Sunday, December 22, 2024
4.3 C
Bucharest

Ebola, decese si panica mondiala

Pacientul liberian bolnav de Ebola, care era internat în oraşul american Dallas (statul Texas), a murit miercuri, anunţă unitatea medicală, citată de AFP. “Anunţăm cu profundă tristeţe decesul pacientului Thomas Eric Duncan”, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei medicale.

ebola-744x1024

Costul economic al epidemiei de Ebola pentru Africa de Vest ar putea depăşi 32 de miliarde de dolari până la sfârşitul lui 2015, dacă epidemia se extinde dincolo de cele trei ţări afectate cel mai grav, a afirmat miercuri Banca Mondială, citată de AFP.

“Dacă epidemia va afecta un număr important de persoane din ţările vecine, dintre care unele au economii mult mai importante, impactul regional financiar pe doi ani ar putea fi de 32,6 miliade de dolari până la sfârşitul lui 2015”, se arată într-un raport al instituţiei.

Pentru moment, febra hemoragică s-a soldat cu aproape 3.500 de morţi în Africa de Vest, în special în ţările care reprezintă focarul epidemiei (Liberia, Guineea, Sierra Leone).

Impactul economic este deja “profund” în aceste trei ţări, dar ar putea deveni “catastrofal”, dacă Ebola nu este ţinută sub control, subliniază Banca Mondială.

Repercusiunile ar putea fi totuşi limitate dacă acţiunea “imediată” a comunităţii internaţionale ar reuşi să frâneze epidemia şi să atenueze “factorul teamă” care determină ţările vecine să îşi închidă frontierele sau să suspende schimburile comerciale, agravând impactul economic al virusului, subliniază raportul.

Potrivit Băncii Mondiale, eficacitatea luptei împotriva epidemiei în Senegal şi Nigeria demonstrează că un astfel de obiectiv poate fi atins dacă sistemul de sănătate are deja câteva “capacităţi” şi dacă răspunsul politic este “determinat”.

“Comunitatea internaţională trebuie să găsească mijloacele de a ocoli obstacolele logistice şi de a transporta mai mulţi medici şi personal medical, mai multe paturi de spital şi asistenţă sanitară şi ajutor de dezvoltare pentru a opri Ebola”, a declarat preşedintele BM, Jim Yong Kim, citat în comunicat.

Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional au crescut recent ajutorul oferit ţărilor afectate de Ebola.

Pe termen mai lung, este necesar un efort deosebit pentru a “restabili” încrederea pentru ca investitorii locali şi internaţionali să revină în ţările afectate de Ebola.

În premieră, o infirmieră a luat virusul Ebola de la un pacient internat într-un spital din Madrid

Autorităţile spaniole au anunţat că o infirmieră a luat virusul Ebola de la un pacient aflat într-un spital din Madrid. Soţul infirmierei şi alte trei persoane au fost spitalizate, deoarece prezintă risc major de boală. Iar Franţa nu exclude ca, în următoarele 18 zile, să fie în situaţia de a anunţa un eventual caz de Ebola. Aşadar Ebola a păşit în Europa!

O infirmieră spaniolă care nu a călcat vreodată în Africa a contractat virusul Ebola. Ea a făcut parte din echipa care a asigurat îngrijirea medicală a celor doi bolnavi repatriaţi în Spania din Liberia. Acesta este primul caz de Ebola contractat în Europa de un pacient care nu a călătorit în Africa. Infirmierea a fost spitalizată la sfârşitul săptămânii trecute. Ieri dimineaţă, comisia europeană a cerut Spaniei clarificări pentru depistarea faliei din sistemul sanitar spaniol care a permis contaminarea. Până acum se ştie că infimierea are 44 de ani, este căsătorită, nu are copii şi munceşte de peste 15 ani la Spitalul Carlos III din Madrid, ne informează ziarul spaniol El Pais. Infirmierea a făcut parte din echipa medicală care s-a ocupat de cei doi misionari spanioli repatriaţi în Spania în august şi, respectiv, în septembrie, după ce au contractat virusul Ebola în Africa. Se ştie că ambii misionari au decedat.

Potrivit Reuters, primele simptome ale infecţiei au apărut în 30 septembrie, dar infirmierea a apelat la serviciul de urgenţă abia şase zile mai târziu, când ea a revenit din concediu. Infirmiera a făcut două teste pentru confirmarea diagnosticului de infecţie Ebola. La ora actuala, starea de sănătate a pacientei este stabilă, dar prezintă febră. Ea primeşte îngrijire medicală într-o unitate specială a Spitalului Alcorcon de la marginea Madridului. Se pare ca au fost inventariate vreo 30 de persoane cu care aceasta a intrat în contact. Ieri, Reuters anunţa că trei dintre aceste persoane, printre care soţul infirmierei, sunt spitalizate, deoarece sunt prezintă risc major.

La fel de importantă ca vindecarea pacientei este şi aflarea modului cum a contractat infirmierea virusul Ebola. Ministrul spaniol al Sănătăţii, Ana Mato, anunţa, la începutul acestei săptămâni, că se derulează o anchetă care să răspundă la această chestiune. Infiermiera a fost în contact de două ori cu unul dintre misionarii afectaţi de Ebola: o dată când acesta era în viaţă şi a doua oară, la decesul acestuia. Acest episod a declanşat o amplă polemică în Spania în privinţa echipamentului de protecţie purtat de personalul medical care intră în contact cu pacienţi afectaţi de Ebola. Se pare că infirmiera ar fi purtat o uniformă de nivelul 2 de protecţie în loc de una de nivelul 4.

Pe de altă parte, ieri, presa franceză anunţa că, potrivit unui model de propagare a virusului febrei hemoragice Ebola, care afectează în prezent Africa vestică, Franţa se plasează în eşalonul doi al ţărilor în funcţie de riscul de boală. Astfel, potrivit acestui scenariu, în următoarele 18 zile, Franţa ar putea să se confrunte cu primul caz de Ebola. Mai trebuie spus că primul pacient diagnosticat cu Ebola pe teritoriul SUA se află în continuare în stare gravă.

 

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img
Articolul precedent
Articolul următor