Friday, October 17, 2025
8.3 C
Bucharest

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

 

Tehnologia medicală de ultimă generație și experiența echipei medicale sunt condiții de bază pentru asigurarea de tratamente salvatoare chiar și în cazul unor afecțiuni severe. De aceste avantaje a beneficiat și Dumitru, în vârstă de 56 de ani, care a suferit un AVC și a ajuns de urgență la spital. În urma investigațiilor efectuate, a aflat că pe artera carotidă stângă avea depuneri masive de plăci de aterom, care îngreunau circulația sângelui, iar un fragment dintr-o astfel de placă se desprinsese și provocase accidentul cerebral.

Diagnosticul primit de Dumitru a fost de ateromatoză carotidiană, o boală ce crește semnificativ riscul de AVC, inclusiv riscul de recidivă al acestei complicații. Medicii i-au explicat că este necesar tratamentul chirurgical pentru eliminarea plăcilor de aterom și a riscurilor de AVC. La recomandarea acestora, Dumitru s-a programat la Prof. Dr. Horațiu Moldovan, medic primar chirurgie cardiovasculară cu competențe în chirurgia cardiacă minim invazivă, vasculară și endovasculară la Spitalul Clinic SANADOR.

În urma unei evaluări medicale complete, Prof. Dr. Horațiu Moldovan a identificat, pe lângă stenoza carotidiană severă de care suferea Dumitru, și stenoze pe arterele poplitee de la ambele picioare. Prin urmare, pacientul avea nevoie de mai multe tratamente chirurgicale. Medicul a decis să realizeze intervențiile pe rând, în funcție de gravitatea afecțiunilor și de riscurile implicate.

Stenoza carotidiană provocată de plăcile de aterom trebuia tratată cât mai repede posibil, astfel că Dumitru a fost supus pentru început unei intervenții de endarterectomie carotidiană, pentru îndepărtarea acestor depozite de grăsimi și calciu. Operația s-a finalizat cu succes, bărbatul s-a externat într-o stare foarte bună, fără complicații, iar o lună mai târziu a revenit la Prof. Dr. Horațiu Moldovan pentru intervențiile de la membrele inferioare. P

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții beneficiază de tratamente moderne pentru afecțiunile cardiovasculare, realizate de medici talentați și cu multă experiență. Intervențiile de chirurgie cardiovasculară sunt realizate în primul bloc operator din România, cu ajutorul unor echipamente de ultimă generație, integrate digital pentru maximă eficiență. Operațiile complexe sunt posibile datorită sprijinului acordat de singura Secție de Anestezie și Terapie Intensivă Cardiovasculară de categoria I din sistemul medical privat din România.

Hot this week

Incertitudinea economică, cel mai mare risc financiar

Liderii financiari se confruntă simultan cu mai multe riscuri...

Datoria publică mondială, spre 100% din PIB

Perspectivele extrem de incerte fac reformele fiscale mai importante...

Polemici privind serviciul militar obligatoriu în Germania

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a respins miercuri...

Tratament modern, minim invaziv, pentru durerea de genunchi

Tratament modern, minim invaziv, pentru durerea de genunchi O mișcare...

De ce a murit subit Diane Keaton?

Actrița Diane Keaton, care a jucat în filme emblematice...

Topics

Incertitudinea economică, cel mai mare risc financiar

Liderii financiari se confruntă simultan cu mai multe riscuri...

Datoria publică mondială, spre 100% din PIB

Perspectivele extrem de incerte fac reformele fiscale mai importante...

Polemici privind serviciul militar obligatoriu în Germania

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a respins miercuri...

Tratament modern, minim invaziv, pentru durerea de genunchi

Tratament modern, minim invaziv, pentru durerea de genunchi O mișcare...

De ce a murit subit Diane Keaton?

Actrița Diane Keaton, care a jucat în filme emblematice...

Un faimos general american dezvăluie : ce se întâmplă dacă Rusia atacă NATO

Un faimos general american dezvăluie : ce se întâmplă...

Şeful spionajului german : Rusia nu va ezita să atace NATO

Șeful serviciului german de informații externe (BND), Martin Jaeger,...

Administrația Prezidențială atacă SRI. Justificat?

În contextul dezbaterii despre eșecul instituțional de e preveni...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img