genetice suplimentare pentru a determina dacă rămășițele au aparținut cândva celebrului muschetar.
Până atunci, toate ipotezele rămân deschise, au precizat autoritățile, scrie Agerpres.




