Fostul premier Adrian Nastase a publicat pe blogul sau un mesaj in legatura cu alterarea grava a mecanismelor parlamentare.

“Desi numărul facultătilor de drept a crescut foarte mult (chiar prea mult), prezenta unor juristi cu autoritate, in parlament, a scăzut considerabil. Imi aduc aminte, spre exemplu, că in Camera Deputatilor, in mandatul in care am fost presedinte al Camerei (1992-1996), ii aveam colegi, intre altii, pe Emil Popescu, Vasile Lupu, Gavril Dejeu, Alexandru Athanasiu, Ion Neagu, Petru Tănăsie, Victor Babiuc, Răsvan Dobrescu, Adrian Severin, Nicolae Cerveni, Ovidiu Petrescu, Eugen Nicolicea, George Stancov, Ioan Timis. Cuvântul lor era ascultat cu respect de toată lumea. Ulterior, lucrurile s-au schimbat. In legislatura 2008-2012, presedintele Comisiei juridice din Cameră a fost Daniel Buda, absolvent al Facultătii de zootehnie (ulterior a absolvit si facultatea de drept). Un om onest, altfel. Si disciplinat. Se spune că suna la Cotroceni de fiecare dată când trebuia luată o decizie importantă. Ca să nu gresească. El a fost si presedintele Comisiei speciale pentru codul penal si pentru cel de procedură penală. De ce s-a ajuns aici? Explicatia ne-o poate da cel care a impus votul uninominal pentru Parlament. Cel care astăzi isi permite să se adreseze unor parlamentari numindu-i „imbecili” – fără ca acestia să dorească să-i răspundă. In perioada de 17 ani in care am fost la Institutul de cercetări juridice, am avut sansa de a  cunoaste mari juristi români: pe Traian Ionascu, Eugen Barash, Yolanda Eminescu, Ioan Ceterchi,  Octavian Căpătână, Mihai Ghelmegeanu, Edwin Glaser, Ion Stătescu, George Antoniu, etc. Chiar in vremurile acelea, cuvântul lor era ascultat. Cel putin pentru concepte, pentru coerenta legislatiei. Acum , este firesc, responsabilitatea pentru elaborarea si finalizarea legilor revine Parlamentului. Juristii din parlament ar trebui să fie cei care să explice si să apere (atunci când sunt convinsi de justetea unei cauze) textul in dezbatere publică. Am un sentiment dezagreabil, urmărindu-i la dezbaterile televizate (adeseori, ei nu realizează că se află la Palatul Parlamentului, participâmd, totusi, la emisiunea „Casa Poporului”), ascunzându-se in fata ziaristilor, acceptând teze populiste, pliindu-se pe demagogia cea mai penibilă. Sigur că nu este simplu. Atunci cand Serban Nicolae aduce unele argumente juridice, moderatori impartiali il contrează spunându-i că el nu poate avea dreptate si că argumentele lui nu sunt bune pentru că el poartă basca lui Cătălin Voicu. Asa incât, imediat, este infierat ca dusman al poporului. Dacă Eugen Nicolicea explică un anumit lucru, este intrebat de „martea neagră”, de „lovitura de stat”, de „gratieri”, contra-argumentele „juridice” cele mai puternice fiind comunicatele sibilinice ale ambasadelor străine. Este evidentă deprofesionalizarea Parlamentului si, in aceste conditii, in care deputatii si senatorii au doar strategii individuale de supravietuire, o mare liniste se asează pe dezbaterea parlamentară. Ultimul exemplu – cel mai recent, il reprezintă discutia referitoare la propunerile de modificare ale Noului Cod Penal si ale Noului Cod de procedură penală. Nu le-am citit (propunerile de modificare), asa că nu mă pronunt pe fond. Dar mi s-ar fi părut normal ca initiatorii să organizeze o conferintă de presă in care să explice ratiunile initiativei lor si să-si asume responsabilitatea, prezentând, in dezbaterea publică, argumente pertinente. Apropo, mai există sala pentru conferinte de presă pe care am amenajat-o la Camera Deputatilor? Practic, ea nu mai este folosită. Totul se petrece, pe culoare, in miscare, precum in serialele americane, unde detectivii vorbesc doar in timp ce aleargă dintr-un birou in altul… Unii dintre deputati au vrut să  semneze propunerea de modificare, dar să o dea „anonimă”.  Mai mult, câtiva si-au retras semnătura, in urma unor presiuni sau poate in urma unui dialog cu propria constiintă, decredibilizând insă demersul colectiv. Un aspect amplu dezbătut l-a reprezentat reglementarea arestului preventiv. Sigur că există perspective diferite asupra acestei chestiuni. DNA – poate si celelalte parchete – doresc o reglementare mai strică a arestului preventiv. Pentru ratiuni evidente. De altfel, dacă ar exista o lege a lobby-ului si un registru al lobbyistilor la Parlament, probabil că DNA ar trebui inscris pe primele locuri… Se poate discuta la infinit. Inclusiv din punctul de vedere al păstrării caracterului <exceptional> al acestei măsuri. Solutia putea fi insă foarte simplă. Si la indemâna deputatilor. Parlamentul are un Departament de documentare (cred că l-am creat eu in urma unei vizite la Camera Reprezentantilor, in SUA, in urmă cu peste 20 de ani). Acest Departament ar trebui să pregătească un material comparativ cu solutiile legislative in materia arestului preventiv in tarile din Uniunea Europeană. Printr-o analiză echilibrată, se poate alege solutia dominantă, existând astfel o argumentatie serioasă si in cazul in care reprezentantii ambasadelor străine, stimulate de tumultul ONG-urilor si de patosul unor jurnalisti, ar dori să afle mai multe detalii despre intentia de modificare, inainte de a da comunicate de presă prin care să-si exprime ingrijorarea. Evident că si guvernul are un cuvânt de spus in aceste privinte.  Guvernul trebuie să aibă propria sa politică in domeniul penal, asa cum are si in domeniul economic sau agricol, sau industrial, sau…  Respectând, desigur, independenta judecătorilor. Si reglementările sau jurisprudenta instantelor europene. De altfel, de aceea există in guvern un ministru al justitiei. Politicienii, inclusiv parlamentarii, ar trebui să aibă curajul de a-si sustine punctele de vedere, char daca, la un moment dat, curentul de opinie merge in sens contrar. Altfel, se va ajunge la o manelizare a procesului legislativ iar legile nu vor mai fi remedii pentru societate ci doar etnobotanice.”

