Friday, September 25, 2026
10.6 C
Bucharest

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Mihai are 37 de ani, dar povestea lui medicală a început la 5 ani, când a fost diagnosticat cu glomerulonefrită. Afecțiunea a progresat până la boală cronică de rinichi în stadiu avansat, iar la vârsta de 7 ani a început hemodializa, de trei ori pe săptămână. Pentru tratament avea nevoie de un acces vascular durabil. P

I-a fost creată chirurgical o fistulă arteriovenoasă brahiocefalică la brațul stâng, intervenție realizată de Dr. Sorin Băilă. După aproape trei ani de dializă, Mihai a beneficiat de transplant renal și nu a mai avut nevoie de fistulă pentru hemodializă. I s-a recomandat ulterior închiderea acesteia, însă teama de o nouă intervenție l-a făcut să amâne.

În timp, fistula a dezvoltat dilatații anevrismale importante pe traiectul venei cefalice. Au apărut disconfortul, durerea și înțepăturile la nivelul mâinii stângi, motive pentru care, după aproape 30 de ani, Mihai a revenit la Dr. Sorin Băilă, medic primar chirurgie vasculară la Spitalul Clinic SANADOR. Anevrismele unei fistule pot evolua cu probleme locale, tromboză, afectarea pielii sau sângerare, iar ecografia Doppler poate evalua debitul și circulația membrului.

În cazul lui Mihai, accesul vascular nu mai era necesar pentru dializă și devenise simptomatic, astfel încât medicul a recomandat închiderea chirurgicală. După explicațiile primite, pacientul a acceptat intervenția. Operația de suprimare a fistulei a fost realizată de Dr. Sorin Băilă la Spitalul Clinic SANADOR cu păstrarea circulației arteriale la nivelul membrului. Evoluția postoperatorie a fost favorabilă, iar după o noapte de spitalizare Mihai a putut fi externat. Ulterior, edemul brațului s-a redus treptat, iar durerile au dispărut.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții care au nevoie de creare, revizie, reconstrucție sau închidere de fistulă arteriovenoasă beneficiază de intervenții de chirurgie vasculară adaptate situației clinice. Echipa tratează și complicațiile accesului vascular și poate realiza, atunci când există indicație, acces vascular protetic pentru hemodializă. Intervențiile au loc într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din România, cu suportul Secției ATI de categoria I, cu nivel de competență extinsă.

Hot this week

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Topics

Presa austriacă : La Viena, Georgescu era membru într-un club al “băieților cu ochi albaștri din România”

Candidatul la președinția României, Călin Georgescu, considerat extremist de...

ONU : militarii ruși au violat, mutilat sexual, torturat și ucis mii de copii și femei în Ucraina

Organizația Națiunilor Unite (ONU) acuză forțele armate ruse că...

Funcțiile deținute de preotul-ofițer Ion Negoescu

Unul din complicii lui Călin Georgescu este Ion Negoescu,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img