10 COMMENTS

  1. Doar o singura fraza. Acum cand dl. Adrian Nastase nu mai este in politica mare imi dau seama cat de mult a scazut stacheta valorii politice a reprezentantilor nostri.
    Dl. Nastase plateste aroganta si siguranta ca nimeni si nimic nu-l poate inlatura.

  2. Deci se constata ,inca odata,ca dnul Ponta sprijinit de un parlament manelizat(zicere Nastase si multi altii) majoritar PSD-ist face tot ce doreste muschiul lui( si bine dar si mult rau) fara sa-i pese de opozitie.De unde se vede ca desi presedentia n-a fost castigata de PSD totusi nu am scapat inca de “dictatura partidului stat”.

    • “De unde se vede ca” …bun sau rau,mai bine PSD decat Baseala generala.Ce ramane dincolo de PSD? Restauratia totala a Basismului nederanjat de nimeni,cu ticalosiile deja consacrate ,cu ingroparea tarii in gunoaiele altora,cu defrisarii de paduri fara bariere legislative,asa cum vrea iohannisu si peneleaua,cu vanzarea pe nimic a ce a mai ramas nepraduit,Posta,CFR,OLTCHIM,PORTUL CONSTANTA,ROMSILVA,LOTERIA NATIONAL,SMURDUL,etc.Ce idiot mai crede ca iohannisu si peneleaua vor sa ia guvernarea pentru ca nu mai pot ei sa doarma de grija bunastarii romanilor? In afara de tine ,mai@gheorghe,mai cunosti vreunul?

  3. Hai sa ne uitam pe lista lui Nastase cu eminentele in domeniul dreptului, sa o comparam cu o lista a condamnatilor sau urmaritilor penali si dupa aceea putem trage concluziile. Nu cred ca raman mai mult de 5-6 persoane din lista lui Nastase incluzandu-l si pe el ultimul pe lista cu voia dumneavoastra. Si cand vorbeste de scaderea nivelului calitatii in facultatile de drept scuze, nu cumva sunt de vina si profesorii de la aceste facultati? Parca si dansul impreuna cu majoritatea celor de pe lista lui Nastase sunt profesori pe acolo. Dar pana la urma scuze, cand un specialist de marca in drept, profesor universitar si detinator al unui cabinet de avocatura impreuna cu sotia ajunge dupa gratii sau sa fie cercetat penal inseamna ca este paralel cu domeniul. Daca era mare specialist putea sa isi acopere dracu urmele in asa fel incat nimeni sa nu il poata agata cu nimic. Macar atata lucru pueau sa faca daca era asa greu sa se abtina de la furt. Sa fure cu legea in mana. Si ce incredere putem avea noi acum in discipolii acestor profesori in ale dreptului ajunsi dupa gratii sau cercetati penal? Sa speram ca nu isi vor depasi profesorii totusi!

    • Tu ai incredere in penalii basisti care nu au ajuns dupa gratii,dar si in penalii care ii protejeaza.Ai o gandire simpla si sanatoasa, de taran plugar.

  4. Etnobotanice …
    Fiecare politician al acestei tari a contribuit la situatia actuala.
    D-nul Nastase, sigur, fost prim ministru, fost ministru de externe, a contribuit mai mult.
    Acum, teoria suna frumos, ca intotdeauna. Problema noastra e cu practica.
    Uite ca Nastase a stat 4 ani la guvernare, cu majoritate in parlament si tot in 2004 a fost executat de cei din prajma lui.
    Nu a fost suficient de inteligent? A fost preocupat prea mult cu guvernarea? (la fel ca Ponta acum) A fost prea naiv si nu a observat cine conducea Romania de fapt in cei 4 ani cand era prim ministru?
    Toate sunt posibile dar nu sunt acceptabile unui politician care a dorit sa faca ceva pentru poporul asta.
    Poate ca daca s-ar fi intreptat numai spre cariera de profesor ar fi ramas in constiinta poporului ca un mare indrumator intr-ale dreptului.
    Dupa 89 ne-am trezit intr-un capitalism foarte dur. Fara nici o protectie. Iar influentele externe si-au spus cuvantul.
    Cine-si doreste ca poporul asta sa fie doar un consumator si nu un concurent al altor popoare ,,mai civilizate”? Statele puternice din UE? SUA? Rusia? Sau toate la un loc?
    Capitalismul insemna o lupta continua pentru bani.
    Cine nu intelege asta nu are apoi de ce sa se planga.
    Nu ai cum sa astepti ca oamenii sa te inteleaga cand de fapt tu le servesti numai teorie.
    Cand comunistii au construit mii de blocuri in fiecare an oamenii i-au urmat si s-au lasat exploatati. Apoi, spre final, cand au vazut ca primesc totul pe cartele, cu portia, ca au apa numai 4-5 ore / zi, ca Tv era doar 2 ore / zi si-au dat toti seama ca traba-i gorasa.
    Sigur ca prea tarziu s-au prins, cand deja nu mai puteau sa schimbe ceva.
    Asa si acum.
    Dupa ’89 nimeni nu a avut curajul sa curete serviciile. Si au crescut. An de an. Si-au pus oameni in toate domeniile. S-au instalat mult mai comod ca securitatea in comunism.
    A facut ceva D-nul Nastase ca sa ia ,,taurul de coarne”?. Din pacate n-a fost domnia sa toreadorul care sa-l infrunte macar.
    Uite ca in zilele noastre ,,noua putere” a ajuns sa detina CSM-ul, ICCJ, CCR, o mare parte din Guvern si o mare parte din Parlament.
    Iar la ultimele alegeri si-au pus si presedinte. Ca sa inteleaga tot omul cum e cu capitalismul.
    Acum ce le-a mai ramas de facut?
    Au decimat partidele, oamenii lor implantati in partide au urcat, treapta cu treapta si au ajuns sa le conduca.
    Astfel ,,noua putere” va guverna cu psd-ul sau pnl-ul in functie de cerintele pietei externe.
    Concluzie:
    D-nul nastase ,,a pus umarul”, ca toti politicienii de altfel, la situatia actuala.
    Pentru cititori. N-am luat halucinogene cand am scris cele de mai sus.
    Restu-i abureala

  5. Analizaţi-i pe fiecare din parlament începînd cu modul în care apar şi în ultimul rînd moaca lor/fizionomia feţei care arată clar cine sunt aceşti ocupanţi ai funcţiilor.
    O zicătoare românească spune: un petic urît ascunde un om minunat, un petic frumos ascunde o mizerie de om.
    Trageţi voi concluziile prin prisma acestei zicători!
    Altă zicătoare mult mai actuală: nu eşti ce pari a fi, sau, mutu f.t. pămîntul. Un hectar de incompetenţi şi analfabeţi cu diplome la second-hand valabile pentru ocuparea de funcţii!

  6. Este pe aici un badaran,meltean si prost crescut care injura pe toti care indraznesc sa critice (atunci cand se greseste) sau sa zica un cuvintel mai urat despre Ponta si PSD(tipul nu pricepe ca cei de la PUTERE trebuiesc tot timpul criticati ,ca nu cumva sa o ia ..razna !!!)
    Eu nu inteleg cum nu se poate abtine sa nu jigneasca fiindca dupa aparente individul nu pare “fara studii”. Mai mult ca probabil ca ii lipsesc cei 7 ani de acasa si buna cuvinta.

Leave a Reply to AnonimulCancel reply